De cand a aparut prima data pe sticla si pana astazi, cand o vedem mai mult online, Gianina Corondan s-a adaptat mereu. Debutul si l-a facut la Pro TV alaturi de Mihai Calin si Florin Calinescu, apoi a prezentat "Vremea". A trecut si pe la TVR dupa o vreme, unde a gazduit mai multe emisiuni de divertisment. In toata acea perioada i se parea ca televiziunea era Cineva, lucru pe care nu il mai crede astazi.
A fost om de radio timp de trei ani, iar cand momentul a cerut-o, s-a lasat atrasa de puterea online-lui. A scris pe mai multe platforme, si, pana la urma, si-a facut blog. Gianina Corondan este prezentator TV, creator de continut online, cantareata si actrita.
Anii copilariei si ai adolescentei i-a trait in perioada comunista, intr-un Bucuresti care nu era atat de sufocant ca acum. Si nici atat de grabit. Era mare amatoare de jocuri in fata blocului, iar latura ei artistica s-a aratat publicului inca de mica, la scoala sau in tabere.
“In tabere ma remarcam la serbarile de final prin neparticipare, dar daca se ajungea la o criza a grupului, daca mandria detasamentului Indraznetii sau Pestisorul de Aur sa zicem era in pericol, ma mobilizam si scoteam din arsenalul personal cantece sau poezii, repetam in ritm ametitor cu colegii sa scapam basma curata”.
Povestim cu Gianina Corondan despre televiziune, radio, online si Vizita de lucru, un proiect in care s-a inspirat din cele doua ore de emisie TV cu vizitele de lucru prin fabrici si uzine ale “conducatorului iubit” Pe care ea le urmarea cu sfintenie pe vremuri. Doar ca Ceausescu nu era nici pe departe atat de amuzant ca ea.
Bucurestiul copilariei
Bucurestiul meu era o parcela plantata cu blocuri, inconjurata de pogoane plantate cu grau si pomi si livezi si sate. Il percep ca pe un teren de joaca din care nu evadam decat cu aprobare speciala, data de parinti atunci cand “ieseam in oras” cu clasa sau in directii precise. De fapt nu-mi doream sa evadez, nu prea paraseam zona, imi placea senzatia aceea de sat urcat pe verticala, in care ne cunosteam cu vecinii si totul era molcom si asezat.
Totul se intampla in cartier, de Militari e vorba, cartier care era unul suprapopulat, cu insule cu leagane si copaci, cu magazine de textile si articole casnice, cu autobuzul 136 era o adevarata aventura, mergeai pe scara, in pericol continuu, cu piata cu tarani adevarati si tiganci (nu exista termenul “rrom”) care vindeau seminte la colt de strada: “Hai baieti, seminte bune baieti”, iar eu nu pricepeam de ce erau imbiati doar baietii la degustare. Poate si de aceea nu am fost o mare mancatoare de seminte.
In schimb eram amatoare de jocuri in fața blocului. Saream coarda, ne intreceam pe “patine cu rotile”, jucam Patratul, Elasticul, Tarile, Frunza, V-ati Ascunselea, jocuri inventate pe loc sau actualizate.
Ce iti placea sa faci
Ma amuza sa ma joc. Sa ma uit la cele doua ore de televizor. Sa particip la serbari, sa cant si sa ma integrez in mici scenete si toate astea la insistentele dirigintei mele, doamna Corina Despot, fiindca nu tineam sa expun public vreun talent. Habar n-aveam la ce mi-ar folosi si care era diferenta sa joc pentru altii sau pentru lumea mea, cu prietenii si spectatorii mei imaginari. Sa urc pe scena nu prezenta mare interes.
Se facusera incercari, teste, pe cobaiul care eram, cu versuri patriotice, dar le spuneam astfel incat pe toti ii pufnea rasul. S-a renuntat la serviciile mele, insa diriga scria mici piese, monoloage de sfarsit de an, la care participam cu drag. Zicea ca am talent. Imi placea ideea, dar n-o credeam.
In tabere de asemenea, ma remarcam la serbarile de final prin neparticipare, dar daca se ajungea la o criza a grupului, daca mandria detasamentului Indraznetii sau Pestisorul de Aur sa zicem era in pericol, ma mobilizam si scoteam din arsenalul personal cantece sau poezii, repetam in ritm ametitor cu colegii sa scapam basma curata.
Inceputurile in teatru
Ce teatru? Eu doar chibitam. Am spus despre doamna Despot, dansa mi-a dat un prim imbold in a ma exprima artistic. Profesoara de engleza, o tipa fermecatoare, sensibila, dar si amuzanta, oriunde mergeam cu ea era adorata, admirata, urmata. Inventa povesti si scenete si spectacole. Cred ca eu o imitam acasa, cand deveneam profesoara fratelui meu mai mic, Alex. Si cred ca am “imprumutat” si din felul sau de a fi.
Ne ducea la filme si la opera, la teatru de copii. Uneori il lua si pe fiul ei, Adrian, celebru azi ca solist al trupei Vita-de-Vie.
Suntem: o parte parintii nostri, o parte profesorii nostri, o parte prietenii si idolii si asezonam totul cu ceea ce gasim in noi insine. Contactul cu teatrul adevarat, de oameni mari, l-am avut mai intai prin televizor, in fata caruia sorbeam tot ce insemna teatrul tv, schitele si cupletele momentului. Mi-erau atit de familiari actorii, ca daca-i vedeam pe strada ii luam de mana sau ii pupam. Asa l-am speriat odata pe marele George Constantin. L-am imbratisat si mi-a spus in gluma: ”Stai, ca nu-s Mircea Albulescu!”.
Pe Victor Rebengiuc si acum fac eforturi mari sa nu-l iau in brate, nu se face sa asaltezi omul, zau. Pe Coca Bloos si pe Dorina Lazar, pe Valeria Seciu le tot opream din mers sa le spun un cuvant. Noroc ca nu eram singura, altfel ma trimiteau la doctori.
Am inceput sa merg frecvent la teatru odata cu inceperea cursurilor facultatii, ASE. Dupa ore nu plecam acasa ci luam bilete aiurea. Nu conta la ce. Le vedeam si de cate 8 ori. Pagubosii, la Nottara, a fost intre preferatele mele, spectacol cu muzica si poveste, cu actori grozavi. Deci am experimentat intens profesia de spectator. Apoi am cautat sa gasesc un grup al meu.
Intalnirea cu Catalin Naum
A fost din mai multe etape. Cautasem de zor o trupa cu apucaturi jucause si la un moment dat, dintr-un impuls de moment am dat concurs sa fiu in Song, un grup coral celebru, condus de Ioan Luchian Mihalea. In Casa de Cultura a Studentilor. Era un grup simpatizat, cu multe elemente ludice, expresivitate si un dirijor formidabil, extrem de talentat si inventiv.
De acolo a fost un pas spre Teatrul Studentesc Podul, intr-o buna zi cand am gasit anuntul ca primesc noi membri. Dupa o perioada de tatonare, in care regizorul Catalin Naum m-a testat in felul sau unic, ignorandu-ma deliberat, lasindu-ma sa ma desavirsesc ca spectator, am decis ca nu mai pot fara sa joc pe scena aceea atipica. Si am jucat in “Om de omenie”, “Romeo si Julieta” etc. S-au perindat pe acolo multi elevi si studenti, actori, regizori, artisti celebri astazi.
Inceputurile in televiziune
Fiindca se tot nasteau canale TV care mai de care mai pline de experimente, am batut la cateva porti, dornica sa fac emisiuni economice: la Tele 7ABC, la Canal 38 (ulteriorul Prima TV) si la Canal 31, unde lucrau oameni foarte tineri, dar sub indrumarea unor meseriasi, formati, unde oare, la TVR. Pe de alta parte, am sustinut interviuri si pentru a ma angaja economist, ca doar absolvisem ASE.
Insa placerea de a lucra cu oameni tineri, entuziaști, creativi si faptul ca am trecut cu brio niste teste si interviuri, m-au determinat sa ma angajez la Canal 31, care a devenit in scurt timp, Pro TV. Intimplare. Prima emisiune la care am participat in calitate de co-prezentator, alaturi de Mihai Calin, a fost “Ora 7 Buna Dimineata!”, prezentata de Floooorin Calineeeescuuuu.
Prima emisiune a carei protagonista am fost s-a numit “Vremea”, prezentam stirile meteo ale zilei, de luni pina vineri. Cu ea am spart tiparele, aveam o echipa indrazneata si foarte ingenioasa, alcatuita din Simona, Sorin si Dana, condusa de producatoarea noastra, Diana Ionescu, care semna si grafica.
Tot in echipa l-am simtit si pe Adrian Sarbu, managerul ProTV, care ne indemna sa iesim din sablon si ne incuraja la fiecare traznaie, la fiecare initiativa “care nu s-a mai pomenit in Romania”. Asa ca am fost pe rind, o sarmaluta, un iluzionist, un dresor de ciini, un arab, personaje care spuneau in felul lor informatiile meteo. Primul meu invitat a fost chiar in emisiunea “Vremea”, pe care, cand a implinit un an, am serbat-o pe post impreuna cu Gabriela Cristea (colega mea din weekend) si cu Ovidiu Cuncea, care lucra la “Lumea lu’ Gaita”.
Ce a urmat
A urmat “Alo, Generatia Pro” pe care am fost indemnata sa o preiau impreuna cu George Vintila, invitatii se tineau lant: Genius, Andre, ASIA, Gaz pe foc, Class, Pro Consul, Holograf, cantaretii momentului, trupe tinere care abia se lansau sau consacrate, in plina cariera. Ma preocupa lucrez intr-un mediu mereu surprinzator, sa ma simt ca intr-un roller-coaster, cu reactiile aferente.
Am lucrat la Pro TV si TVR, am facut emisiuni de nu le mai tin minte. Daca nu le-ati prins, asta e, n-ati copilarit cu mine. :) Oricum le am in Bio, pe site. Doar cu un click.
Doar cu aceste doua televiziuni am defilat in calitate de angajat, nu le pot separa, fiecare are plusuri si minusuri care m-au atins, iar eu le sunt recunoscatoare pentru intalniri fabuloase si momente unicat, pentru invatatura si antrenament de comunicare.
Invataturi
Am invatat neasteptat de multe, nu doar din experienta mea. Ca oamenii se transforma daca au un tel, un program coerent si sunt respectati. Devin din “nedoriti” - “top brand”. Ca poti atrage atentia daca vii cu un cadou substantial pentru tinta ta. Ca nu ajunge sa ai creativitate. Trebuie sa aiba si seful tau.
Ca totul e un show, de la iubire la ultimul fir de par. Ca tot ce ni se pare nou s-a facut demult in alta parte. Ca fake-ul indeparteza telespectatorii de calitate. Ca Titus Munteanu. Ca si copiii sint public avizat, cu drept de a avea un tronson dedicat. Ca nu dureaza.
Televiziunea m-a schimbat, m-a pus laolalta cu zei, cu romani semnificativi, m-a invatat sa improvizez contra-cronometru, sa ma imprietenesc mai usor, sa inteleg si sa ascult oamenii, sa vad frumusetea unui colt de natura, sa ma port firesc, sa inteleg ca a intinde covorul rosu este pentru cei care au facut curatenie dedesubt.
Cum s-a schimbat televiziunea
Televiziunea era Cineva. Acum e Oarecare. Era Cineva fiindca era unicat, chiar daca existau mai multe canale. Acum s-a pulverizat, s-a raspandit in telefoane, in tablete, laptopuri, este la metrou si in masina, este de facut in casa fiecarui om care isi permite aparatura de specialitate. Este la indemana.
Foto: Marius Tudose
Si devine instrument de facut bani, asa incat oamenii isi storc creierii sa inventeze o closca cu puii de aur in apartamentele proprii, nu neaparat sa bucure sau sa emotioneze. Sa socheze. Oamenii pandesc sa dea lovitura. Fireste ca fiecare perioada a adus bune si rele in continutul televiziunii.
Bune, de exemplu, inainte era mai mult timp de pregatit o emisiune tv, de stat in fata televizorului. Era mai mult grija pentru continut, sa fie corect, sa fie inatacabil, sa fie decent, lumea se raporta la ea ca la o autoritate.
Daca ”a zis la televizor”, e clar ca e lege, e clar ca e de urmat. Asa considera omul. Puteai face o cariera si puteai fi un reper la orice varsta, prin continuitate si valoare. Cine aparea la televizor avea calitati indiscutabile (exceptiile confirmau regula).
Acum, totul este mai simplu, mai flexibil, mai relaxat, mai firesc. Poti incepe foarte rapid sa lucrezi in televiziune. Nu mai este nevoie de echipe numeroase. Oricine poate propune formate care se pot accepta.
Rele, spre exemplu, inainte nu era concurenta reala, putine televiziuni pe piata, era totul mai formal, mai teatral, mai putin firesc. Nu patrundeai decat printr-un concurs de imprejurari, concursul celalalt era destul de greu de prins. Asteptai suficient sa fii luat in seama cu propuneri si proiecte de emisiuni. Ritmul era unul lent, in acord cu timpurile.
Acum, spectatorul are multe alte atractii concomitent. Programele nu au timp sa se coaca. Totul este superficial, facut rapid, cu echipe subtiri, mesajul se uita imediat ce ai parasit televizorul. Oricine poate propune formate, daca are bugetul care le acopera. Nu-ti mai intorci ceasul dupa un program sau altul. Nu mai este loc de creativitate, multe sunt formate verificate, venite pe tava, de afara, adaptate la realitatile romanesti.
Drumul catre radio
Am ajuns la Gold FM in 2015, in toamna si am stat pana in februarie 2018. Emisiunea a fost una singura, Matinalul. De la 7-10. Cu Radu Buzaianu si Mihai Cioceanu (ulterior Artur Palaghia) Pentru mine a fost o oaza de comunicare. Aveam prilejul sa calatoresc printre oamenii porniti la munca, captivi in masini, cu gandurile si problemele, ideile si apucaturile lor matinale.
Am facut si nebunii, am iscat si intalniri offline, am promovat idei si creatori de origine romana in mod special, am cantat live cu trupe care s-au putut trezi fiind mai putin rasfatate de mainstream. Ce-mi amintesc acum rapid, printre altele, este cum am pretins noi din varful unui bloc din Bucuresti ca suntem la mare, ajutati de fundal sonor cu pescarusi, cu vanzatori de inghetata si porumb, cu spoturi ajutatoare, dar si cu invitati pe care ii luam prin surprindere ca pe plaja: “Oau, ce costum de baie colorat ai/Ia poftim o inghetata/de unde ai palaria de soare? etc”, la care unii improvizau excelent, altii ramaneau incurcati, totul a fost o fantezie la care colaborau foarte bine si ascultatorii.
Ne placea sa surprindem si ne permiteam asta. Calatoria a durat pret de 2 ani si s-a incheiat odata cu finalul contractului, pe fondul unor probleme financiare ale statiei radio.
Cum vezi radioul romanesc acum
Din pacate mai mult il vad decat il aud. Mai ajung invitata in cat un studio sau ii vad la tv pe protagonisti rareori. Nu prea merg cu masina la ore fixe pentru a urmari anumite tronsoane orare, doar din auzite mai leg cate o parere. E insa prea putin pentru a transmite nemestecata o idee. Ce stiu e ca si atunci cand eram noi la butoane nu se dadea prea mult de trait radioului, din pricina avalansei de tehnologie si multitudinii de solutii pe care le are omul la dispozitie.
Dar cred ca inca este o sursa de buna dispozitie si informatie care are pasionati la carma. Iar podcasturile se arata din ce in ce mai tantos.
Ce ai invatat la radio
Sa-mi urmaresc ideea si sa caut sa fiu convingatoare si clara prin voce, fara ajutorul gesturilor si machiajului, sa transmit doar audio idei, mesaje, ginduri si sa creez dialoguri amuzante ca spoturi de promovare, sa cant si sa dansez la 9 dimineata, sa iau metroul cand chiar vreau sa ajung de la Unirea la Lujerului in 10 minute și muuuulte altele.
Vremuri noi, social media
Blogul aparut odata cu molipsirea mea de online-ul cel dinamic si repede-mancator-de-distante. L-am descoperit timid la inceput, cand trimiteam mailuri si ne minunam ca nu mai folosim hartie si timbre si treptat s-a ajuns la dialoguri mai complexe, la chat-uri si la transmis orice iti trecea prin cap.
Or, pentru te putea legitima in zona era necesar un site, un blog unde toate sa circule. Initial am scris si m-am jucat cu franturi de povesti, am facut parte din mai multe platforme, 24 FUN fiind una dintre ele, dar s-au stins pe parcurs si am decis sa am zona mea de meditatie, sa cumpar un loc de parcare al gandurilor pe care sa le transmit rapid, unor grupuri mai mari de oameni, fara presiune, atunci cand simt.
Vizita de lucru
Ulterior a venit si proiectul video Vizita de Lucru, in care merg sa muncesc cot la cot cu romanii care creeaza, ridica ceva, imagineaza, construiesc. Si am adunat totul laolalta. De obicei scriu despre oameni formidabili, despre idei noi, uimitoare si despre ce ma contrariaza si ma bucura la intamplarea de a fi roman. Nu scriu decat despre ce ma convinge cu adevarat. Nu scriu daca nu testez in prealabil, nu recomand decat daca-s convinsa cu toata fiinta.
Publicul va cere ce ii vei da
Acum s-a nascut si aceasta profesie de om-care-testeaza-si-recomanda, uneori devin si acest om. In online, unde totul ramane intiparit, da, vreau sa le separ, insist sa le separ, ma fortez sa le separ. De ce? Pentru ca viata e efemera, si e de preferat sa o las si sa o traiesc asa, cu martorii dati in numar finit, nu e nevoie sa te marturisesti lumii intregi daca aceasta nu o cere. Ba o cere, o sa spuneti. Lumea cere asta. Vrea sa stie unde mananci, cu cine ti-ai petrecut ziua de nastere, unde-ti faci vacantele. Nu cadeti in capcana. Asta e o gogorita cu care s-a tot inchis gura celor care voiau sa ridice stacheta. Draga, lasa-o jos, ca lumea asta vrea.
Niciodata nu s-a testat cu adevarat ce doreste omul sa vada. Si daca l-ai intreba, el e influentat de ce a vazut si enumera tot ce cunoaste. Ar fi niste piste false. El se uita si daca vede ceva care-i atinge praguri de sensibilitate, care are “un ridicat impact emotional” ramane hipnotizat, sta acolo, dar asta nu inseamna ca-l ajuta sau el a cerut cu buna stiinta.
Spuneti-mi ce oameni cer ca filmele sa fie intrerupte de reclame. Hopa. Nu aud nimic. Si totusi, asa se procedeaza, li se da asta. Prin urmare, publicul va cere ce ii vei da, dar te poate amenda prin neprezentare.
Ce ai descoperit bun in social media
O gramada de lucruri formidabile, oameni de pus la rana, inventivi si performanti, capabili si generosi. Exemplele mi-ar mai lua o zi si nu mai pot aloca inca una acestui interviu stufos. :))
Colaborarea cu branduri si agentii, cu cine iti asociezi numele
Aaa, asta e un subiect foarte simpatic, fiindca am multi prieteni in toate zonele, atat in agentii, cat si in cele ce tin de branduri. Discutam mult pe tema asta. Brandurile cu care colaborez pot fi intuite usor de cei care ma cunosc: sa ne faca bine, sa ne rasfete, sa ne binedispuna, sa ne uimeasca intr-un mod firesc, natural, fara sfortari. Conditii simple: sa pot sustine brandul, sa-l fi incercat si sa-mi vina turnat, iar daca e si romanesc ma topesc.
Dau cateva exemple: am fost in Topoloveni, am invartit si am turnat magiun si nu in galosii cuiva, am inchis capacele borcanelor, am povestit cu oamenii, ce spun, aia fac, delicatese naturale, autentic românești fara fir de zahar, pare normal ca alti competitori incearca sa “imprumute” din logo si din succes.
Alt exemplu: in Reghin, m-au cucerit acei oameni cu accent ardelenesc care exporta 90% din producția de viori in lumea larga. Fireste ca mi-am cumparat ukulele de acolo si repet refrenul “nu trebuie sa-i laude ei/ca sa inteleg ce buni sint ai mei”, ma rog, versuri freestyle.
In Bucuresti am intalnit, de asemenea, o afacere de familie care deja are un nume apasat in creatie vestimentara de calitate si daca va uitati pe Instagramul meu o sa vedeti despre cine este vorba. In comuna Oprisor am legat vita-de-vie si am cules strugurii. Lista e lunga. La Toplita se face echipament de schi, la Cluj celebre produse cosmetice, la Suceava, Buzau si Brasov incaltaminte si articole din piele, va spun ca orice roman ar fi mandru sa poarte si sa le promoveze produsele, sunt oportune, bine facute, bat orice concurenta. Conditia e sa afle de ele si sa nu se agate de brandul strain din snobism.
Am inceput sa cunosc Romania prin ce muncesc romanii in diversele ei zone. Anul trecut am lucrat excelent cu echipa de la Saga Film, am aflat cu totii ce s-a facut cu “bani europeni pentru idei romanesti”. Mi-a placut mult colaborarea noastra.
Pe langa momente amuzante la fimari, au fost grozave reactiile oamenilor care ma opreau pe strada sa-mi recite din fiecare episod:”mai sus, mai sus, mai sus”, altii “sint imbracata in bani europeni”, iar cei mai multi ma cercetau ingrijorati si intrebau “mai esti pilafes?” Imi plac agentiile in care totul e familiar. Simplu. Si as lucra cu orice entitate creativa care isi face munca placuta, cu care totul devine distractie. Agentia cu care fac instantaneu echipa e preferata mea.
Cauze umanitare, civice, sociale
Sprijin oameni vulnerabili, parinti disperati, batrani fara ajutor si aparare, cat pot si cum pot, mai ales daca i-am si cunoscut in dificultate. Alerg pentru ei, scriu despre ei, le iau interviuri initiatorilor si popularizez cauzele in masura in care imi este posibil si fara sa aglomerez doar cu asta.
Se face prea mult show din necaz. Ar fi buna interventia in discretie. Si preventia. Lucrurile trebuie sa aiba un echilibru al lor si daca statul nu sustine cu adevarat viata care-i da si lui viata, o sa ramana initiative pasagere, ce vor tine de puterea unei persoane sau a alteia de a lupta.
Cel mai mult am lucrat cu AITA, Hope and Homes for Children si Hospice Casa Sperantei. Si cu cei de la MagiCamp, la chemarea Melaniei Medeleanu, la inceputuri. Mai nou si cu Epic Family, a carei brava promotoare si luptatoare este Dorina Chiriac, reprezentanta parintilor care incearca sa obtina un cadru legal, intelegere si ajutor de la statul roman pentru copiii lor (si ai statului) care sufera de epilepsie.
Il admir si il sustin pe Relu Voicu, cel care face minuni cu copiii din comuna Scrioastea, Teleorman, ii educa si le schimba viețile prin proiectul lui, “Cu cartile pe ulita”. Vrea sa construiasca un centru educational si are rezultate. Nu mai spun de fetele de la Daruieste viata, care construiesc un spital, luptand din greu cu oameni, tot romani, care culmea, se impotrivesc sau tergiverseaza lucrurile.
Ma implic si sustin actiunile celor care vor sa se construiasca piste de biciclete, sa existe un transport civilizat, pe cei care vor sa furnizeze alimente naturale, cultivate ingrijit si cu raspundere, pe cei din grupurile mici, care recicleaza haine si obiecte, care merg la teatru, care isi impartasesc lucruri frumoase, constructive.
Despre brandul personal
Brandul personal contează, se pare, de vreme ce toata lumea se inghesuie sa-si “faca un nume” prin orice mijloace. Dar eu vad ca nu mai e chiar asa. Faci o filmare care devine virala si abia apoi intreaba lumea cine esti. Esti cioban nestiut in virf de munte, hopa, se bat companiile de telefonie pe tine. Ai limbarita si faci voci, hahaiala si antren la matinalele radio, te mai cauta lumea si a doua si a treia oara.
Sigur, daca vrei sa se transforme in faima, sa te stie si sa te copieze (hopa, influencerii) iti trebuie actiune ritmica, cu tema data. Adica sa fie cu cintec. Care sa aiba refren de memorat. Si da-i si cinta. Cei care si-au construit un brand personal au reusit asta fie oferind necontenit, neobosit distractie publicului, fie multumindu-l printr-o revarsare de informatii, cugetari si analize bine documentate, pe fondul unei conduite si cariere redutabile. Si cu sprijinul unor canale puternice de promovare.
In ambele situatii a fost vorba de continuitate, de tenacitate si pentru cei mai aplicati, o buna adaptabilitate, altfel spus o excelenta organizare in conditii de tehnologie si comunicare tot mai avansate. Atentia la algoritmi si reach si diagrame si SEO e tot mai folositoare acum, cand steaua realizatorilor de radio/TV paleste si rasare cea a YouTube-rilor si Insta-Fb-guru. Uneori sint unii si aceiasi. Carevasazica, tot cine are echipa are valoare.
Cateva vorbe despre Romania 2020
Stati un pic sa-mi iau redingota si stiloul cu penita de aur si tineti-va bine, sa notati pentru generatiile urmatoare adevarul: daca e, e, daca nu e, nu e. M-au inspirat scrierile filosofului bulgar Kancho Kancev. Nu e totul alb sau negru. Multe lucruri sint bune, concomitent cu a fi rele.
De exemplu, este bine ca putem vorbi si actiona liber, este rau ca vorbim si actionam prea liber, este bine c-au plecat romanii in afara tarii sa se specializeze, sa se educe, sa descopere lumea, este si rau, ne pierdem identitatea odata cu oamenii cu initiativa si calitati reale, care nu se mai intorc. Este bine ca nu avem autostrazi (ha!), nu am distrus chiar toata natura, dar este si rau ca nu avem autostrazi, nu putem sa ne dezvoltam retele rapide de comert si constructii.
Dar sunt si lucruri doar bune. Avem internet mai rapid ca in alte tari. Anul trecut am batut recordul la cel mai lung kurtos kalacs din lume (14 m) si tragem nadejde ca la anul va masura 15 m. O avem pe Simona Halep. Au revenit pufuletii in ciocolata. Lumea stie engleza. Avem o bruma de oameni care muncesc si care fac bine comunitatii, pe care ii observ in “Vizita de lucru” si nu numai.
Acolo unde e scris “cade tencuiala” am observat ca nu cade. La sarbatori masa e plina.
Dintre rele, de ce sa le mai enumar, se stiu, se spun la fiecare discutie de romani. Eu doar remarc ca nu se mai gasesc caramele, nu mai avem punkistii de altadata, nu pot sa fac o gluma cu zugravii si constructorii chinezi si vietnamezi. Michael Jackson chiar a plecat si nu mai vine. La sarbatori masa e plina. Ne certam des si din orice.
Ca tot ai amintit, cum si cand treci peste cearta
Cel mai bine ies neintrand. Doar cu cei care argumenteaza si nu au certitudini stau de vorba. Le dau dreptate, le inteleg pornirea, si apoi insinuez ca “decit sa ne certam mai bine un cintec vesel sa cintam”. Si ma duc sa cint la ukulele. E buna vorba asta cu veselia, e de efect.
Daca e o disputa dreapta, logica, civilizata, cu argumente, se poate incheia chiar cu o continuare ‘la o cafea”. In scris, pe scurt, nu poti pleda, poti fi gresit inteles foarte usor, e mai bine sa te exprimi verbal. Mi s-a intimplat de multe ori sa glumesc si daca nu am pus emoticoane zimbitoare, lumea sa se supere, intelegand altceva. Stiind asta, las emoticoanele sa lupte pentru mine. :)
