Primul spectacol al unei comunități de artiști locali. O petrecere a unui label londonez de muzică electronică. Secțiunea de scurtmetraje a unei competiții internaționale de film. Sharing de tips&tricks despre cum să mănânci sănătos on-the-go și demonstrații de gătit. Premiera unui film românesc și Q&A cu echipa filmului.
Așa sună o săptămână de februarie la Visssual, hub cultural brașovean deschis într-o fostă fabrică de pantofi, care aduce un suflu nou într-o comunitate care ani buni a simțit lipsa unui spațiu deschis la manifestări culturale care nu sunt nici spectacole, nici performance-uri video, nici expoziții – ci toate la un loc. Brașov a primit șansa a 500mp de astfel de spațiu, într-o hală care nu se impune ca decor, ci funcționează mai mult ca o „suprastructură care ne protejează și ne asistă”, spune Răzvan Pascu, parte din echipa Amural, cei care au pus primele cărămizi pentru ce e astăzi Visssual.
Am luat la rând noile spații culturale din țară, în încercarea de a înțelege ce înseamnă să fii independent în cultura lui 2020 – unde e pasiune și unde sacrificiu, ce scoate publicul din casă și îl aduce la evenimente, cât de criptic a rămas limbajul artei și cum le influențează tehnologia pe toate. La Visssual, independent pare sinonim cu versatil, pe un fundal în care publicul românesc strânge mai curând rândurile pe canapea la Netflix, decât în audiența unui eveniment. Înseamnă un balans între a le da oamenilor ceea ce vor să vadă și ceea ce nu vor înțelege acum, dar le va deschide ochii pentru mai târziu.
Ne vedem la hală
Spațiul a apărut în viețile noastre acum 2 ani și a devenit Visssual după jumătate de an de renovări. Fostă linie de producție a pantofilor, actual hub cultural. Multă vreme ne-am zis între noi “ne vedem la hală”.
Fotografii de Orsolya Balint și Florin Pepene.
O suprastructură protectoare
Visssual e foarte versatil pentru că trebuie să găzduiască în condiții bune și party-uri techno și piese de teatru și formații live și performance-uri de orice fel și expoziții. Deci ar putea fi privit ca fiind brut, industrial. Dar ne place, ne lasă să construim de fiecare dată ceva nou, nu se impune prin decorațiuni inutile, nu apare în poză, e ca o suprastructură care ne protejează și ne asistă.
Încercăm să păstrăm caracterul industrial și istoria spațiului, dar în același timp să se vadă bine, să fie cald, să se audă perfect. Iar când resursele sunt limitate devii creativ. Încă se mai păstrează un vag miros de vopseluri și adezivi industiali de pe vremea Benzii de Tălpuire 4 :P.
Aici va fi Visssual
Uau. Prima expoziție a fost când am lansat proiectul, înainte să începem amenajarea. Pur și simplu o hală dezbrăcată de echipamentele industriale. A fost un fel de eveniment de lansare, care s-a numit “Din vis in real”. Pentru că tinerii brașoveni (nu doar noi) visau la un spațiu de desfășurare alternativ, smart, cultural în sens urban contemporan. Și a fost taa-daaa – iată dragilor, aici va fi Visssual. Și a fost tare, am expus chestii de la Amural, am avut artiști locali care ne susțin și oamenii au făcut donații pentru etapa de renovare.
Visssual, azi
Am avut cu Feeder lansarea albumului Un-hidden – Romanian Street Art. Are și Brașovul secțiunea sa în carte unde se găsesc cele 7 murale făcute în timpul Amural.
Ai întrebat de expoziții, dar la noi e așa, un fel de atelier deschis pentru artiști și activiști. Azi ai covorul de dans așternut pentru un performance, mâine ai un seminar despre start-up-uri, ziua următoare ai sunet Funktion One și cele mai bombă proiecții și închizi săptămâna cu un live cu alte boxe și alt set-up. Toate astea cu o mână de oameni super sufletiști.
Independenți în 2020
Înseamnă să fii contactabil aproape permanent, să fii spectator la evenimentele tale dar și la altele, încă mai înseamnă să dai tot ce ai și ceva în plus. E multă muncă și multă satisfacție. Înseamnă birocrație și responsabilitate pe bune. Și înseamnă să ai prieteni faini și dependenți de ce fac.
Maturizare și un obiectiv îndeplinit
Acum trei ani nu aveam Visssual, aveam doar festivalul Amural, deci un singur mare eveniment. Acum avem 2-3 manifestări pe săptămână, cu 1-2 luni de pregătire înainte pentru fiecare. Deci pentru noi oricum s-a schimbat lumea total.
Suntem mai buni la ce facem, suntem mai conectați și suntem mai optimiști. The love machine is working!
Dar vorbind așa, general, piața s-a mai maturizat, mecanismele s-au mai clarificat, și cel mai important, unul din obiectivele noastre s-a împlinit – artiștii vizuali și digitali au devenit aproape la fel de importanți ca cei din muzică. Că noi și de-asta ne-am apucat de treabă acum șase ani, că nu mai voiam doar muzicianul zeu, voiam și VJ-ul și ilustratorul și pictorul și light artistul și artistul de instalație să fie măcar semizei. Și sunt și îi iubim și îi vedeți pe afișele noastre și ale altora.
Prețul independenței
N-avem destui bani. De-asta muncim fiecare pe lângă. Dar încercăm să ținem job-urile tot în domeniu. Planul e de fapt să îi învățăm pe oameni să lucreze în domeniul pe care îl iubesc de fapt, așa ca noi. Producție muzicală, design grafic, management cultural, design de interior, light art, video-mapping sau ce vis au ei. Visssual e casa visurilor cumva, fiecare om fie că e (sau vrea să fie) artist, maker, meșter sau orice fel de creativ, are un vis, un ideal. Hai să vedem dacă putem să-l împlinim împreună.
Promovarea – o lucrare artistică în sine
Produsul nu moare. Dacă faci ceva mișto se promovează el aproape singur, ca un coronavirus artistic. Și contentul nu moare. Dacă tratezi promovarea ca pe o lucrare în sine, cu cap, coadă, stil, discurs, se duce ea pentru tine.
Ca medii folosim afișul, uneori clipul video, facebook și insta pentru diseminare. Uneori mai băgăm radio când vrem să ajungem la publicuri mai offline.
Pe placul publicului vs. De dragul artei
Asta e mai greu. Ce place publicului îți achită facturile. Ce e artă nu mereu, dar în schimb îți îmbogățește publicul. E ca o investiție. Și atunci căutăm să avem tot timpul ceva care să aducă valoare artistică, profunzime, reflexie în paralel cu manifestări care sunt mai degrabă entertainment, relaxare, dans, eliberare nepretențioasă.
E un balans în care nu mai facem distincții de tip artă / entertainment / comunicare ci căutăm mai degrabă discursul autorului / autoarei / autorilor, căutăm să transmită, mesaj, emoție, trip.
Visssual e un fel de mojar de 500mp. Cineva nu e de acord că garderoba noastră n-are garderobier și se bazează pe încrederea în oameni. Altul crede că scena e prea mică de înălțime sau spațiul e insuficient câteodată. Sunt oameni care ratează mesajul. Fabrica noastră nu va fi niciodată perfect confortabilă, ci va fi o fabrică de idei și miez, o biserică contemporană. Te conectezi sau ratezi.
În local
Noi iubim Brașovul. Dar e foarte dificil câteodată. A fost un hiatus niște ani buni în manifestarea culturală a tinerilor, a fost tranziția, au fost emigrări masive, a fost lipsa banilor din mediul cultural, e în continuare lipsa resurselor pentru mileniali și gen Z.
Apoi lipsește educația. De orice fel. Educație formală, informală, practică, din familie, economică, culturală nu mai zic. Lipsește o facultate de arte plastice. Noroc că suntem conectați la cultura globală și învățăm fiecare de unde poate, dar sistemul în sine e praf. Europa și Planeta țin loc de țară, ceea ce e bine uneori, dar alteori ai nevoie de ajutor local, de susținere la nivel uman.
Și atunci îți dai seama că nu e suficient să faci un festival, ai nevoie de un centru cultural. Bun. Dar apoi îți dai seama că nici asta nu e suficient, trebuie să fii și școală. Deci următorul pas firesc este să construim o academie de industrii creative, să oferim și mai multe instrumente de a atinge visul ăla.
Arta în comunitate
Aduce coeziune, aduce dragoste, men! Ăsta e cel mai mare beneficiu. Îi învață pe oameni să se apropie, să simtă, să își permită să simtă, să viseze, să îndrăznească. Arta e pentru idei ce e realitatea pentru fapte. Vrei ca ideile tale să-și petreacă timpul în artă, în filosofie, în creația de tot felul. Arta îți permite să călătorești în timp, în spațiu și în toate universurile paralele posibile, ca pistolul cu plasmă verde al lui Rick.
Căutări transmedia
Noi tratăm spectacolul ca pe o intersecție unică între performance-ul live, video, spațiu și public. Gen Cercle unde spațiul contribuie enorm. Gen Griessmuehle unde simți fabrica trăind (“simțeai”, că tocmai s-a închis).
Încercăm să o dăm mai complicat, mai subtil, mai inteligent. Nu se prinde toată lumea, dar e bine, arta trebuie să te incite, să te deranjeze, nu să coboare ea la tine.
Căutăm AV stuff. Ne uităm mereu după creații transmedia, unde ideea trece din mediu în mediu adaptându-se și transformând opera. Nu contează cât de lung am părul sau ce mediu folosesc.
Iar publicul tânăr, gen Z gen, e deja postgen, postevaluare, nu îi mai pasă de clasificări și norme, se ia pe sine ca unitate de măsură și când nu știe ce să zică o dă meta. Pentru ei trebuie să fii autoironic, nepedant, chill și ei se vor băga.
Temele dominante în arta RO
Întrebarea asta ar necesita o cercetare științifică. Cred că în RO trecem încet-încet de la o artă dependentă de metode, medii și tehnologii la o artă a mesajului, a ideii. Mă refer la artiștii tineri, nu la cei consacrați. Tehnologia a creat o ierarhie în funcție de viteza de adoptare. O să sune comunist, dar ierarhia materială a sculelor de făcut artă e înlocuită de ierarhia ideilor bune. De fapt mereu e așa când arta e bună. Dar acest complex al lipsurilor materiale specific românesc dispare. Până la urmă asta încercăm și noi să facem, să oferim infrastructură creatorilor ca să nu se simtă săraki.
Cu ochii pe...
Fabrica de Pensule și Centrul de Interes sunt super spații în Cluj. Era și Gazette dar s-a închis. Form Space iar e de urmărit și Electric Castle rămâne de referință. În București stăm cu un ochi pe Control, pe Apollo, pe Guesthouse dar și pe chestii care apar independent de spațiu. MNAC are o retrospectivă de neratat. Institutul Goethe e forță, Centrul Ceh la fel. Moebius e o galerie tare, Kube Musette e foarte interesant, dar mai sunt și alte galerii private. La Dana e bombă! Sunt multe spații faine în București, orice loc e mișto dacă sunt oamenii mișto. Waha e un reper. Simultan din Timișoara etc.
Superficialitatea se vede
Românii petrec puțin timp în lumea artei. Netflix, Pinterest, terasă la Control nu sunt suficiente. Și asta se simte și la unele evenimente culturale care nu au adâncime, nu propun valori, sunt mașinării amorale. Asta am văzut și la marile festivaluri, cu cât sunt mai mari cu atât își propun mai puțin din punct de vedere al mesajului. Dude, ai o platformă prin care vorbești cu mii de oameni, zi-le ceva frumos, fă-i mai buni, spune o poveste, învață-i să arunce la coș, orice.
Mai departe de banii de bilet
Investiția vine cu timpul, cu educația, cu banii, cu moda. Au învățat să aibă un buget pentru bilet și asta e enorm. Apoi mai e achiziția de artă, foarte importantă pentru artistul plastic.
Dar știi ce e mai tare decât să-ți apropriezi lucrări de artă? Să te expui la lucrări și experiențe cât mai diverse fără să le cumperi. Să susții artistul fără să îl deții: evenimentele, platformele gen Patreon, merch-ul personalizat, serii limitate, variante digitale etc.
Fotografii de Orsolya Balint și Florin Pepene.
Aici se impune o distincție importantă. E fain să ai o colecție de frumos, de artă, de design. Dar în același timp piața globală de artă e o abominație. Van Gogh, Brâncuși, Basquiat, Duchamp sunt bunuri globale, nu poți să deții lucrările lor.
Între accesibil și criptic, un întreg spectru
Depinde, sunt foarte multe feluri de artă contemporană, unele foarte accesibile și in your face. Arta abstractă, arta ce sfidează estetica convențională, arta înaltă, arta minorităților, arta de galerie rămân mai inaccesibile. Nu e rău, lumea are grade diferite de profunzime. O lucrare de artă contemporană însă e nevoită să se strecoare printre sushi, DJei, filme Marvel, muzică de radio, card scris invers, muiePSD etc.
Uneori spațiul protectiv al galeriei te obligă la o anumită ținută, la o acordare cu artistul. Alteori trebuie să scoți arta pe ziduri - vezi Amural - ca să accesezi omul. Sau vezi Banksy, el ne arată atât de clar unde greșește arta și unde reușește.