[GAV și Lea Studio] O colaborare animată

[GAV și Lea Studio] O colaborare animată

Din 2019, studioul de animație Lea și agenția GAV au creat o serie de campanii bazate integral pe animatii 3D si 2D. Dintre clienți îi amintim aici pe Selgros Cash&Carry Deutschland, CINEPUB și Lactate SIM.

Seria de online videos (longforms & bumpers) pentru Selgros Deutschland a adunat milioane de vizualizări, atât datorită eficienței departamentului online GAV, cât și grație calității și numărului mare de animații produse de Lea. Tandemul studio/agenție a realizat și un sezon întreg de episoade de branded content pentru același client, care va fi lansat în curând în media germană.

În ceea ce privește SIM, Lea și GAV au creat un spot publicitar de 30 de secunde 100% animație 3D. Este un spot colorat – la propriu și la figurat! - care a necesitat întregul pachet de aptitudini 3D al studioului, de la layout până modelare și animație dinamică de personaj - poate cea mai pretențioasă ramură a animației.

Iată doar o mica parte a proiectelor Lea Studio din ultimul an. În pofida numărului mare de producții și a deadline-urilor aproape imposibile (…), pasiunea pentru animație și respectul pentru clienți nu au permis rabatul de la calitate. Desigur, verdictul vă aparține:

SIM Fabrica

 

SELGROS Best Meat

 

SELGROS Homar

 

CINEPUB Intro

 

Lucian Georgescu (Managing Partner GAV):
"Îi știu pe băieți din facultate, din UNATC. Dan mi-a fost student la cursul de scenaristică și este un scriitor talentat, nu doar pe zonele scurte ale ficțiunii. Inițial m-am mirat că s-a îndreptat către animație, dar apoi am înțeles: folosește ”creionul” și tableta în continuare și în narațiune. El și Victor (absolvent de imagine și un Master de animație) fac un tandem serios, de încredere și, mai ales, foarte creativ. Plusul vine din umor, cel voluntar, de bună calitate, dar și prin simpla lor prezență: Dan&Victor par un cuplu ”desenat” de Walter Lantz. Vă recomand să îi cunoașteți, aveți numai de cîștigat."

 

Dan Stoian (Managing Partner Lea Studio):
"Când i-am scris primul mail lui Lucian Georgescu mă așteptam la cel mult una-două animații scurte, eventual parte dintr-un spot mai lung. Deschiderea pe care a arătat-o animației a fost o surpriză extraordinară, care sper să inspire mai multe agenții și brand-uri. Așteptările avute, alături de libertatea de creație pe care ne-a acordat-o, au reprezentat o adevărată provocare ce ne-a permis să ne îmbogățim portofoliul și să muncim cu plăcere, totodată."

 

Lea Studio este un studio de animație fondat în 2017 de Victor Ionichi și Dan Stoian.
Dotat cu unități centrale umplute până la refuz de plăci video si RAMi, monitoare pe care se disting toate culorile, tablete grafice, ochelari VR, aparatură de motion capture si de scanare a obiectelor reale, Lea Studio oferă o gamă largă de servicii CGI, 2D și 3D, desene animate și imagini foto-realiste.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Sectiune



Branded


Related