[Single de Romania] Andrei Bobiș (Zimbru): E mai dificil să faci o piesă frumoasă decât să o lansezi

[Single de Romania] Andrei Bobiș (Zimbru): E mai dificil să faci o piesă frumoasă decât să o lansezi

Ştii vorba aia, o coincidență nu vine niciodată singură? Așa se face că fix în ziua în care Zimbru lansează o înregistrare live realizată la Opera Maghiară din Cluj-Napoca cu piesele Terejo și Dyo, taman atunci i-am luat și noi la ochi să-i întrebăm care mai e viața single-urilor lor.

Primul EP, Little Creatures, de pe care fac parte și cele două piese synth pop energice a fost lansat anul trecut, il poti asculta aici. Cum se vede peisajul muzical autohton din rezervație?

“Este mult trap și toată lumea ascultă și știe o grămadă de proiecte trap și eu mă simt bătrân la 24 de ani că nu pot să urmăresc fenomenul. Încă nu am făcut o piesă trap” , Andrei Bobiș. 

Imaginea e unul din atu-urile trupei, iar daca le urmaresti clipurile o sa remarci asta de la primele cadre. De capitolul asta se ocupa Paul Bucovesan pe grafica si Paula Hulpoi pe culori – cea mai talentata make-up artist din Cluj, care i-a aranjat si pentru filmarile nocturne de la Opera.

 

Single-ul anilor 2020

Andrei Bobiș: Noi am lansat și vom continua să lansăm single-uri și albume în format digital pentru toate platformele populare și nepopulare de streaming. Creativ, pentru că e anost de privit din altă perspectivă, mi se pare entuziasmant să lucrezi la single-uri. Dacă faci piese desprinse de contextul unui album sau EP poți să faci orice, nu trebuie să se potrivească în niciun puzzle și lasă mai mult loc pentru a crea o poveste de sine stătătoare. 

 

Single-uri pe bandă rulantă sau album

Andrei: Am petrecut doi ani făcând EP-ul Little Creatures și învățând să fim trupa Zimbru așa că anul ăsta o să lucrăm și o să lansăm mai multe single-uri, probabil destul de diferite. Abia așteptăm să învățăm să le cântăm ca să ne putem zbengui pe scenă cu ele. Ar fi prea mult să ne apucăm de încă un album acum.

 

Lungul drum al piesei către clip

Andrei: Little Creatures a luat un an și jumătate, Divination vreo doi și următorul single pare că o să dureze câteva luni deși probabil că am fi putut să terminăm mai repede, dar nu ne grăbim nicăieri. Și celelalte presupun că ar fi putut să dureze mai puțin, dar am lucrat obsesiv și ne-am pierdut în detalii pe care nu le mai observăm nici noi.

 

Cât mai costă să faci muzică

Paul Bucovesan: Prețul unei lansări este cuantificat în costul berii speciale de la Matei fără etichetă dusă la cheful cu ocazia lansării din apartamentul lui Flaviu. (care nu e acasă, nu pentru că nu l-am invitat ci pentru că e la o piesa de teatru si intârzie. sau e la înot.) Dup-aia mai este sonorizarea pentru karaoke unde ajunge si Flaviu în general. Mai e costul berii extra când se termină berea specială fără etichetă și mai este echipa de curățenie de a doua zi.

Andrei: Pe scurt, mult, dar după ultimul single mi-a fost frică să mai fac un tabel cu costurile totale, mai bine să nu știm exact. 

 

Principala piedică in lansarea unei piese

Andrei: E mai dificil să faci o piesă frumoasă decât să o lansezi. Trebuie doar răbdare să pui laolaltă o campanie calumea pentru lansarea unui single. Nu are România vreo vină, adică sunt așa de puține țări unde poți să zici că bubuie industria muzicală pentru trupele mici / alternative și Ro pur și simplu nu e una din ele.

 

Ce a prins cel mai bine

Paul: Divination rămâne single-ul nostru preferat. Totul a mers așa bine, de la imagine la clip, de la social media la recepție, prieteni care ne trimiteau filmări din mașină sau birou cand apărea piesa la radio, mătuși care nu ințelegeau mesajul clipului. Suntem mândri precum zimbrii din Armeniș.

 

Cine vă inspiră

Andrei: Un exemplu, Confidence Man cu piesa Don’t you Know I’m In A Band 

 

Două exemple, Soulwax - Essential Four

 

Înregistrări și colaborări cu oamenii care trebuie

Andrei: Toate piesele Zimbru sunt făcute cap-coadă la Cirkular (studio de înregistrări, casă de discuri și agenție de booking), proiect personal pornit aproximativ în paralel cu Zimbru. Recomand.
Check it out here: cirkular.ro /instagram.com 

 

Cât de importantă e imaginea

Paul: Paula și Paul se ocupă de acest capitol foarte important din promovarea noastra. Paula este cea mai talentată make-up artist din Cluj si o adevărată Kahlo a make-up-ului tip drag kings. Ea ne-a realizat make-up-ul pentru Divination, Little Creatures și ultimul nostru clip live în Opera Maghiară. Este o prietenă bună și un fan al muzicii noastre și nu știm dacă am fi aici fără ea. Paul este graphic designer. 

 

Muzica locală în ultimii 5 ani

Andrei: Este mult trap și toată lumea ascultă și știe o grămadă de proiecte trap și eu mă simt bătrân la 24 de ani că nu pot să urmăresc fenomenul. Încă nu am făcut o piesă trap. Altfel, cu muzica nu s-a schimbat mare lucru, dar au apărut parcă tot mai multe festivaluri pe perioada de vară, care nu-i rău. 

 

Ce e pe val  în momentul ăsta

Andrei: Am încetat să mai urmăresc super activ music industry trends. Am auzit că lumea lansează muzică pe TikTok și că AI e the next big thing in music. Am văzut și că playlist-urile cu electronic downtempo stuff sunt foarte populare și că exotismul estic este mai căutat ca niciodată la toate festivalurile din vest. O fi de bine? 

 

Cum a evoluat promovarea scenei locale

Andrei: Totul e social media based și presa e mai puțin relevantă, prin comparație. Yet here we are. Încercăm să lucrăm cât mai metodic și să acoperim cât mai bine toate aspectele promovării materialelor Zimbru, dar e din multe puncte de vedere un joc de ruletă, poți să faci aceiași pași, aceleași materiale, să vorbești cu aceiași oameni și să îți asiguri vizibilitate similară, dar cu rezultate total diferite.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related