Peste 70 de persoane s-au înscris în prima zi la sesiunile de Online Meetups organizate de NO.MAD Talks pentru a susține comunitatea de freelanceri, una dintre cele mai afectate în această perioadă de criză, când bugetele se contractă și economia încetinește.
Obișnuiți să-și instaleze biroul în cafenele sau prin hub-uri, freelancerii stau acum izolați la domiciliu fără posibilitatea de a interacționa face to face cu ceilalți. Echipa NO.MAD Talks a găsit însă o variantă de a strânge rândurile păstrând “distanțarea socială” impusă de autorități. Ne vedem față în față dar pe Skype pentru că de pe 18 martie am lansat Online Meetups, un proiect prin care ne-am propus să menținem vibe-ul comunității și să oferim și să cerem susținere până trecem de valul de pandemie.
Vrem să ne vedem la față, să ne încurajăm și să facem perioada de izolare să treacă mai ușor și mai cu sens iar pentru asta am pregătit o serie de întâlniri cu specialiști care ne ajută să gestionăm cât mai bine situația de criză în care suntem.
Începând de săptămâna aceasta vă invităm să participați la NO.MAD Talks Online Meetups, mici sesiuni de discuție cu psihologi, experți în time management, coaching, nutriție și sport. Ne vom vedea de două sau trei ori pe săptămână la meetup-urile online iar pe nomadtalks.ro publicăm jurnale de lucru de acasă primite de la freelanceri, dar și articole cu sugestii și recomandări de la freelanceri pentru cei lucrează de acasă pentru prima data.
După ce aproape 30 de freelanceri, angajați și antreprenori au participat la primul meetup, Despre scenarită și cum să îți gestionezi emoțiile cu Ligia Moise, psiholog clinician, următoarele întâlniri planificate sunt:
Vineri, 20 martie (10:00 - 11:30)
Cum să îți organizezi timpul când lucrezi de acasă cu Madalina Preda, fondator Simplu e mai bun
Vineri, 20 martie (14:00 - 16:00)
Cum să-ți menții un mindset echilibrat cu Nora Neghina, psihoterapeut
Luni, 23 martie (10.00 - 12.00)
Care sunt provocările freelancerilor în perioada de criză cu Iunieta Sandu și Anca Spiridon, NO.MAD Talks
Miercuri, 25 martie (11:00 - 13:00)
Cum să îți menții starea de productivitate cu Andreea Baudici, Coach
Meetup-urile sunt gratuite, iar locurile se rezervă completând un formular.
Participanții primesc cu o zi înainte de meetup pe e-mail toate detaliile tehnice de care au nevoie pentru a intra în conferință.
Parteneri media: Europa FM, Iqads, Start-up.ro, Ziare.com, Business24, The Institute, Igloo Prwave, Iqool, Zile și Nopți,The Trends, România Pozitivă, Feeder, Munteanu.