București Mall - Vitan și Stefanini Infinit au lansat provocarea #JudgeLessSeeMore cu ocazia Valentine’s Day

București Mall - Vitan și Stefanini Infinit au lansat provocarea #JudgeLessSeeMore cu ocazia Valentine’s Day

București Mall - Vitan, primul mall din România, este un loc cu o atmosferă specială, pentru care comunitatea joacă rolul principal în fiecare proiect dezvoltat. Valentine's Day a devenit o zi sărbătorită de români în fiecare an, așa că, de această dată, am decis să oferim o nouă perspectivă.

În ziua de azi, alegerile romantice sunt bazate primordial pe ceea ce vedem. Din ce în ce mai des, suntem ghidați doar de aparențe, de swipe-uri prin care judecăm în câteva secunde aspectul fizic, fără să punem accent pe comunicare și emoție.

"Despre ce este căutarea dragostei în ziua de azi? Despre un unghi bun, un beauty effect și o secundă de judecată pe prima imagine după care dăm swipe? Dating-ul modern a ajuns să fie controlat instinctual de o mișcare de deget, lipsită de emoții profunde sau de conexiune. Sigur toți suntem ființe vizuale, alegem să intrăm într-un magazin dacă ne place ce vedem în vitrină, nu? Dar când vine vorba de oameni am vrut să aducem substanța unei prime întâlniri în care vizualul și aspectul fizic au fost eliminate, un moment în care importante nu sunt aparențele, ci esența."
Ruxandra Matache (Group Creative Director, Stefanini Infinit)

 

Din acest motiv, București Mall - Vitan și Stefanini Infinit (Infinit Agency) au ales să readucâ în prim plan interacțiunea reală, printr-o activare specială – Valentine's Day pe întuneric.

3 influenceri. 3 prime întâlniri. 3 interacțiuni sincere, spontane, cu lumina stinsă, care au demonstrat că o conexiune reală se formează dincolo de prima vedere. 

 

Ioana Dumitrache, Irina Markovits și Ilinca Obădescu au fost parte din această experiență, aflând la final că cei din fața lor nu pot vedea.

"Honoré de Balzac a spus 'cu cât judeci mai mult, cu atât iubești mai puțin.' Împreună cu București Mall - Vitan am vrut să aducem în lumină emoția sinceră ce se formează atunci când privim dincolo de aparențe și ascultăm cu inima deschisă persoana din fața noastră. Am invitat trei oameni cu povești minunate, Traian, Iulian și George, prin intermediul Asociației Nevăzătorilor din România, să participe la o întâlnire pe întuneric.
De asemenea, am invitat trei influenceri din zona fashion, știri și beauty, Irina, Ilinca și Ioana la un 'date' aparte. Nimeni nu a fost informat cine se va afla de partea cealaltă, și nici noi nu aveam o structură de cum vor decurge întâlnirile – dar cu lumina stinsă, s-a format o chimie reală, o conversație sinceră, ce a continuat și după ce s-a aprins lumina și camerele au fost oprite.
Mesajul campaniei #JudgeLessSeeMore ne dă speranța unui viitor inclusiv pentru toate persoanele, și ne bucurăm că în parteneriat cu București Mall – Vitan și Asociația Nevăzătorilor din România, am reușit să surprindem frumusețea umană." 
Matei Curtasu (Global Creative Director, Stefanini Infinit)

 

În România există peste 100.000 de persoane cu deficiențe de vedere. Din acest an, București Mall - Vitan dezvoltă un program mai amplu prin care își completează serviciile astfel încât să răspundă nevoilor tuturor persoanelor.

Împreună cu Asociația Nevăzătorilor din România, Bucuresti Mall - Vitan va integra meniuri în limbajul Braille pentru cafenelele din incinta mall-ului și servicii ocazionale de consultanță la cumpărături pentru persoanele cu deficiențe de vedere, astfel încât experiența de shopping să fie cât mai prietenoasă.

Prin acest proiect, București Mall - Vitan și Stefanini Infinit susțin incluziunea și cred că #JudgeLessSeeMore este mai mult decât un hashtag.

 

Echipele participante:

Echipa Stefanini Infinit:
Dragoș Andreiașu, Account Manager
Matei Curtașu, Global Creative Director
Ruxandra Matache, Group Creative Director
Simina Florea, Senior Copywriter
Raluca Enache, Junior Copywriter

Echipa București Mall - Vitan:
Affan Yildirim – General Manager
Violeta Niculuț – Marketing Manager
Silviu Dragu – Marketing Specialist

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related