[Producția Moldovei] Brazilero: La o casă de producție, ca la doctor. Spui ce te doare, nu și ce medicamente să-ți prescrie

[Producția Moldovei] Brazilero: La o casă de producție, ca la doctor. Spui ce te doare, nu și ce medicamente să-ți prescrie

Animația tot mai mult își face loc pe piața de publicitate din Republica Moldova. Se pare că cererea pentru astfel de conținut crește, iar ofertele nu întârzie nici ele să apară. Chiar și așa, fondatorii Brazilero Animated Video Production au hotărât că un oficiu și în New York nu încurcă, mai ales că piața internațională, în această sferă de activitate, nu știe de limite. Creativitatea e globală, oameni buni. În plus, mai este și partea cu loialitatea față de furnizor, care există în Statele Unite. Cu cine alegi să-ți cununi proiectul, cu acela ar fi bine să mergi de mânuță până… În Moldova, e un pic altfel. 

Cei trei fondatori, Cristina Postica, Alexandru Botezatu și Valentin Prijilevschi, ne-au povestit care-s durerile de producător, cum au adunat un portofoliu cât un Acord de Asociere cu UE și de ce atunci când mergi la o casă de producție, să-ți imaginezi că ești la o consultație cu medicul. 

 

Către animație

Cristina: Primul contact s-a întâmplat mai mulți ani în urmă, când încă lucram în departamentul relații cu publicul, la o instituție guvernamentală. La o ședință s-a hotărât necesitatea explicării publicului larg regulile de utilizare a semnăturii electronice. Ideea explicării acesteia printr-un spot video animat a apărut la mine imediat. Tot atunci am și făcut cunoștință cu toate etapele de creare a unui spot grafic, împreună cu nuanțele specifice acestui proces.

Alexandru: A fost demult. Mai mult de 10 ani… Cred că era 2011, când eram editor de imagine, doream o creștere și colegii mi-au arătat aplicația After Effects. Aceasta mi-a trezit interesul, luând în considerare că eu la 14 ani făceam niște încercări de a anima transformări simple din linie în pătrat, într-un program simplu de design.

 

Greutățile de început

Cristina: Lucrând ca manager de marketing mai mulți ani în diferite companii, înțelegeam că video marketingul este viitorul. Însă, în ziua de azi, este greu să lansezi o afacere de success de unul singur, de aceea pot spune că sunt o norocoasă, având doi parteneri de business, Alexandru Botezatu – cel mai bun animator 2D, nu doar din Moldova, dar și din Europa, și Valentin Prijilevschi – care se ocupă de dezvoltarea pieței externe.

Cu Alex am început să lucrăm împreună la unele proiecte încă în 2014, lucram ocazional, era mai degrabă un hobby. Ideea de a deschide un studio de animație a venit mai târziu, spontan, în timp ce făceam sport. Imediat l-am sunat pe Alex și i-am zis despre asta. Alex demult își dorea propria afacere în domeniu, doar că avea nevoie de un partener care se va ocupa de partea de management și vânzări. Tot atunci l-am implicat și pe Valentin, în partea de contracte și contabilitate.

Totul s-a întâmplat foarte rapid, în câteva săptămâni noi deja aveam denumire, brand, logo și chiar și un website. Totuși, nimeni nu cunoștea de noi, și aici s-a început lucrul cel mai dificil – cucerirea pieței. Programam pe zi 3-4 întâlniri cu companii și agenții de publicitate. Era destul de dificil, companiile mici încă nu știau ce este animația și pentru ce au nevoie de un spot publicitar, iar companiile mari nu ne luau în serios. La unele întâlniri mă simțeam Don Quijote în lupta cu morile de vânt. Dar încetul cu încetul, proiect după proiect, am început să cucerim piața. Cu timpul companiile mari un început singure să ne contacteze pentru o eventuală colaborare. Acum, Brazilero este un jucător important în domeniul video animației din Moldova, și nu numai. Avem deschise două oficii, unul în Chișinau și altul în New York. Lucrăm cu companii din RM, dar și multe companii internaționale, inclusiv din SUA.

Alexandru: La început în Moldova, nu eram deloc cunoscuți, abordam noi toți clienții, însă după un timp, lucrurile s-au schimbat și acum ne cunosc toate agențiile și colaborăm cu cele de top din Moldova. Acum trecem prin asemenea etapă, pe piața externă, unde nu ne cunoaște multă lume și trebuie noi să stabilim primele contacte cu agenții, și acest proces cred că va fi unul permanent, deoarece piața externă nu are limite.

Valentin: Lipsa unui portofoliu de lucrări este prima problemă cu care se confruntă aproape orice companie din industria creativă în momentul conceperii sale. Dar pas cu pas, clienții au început să observe expertiza pe care o ofeream, abordarea unică, astfel încât în 3 ani am devenit lideri pe piață.

 

Primul contact cu lumea publicității

Cristina: Primul contact cu lumea publicității s-a întâmplat acum 10 ani, când am început să lucrez în calitate de Social Media Manager, pentru o editură din Germania. Atunci poziția de Social Media Manager era ceva absolut nou pentru Moldova și chiar puține companii din regiune aveau pagini oficiale pe rețelele sociale. Experiența acumulată în acea poziție a fost exact ceea ce aveam nevoie și, în pofida faptului că am studii superioare și masterat în marketing și relații publice, anume la acea companie am învățat multe lucruri noi, inclusiv cum va arăta peisajul publicitar în următoarele decenii.

 

Clienți

Alexandru: Cândva acceptam aproape toate proiectele, doar pentru a avea posibilitatea să avem lucrări din diferite industrii, pentru a arăta celorlalți clienți și așa mai departe. Dar acum sunt cazuri când nu luăm proiectul, atunci când observăm din start că nu ne vom potrivi clientului.

Printre aceștia sunt clienții care caută cel mai ieftin video pe piață sau acei clienți potențiali cu care din start cunoaștem că avem viziuni diametral opuse asupra ceea ce este eficient și profesionist în video marketing. 

 

Sub umbrela Brazilero

Cristina: Eu cred că putem menționa spotul făcut pentru Procter & Gamble (SUA, New York), pentru campania socială #HerShotXVenus, unul din promotorii căreia este vestita actriță Americană – Regina King. În cadrul acestei campanii, noi am atras atenția asupra rolul important al femeilor în industria creativă. Spotul dat a avut o semnificație deosebită pentru mine, fiindcă am relatat istoria mea în industria creativă. 

Un alt spot important pentru noi este acel realizat împreună cu compania Communications Boutique și Vitalie Condrațchi. Vorbesc despre spotul Obiective Globale pentru UN. Spotul a fost creat câțiva ani în urmă, dar impactul lui a fost unul puternic, fiind publicat în mai multe resurse mass media.

Alexandru: Un alt spot, din cele recente, este un spot comercial, difuzat masiv la TV, făcut cu ocazia sărbătorilor de iarnă pentru MAIB. Am avut o abordare deosebită, și în loc de o voce standard, am folosit un cântec, melodia și versurile căruia au fost create special pentru acest spot. 

Aș mai adăuga un spot filmat, livrat relativ recent, pentru o altă bancă din Moldova, MICB, bazat pe tradiții naționale și anume în acest spot am tras o paralelă între experiența băncii și „Hora”. În rezultat, am creat un spot cu colorit național inedit. 

 

Briefurile

Cristina: Sunt elementele cheie în orice colaborare. De faptul cum este îndeplinit brieful depinde soarta întregului spot și rezultatul final. Nu poți să te pornești undeva, fără a cunoaște destinația finală. De aceea, la completarea briefului clientul trebuie să cunoască foarte bine ce rezultat trebuie să fie obținut prin crearea spotului video.

 

Implicarea clientului

Alexandru: Desigur, clientul nostru se implică în proces, anume prin confirmarea anumitor etape de producție a spotului video. Astfel, se evită orice surprize la sfârșit, clienții fiind extrem de mulțumiți de rezultatul final. Succesul în afacere vine din capacitatea de a fi atent la nevoile oamenilor și atenția la detalii. Până acum nouă ne reușește.

 

Momente dificile

Alexandru: Pe de o parte oferim clienților noștri deplina posibilitate de a participa la proces, dar pe de altă parte, acest fapt poate avea și efecte adverse. Momentele dificile la filmări apăreau anume atunci când clientul se implica prea mult în proces. Clientul deseori încearcă să experimenteze, iar la sfârșit ar putea fi dezamăgit de rezultatele acestor implicări. Odată ce se angajează o echipă de profesioniști pentru crearea spotului video, trebuie să ai încredere în experiența și sfaturile lor. 

 

Feedback-ul

Alexandru: Feedbackul clientului întotdeauna trece prin filtru nostru și, de regulă, este implementat imediat, dar sunt și cazuri când feedback-ul, pe care îl oferă clientul, devine unul toxic pentru spotul video, fiind în detrimentul lui și rezultatului final.

Cristina: În asemenea cazuri, noi recomandăm clienților să facă o paralelă, între colaborarea cu noi și vizita la un medic specialist. Când faci o vizită la medic, îi spui doar unde te doare, nu și cum să te trateze. Evident că poți discuta metodele de tratament, dar fiți de acord că ar fi straniu în cadrul vizitei la medic să-i dictezi ce medicamente și ce tratament să-ți prescrie. Asemenea abordare trebuie să fie și aici, în caz că te-ai adresat la specialist și ai ales să mergi cu el, trebuie să ai încredere în ceea ce spune specialistul, el având un grad înalt de experiență și expertiză în domeniu. Altfel, iarăși, va avea de suferit rezultatul final, iar noi nu dorim ca acest lucru să se întâmple. Ca și companie, ne simțim responsabili de rezultatele pe care le va obține clientul în urma creării unui spot.

 

De la naștere, la livrare

Cristina: Sunt câteva etape de bază de creare a spotului video: Scriptul, Storyboard, Design sau Scenografie pentru filmări, înregistrarea vocii, muzicii, efectelor sonore și animația sau filmările după caz. Dar mai este și o altă etapă, ce nemijlocit va influența direcția în care se va concepe spotul, și aceasta este etapa de descoperire, în cadrul căreia se va face o analiză a concurenților clientului nostru și se va studia produsul sau serviciul care urmează să fie promovat. 

 

Piața de publicitate

Valentin: Piața de publicitate a oricărei țări depinde de dezvoltarea economică și din aceste considerente putem spune că ea este una microscopică, cu bugete modeste. În același timp, vedem și o creștere din an în an, deci putem spune că este în curs de dezvoltare. Când lucrăm cu alte țări din Europa de Vest sau SUA, observăm că pe primul loc se pune calitatea și impactul pe care-l va avea spotul publicitar, bugetul având cu totul altă prioritate.

De asemenea, am observat că, în Moldova, companiile pot schimba des furnizorii serviciilor de publicitate, în alte piețe, însă, loialitatea față de furnizor este mult mai mare și odată devenind furnizor de servicii al unei companii, poți să lucrezi mulți ani la rând. Și din aceste considerente am hotărât să ne dezvoltăm pe piața internațională.

 

Ce lipsește

Valentin: Eu cred că la moment în Moldova lipsește un sistem educațional destinat industriei creative, universitățile în ziua de azi nu oferă educație adecvată cerințelor pieței și, din acest considerent, companiile creative trebuie să angajeze personal și să-l educe în măsura necesităților sale. Aici mă refer la designeri, animatori, copywriteri etc. În acest context, în căutare personalului potrivit noi am fost nevoiți să organizăm cursuri de animație.

 

Trenduri

Cristina: Republica Moldova este o țară mică, dar foarte digitalizată. Pot să spun că moldovenii au gust la produse calitative și astfel pe piață sunt multe proiecte interesante. Ceea ce face unele companii din Moldova competitive, nu doar în Moldova, dar și peste hotare.

Ce ține de clișee, nu prea îmi place să comentez cumva lucrările altor companii, pe de o parte, iar pe de altă parte, eu înțeleg că folosirea unor clișee sociale în spoturi se datorează în mare parte și clienților. Avem situații unde multe companii nu sunt gata să accepte o abordare sau un concept mai îndrăzneț. Invers, clienții se stăruie să mențină o structură cât mai clasică a spotului, de asta există unele spoturi publicitare pe piață care seamănă unul cu altul. 

 

Ne place

Cristina: Când auzim de la persoane terțe, că au văzut spotul nostru, și îl țin minte. Când spoturile noastre cu menire socială sunt comentate în mass-media sau sunt prezentate în prime time în cadrul principalelor buletine de știri ale țării. În aceste momente chiar uităm despre tot ceea ce enervează, dar și așa momente desigur sunt.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related