[Noii artizani] Cum a descoperit Irina Constantin superputerea porțelanului

Citești povești ale oamenilor care își fac curat în debaraua pe care nu au deschis-o de când s-au mutat în apartament, spală perdele, dau un strat proaspăt de vopsea pereților din casă. Poate chiar și tu ți-ai scos listele vechi de to do-uri și ai început să bifezi din lucrurile la care nu credeai că ai să ajungi vreodată. Stând între pereții casei, nevoia de aerisire a spațiului, a corpului și a minții devine tot mai apăsătoare. Primăvara asta, ne revine fiecăruia dintre noi să găsim suflul nou pe care îl aduceau până acum aerul proaspăt de afară și soarele blând de martie.

Pentru limpezirea ochilor, îți propunem să îi lași să se piardă printre bijuteriile din porțelan pictat ale Irinei Constantin. Povestea despre cum și-a transformat pasiunea în business-ul LeLe are potențialul să te inspire să profiți de zilele care și-au încetinit trecerea și să dai în sfârșit o șansă pasiunii pe care ai tot amânat-o de-a lungul anilor. Așteptarea revenirii normalității poate să aibă și miros de lut moale, culoare pastelată și sclipire de porțelan.

Viața înainte de Lele

Am lucrat o lungă perioadă ca freelancer - am făcut ilustrație digitală de carte pentru copii, grafică de toate felurile: de la logo-uri, la site-uri web, aplicații și jocuri pentru mobil.

Am făcut Liceul Nicolae Tonitza dar după liceu m-am speriat de poveștile care circulau despre cum se intră la Institutul de Arte, așa că m-am reorientat. Am ales să urmez niște prietene și am mers la o facultate de Limbi și Literaturi străine. Am regretat mereu acest pas greșit si m-am reîntors la pasiunea mea pentru desen, învățând cu ajutorul tutorialelor să lucrez cu programe de grafică digitală.

Pasiunea pentru artizanat

Pictez pe diferite obiecte de când mă știu, fie un ghiozdan, niște blugi, vreo sacoșă din pânză, niște cizme sau vreo cutie. Am încercat mereu sa îmi înfrumusețez lucrurile care mi se păreau anoste și fără viață.

Primele obiecte pe care le-am pictat și apoi le-am vândut au fost niște pietre, apoi câteva brățări din lemn si, după ce am descoperit-o pe Lola, am început să fac mărgele dintr-un lut cu uscare la rece, pe care le pictam cu culori acrilice și le lăcuiam. Cumpărătorii erau, bineînțeles, prietenii mei apropiați și prietenii prietenilor mei.

Revelația porțelanului

Partea de artizanat este fragmentată și se întrepătrunde mereu cu activitatea mea în  digital. Digitalul îmi aducea bani, însă lucrul cu mâinile îmi aducea împlinire și o imensă bucurie. Pentru că puteam crea ce voiam eu, ce simțeam și ce îmi plăcea. Nu trebuia să schimb nimic, la cererea nimănui.

După faza cu mărgelele, am avut faza cu pictura în culori de apă pe hârtie, iar lucrările erau apreciate și cumpărate, la fel, de cei apropiați. Am câțiva prieteni în casa cărora am mici expoziții. Multumesc, Nic și Claudia!

A urmat o fază cu pictură în culori acrilice pe pânză, apoi am revenit la lutul cu uscare la rece. Am descoperit bijuteriile Mădălinei Andronic care mi-au plăcut mult. Mă fascina luciul obiectelor ei, așa că am început să caut cu disperare un lac la fel de lucios. Bineînțeles că nu am găsit, însă am înțeles, căutând în stânga și în dreapta că ceea ce ma fascina avea un nume: porțelan.

Primii pași

De aici am început să caut informații despre acest material care pentru mine, până atunci, lua forma bibelourilor din copilărie. Am văzut zeci de filmulețe pe YouTube, am început să citesc mult și, în același timp, căutam un curs de ceramică.

Toate astea se întâmplau în paralel cu șlefuirea CV-ului, a portofoliului, a contului de LinkedIn cu scopul de a mă angaja într-o agenție de publicitate. Dar toate astea le făceam fără tragere de inimă, recunosc.

La sfârșitul lui 2019, am dat peste un curs de ceramică care începea în 2 zile și atunci m-am hotărât. Am luat-o ca pe un semn - ăsta e drumul pe care vreau să merg și de data asta nu o să mă mai sperii. Am urmat, deci, cursul ceramistei Mădălina Teler, unde am aflat o parte din informația de care aveam nevoie pentru a putea continua singură.

Nu știam de câte necunoscute urma sa mă lovesc după, de câte întrebări la care nu găseam răspunsuri decât foarte greu pe forumurile din afară. Am adunat multe frustrări și am mers din greșeală in greșeală. Îi sunt recunoscătoare domnului Iulius Mathe, de la Interceram, pentru ajutorul pe care mi l-a oferit, pentru răspunsurile detaliate la întrebările mele infantile, pentru răbdare si profesionalism. Mulțumesc!  

Dragoste la prima modelare

În momentul în care am simțit argila și porțelanul în mâini m-am îndrăgostit pe loc! Între fiecare din cele 4 zile de curs era câte o săptămâna întreagă de așteptare chinuitoare, timp în care mă frământam pentru că nu aveam ce modela.

Conform regulamentului, urma să primim informațiile despre materialele folosite la finalul cursului. Dar eu nu mai puteam să aștept. Așa că m-am dus la un magazin de profil, de unde mi-am cumpărat lut pentru modelaj ca să îmi satisfac nevoia de a modela. Așa am înțeles ca nu o sa mă mai pot despărți de senzația asta niciodată.

Sunt încă la început de drum, mai am multe de învățat, de testat, de experimentat. Însă știu sigur că asta este ceea ce vreau să fac, ceea ce mă pasionează și sunt mai încrezătoare decât oricând în forțele mele. Din ce in ce mai mulți oameni îmi descoperă produsele, iar reacțiile lor sunt mai mult decât încurajatoare.

Toate proiectele mele sunt intense si satisfăcătoare. Decizia de a renunța la pictură și de a mă apuca de ceramică a fost, fără dubii, cel mai challenging proiect până acum. Însă iată-mă, dupa numai 3 luni de „relație” cu porțelanul, dau un interviu despre noua mea pasiune. Asta este încurajator.

Un business de familie

Am deschis firma cu alte gânduri - acelea de a accesa fonduri europene, urmând să fac împreună cu soțul meu imprimare pe tricouri. Nu a mers, nu am fost printre cei norocoși. Am fost foarte dezamăgită, dar am rămas cu firma.

Pentru că ne-am mutat la țară în județul Dâmbovița, firma am deschis-o la Târgoviște unde oamenii sunt mai relaxați și mai prietenoși față de cei din București. Dar tot au fost zile întregi pierdute pe drumuri și pe la cozi.

Am doi oameni fără de care m-aș descurca foarte greu: soțul meu și mama mea. Dragoș mă ajută cu dezvoltarea businessului și cu partea administrativă, iar mama este ucenicul care se ocupa cu montarea agățătorilor la cercei, măsurat, cântărit și notat în caiețel. Pot spune că împreună suntem echipa LeLe. Le mulțumesc!

Procesul creativ

De unde pornește nu stiu. Uneori mă simt o marionetă, simt că o forță mai presus de mine se joacă cu mâinile mele. Când lucrez, alunec parcă într-o stare de bine, de implicare absolută. Îmi place să ascult muzică în timp ce lucrez și orice întrerupere mi se pare chinuitoare, de asta reacționez destul de neplăcut când cineva mă deranjează. Soțul meu poate confirma asta.

Inspirația o iau din jurul meu, dar mai ales din interiorul meu. Îmi vine pur si simplu, curge prin mine, am nevoie doar de liniște să o pot simți, să mă conectez cu ea.

Menționez câțiva artiști minunați pe care îi admir și studiez : Geninne Zlatkis, Dinara Mirtalipova (Mirdinara), Zanna Goldhawk, Lois van Baarle (Loish), Andrea Lavery .

Unde se întâmplă magia

Din această iarnă am atelier...Yeeeeey! Pentru că am achiziționat un cuptor pentru ceramică care nu avea cum să funcționeze în casă, a trebuit să îi găsim un loc potrivit. Și așa a apărut, transformând o fostă terasă din curte, atelierul. Îmi place foarte mult să lucrez și la masa din bucătărie. :)

Superputerea bijuteriilor

Dacă vorbim de „ceramică” - porțelanul mă ajută foarte mult - textura lui delicată, strălucirea, culorile vii pe fundalul alb imaculat și, nu în ultimul rând, sunetele pe care le scoate când se atinge de alte obiecte. 

Dacă vorbim de „bijuterie din porțelan” atunci răspunsul meu este ‚eu’. Nu știu ce altceva aș putea spune. Eu mă transpun în tot ceea ce fac, obiectele mele mă reprezintă. Așa cum fiecare om este deosebit, așa sunt și obiectele mele. Ele sunt eu. Superputerea mea este pasiunea cu care fac ceea ce fac - cred că nu am nicio alta.

Clienții

Verișoara și prietena mea dragă este cel mai fidel cumpărător al meu, dintotdeauna. Alături de ea, prietenii mei și, bineînțeles, prietenii prietenilor. Au mai ajuns la mine și câțiva oameni prin intermediul Facebook-ului și a portofoliului meu online.

Promovare

Pe Facebook am două pagini cu lucrările mele: Constantin Irina’s Art unde postez despre munca mea ca ilustrator freelancer și LeLe - @leleceramics unde postez despre proiectul meu personal pe tărâmul ceramicii.  Aici postez informații și detalii despre procesul transformării porțelanului în produsul final. Îmi doresc să pot ajuta astfel și alți ceramiști la început de drum care poate, vor învața din greșelile mele.

Pe Instagram mă găsiți pe pagina @leledeportelan unde puteți vedea produsele mele în toate fazele transformării lor.

Online/vs/offline

Cred că amândouă sunt importante, dar eu o prefer pe cea offline. Dorința mea cea mai mare este ca oamenii să poată atinge obiectele mele într-un magazin pentru că au un fel, care te face să te îndrăgostești la prima atingere. Porțelanul are superputerea asta.

În momentul acesta sunt într-o fază de exaltare maximă, pentru că această dorință s-a materializat datorită Ancăi de la Cărturești care mi-a propus o colaborare. Așa se face că lucrările mele pot fi găsite de-acum în librăria Cărturești Carusel de pe Lipscani și în Cărtureștiul de pe Edgar Quinet.

Comunitatea de artizani din RO

Cu siguranță că ea există și este în creștere. Îi felicit pe cei care se ocupă de ținerea ei închegată prin diferite programe cum este ROD (design romanesc) al celor de la Cărturești.

Nu pot însă să o descriu decât din ce am vazut din afara ei, pe Facebook, urmărind diferiți creatori, participând la diverse târguri frumoase. Par oameni drăguți, pasionați de ceea ce fac și fac lucruri incredibil de frumoase.

Cred că oamenii încep să își dorească produse de calitate, unicate, hand-made, făcute cu pasiune de artiști îndrăgostiți de arta lor și să înteleagă importanța susținerii artiștilor autohtoni. Faptul că numarul de târguri crește este îmbucurător.

Focus pentru 2020

Pentru mine totul s-a derulat atât de rapid în ultima vreme încât nu apuc sa mă dezmeticesc. Am un feedback absolut incredibil de la cei din jur și sunt copleșită de reacțiile oamenilor.

Visez să am un magazin mic, din lemn, cu multe geamuri, amplasat la intrare in curte, în care să pictez și să îmi și vând obiectele, povestind despre întreg procesul lor de creație. Acum însă, îmi doresc să învăț cât mai mult, să pot crește ca să îmi văd obiectele în cât mai multe magazine.