[Act & play] Marin Grigore: Concurăm cu "swipe up" si clipuri video de un minut. Și în teatru, poveștile trebuie spuse într-un ritm adaptat societății

Trebuia să fie bijutier, să ducă mai departe meșteșugul familiei. Dar nu a avut în el nici priceperea, nici pasiunea de a crea bijuterii, și-atunci a început să caute altceva. Voia să descopere ce anume i-ar putea stârni pasiunea pe care o vedea la tatăl său când își făcea meseria.

Și, cum toate se leagă cumva, teatrul pe care îl asculta pe viniluri de mic și o vorbă șoptită de o fată l-au condus către actorie. A făcut UNATC-ul, dar contactul cu actoria a avut loc mult mai devreme, în liceu, când a jucat într-o piesă scrisă de o colegă. Marin Grigore este în prezent angajat al Teatrului Mic din București, iar pe lângă meseria sa, compune și produce muzică.

A jucat în ”Sieranevada” regizat de Cristi Puiu, în serialele ”Ai noștri” și ”Las Fierbinți” de la Pro TV și a făcut parte din echipa "Mondenii" de la Prima TV.  Pe 6 martie are premiera în România lungmetrajul ”Urma”, făcut de Dorian Boguță, în care Marin interpretează un pianist celebru dat dispărut. În teatru îl putem vedea într-o serie de spectacole reușite pe scenele din București, pe care le amintește chiar el, mai jos.

Cu Marin Grigore povestim degajat despre condiția actorului român, vulnerabilitatea pe scenă, teatru și cel mai nou film al său. Și tot el ne spune despre modul interesant în care se pregătește pentru un nou rol.

De la piesele de teatru pe vinil la actorie

Sunt născut, crescut și îndrăgostit de București. Am absolvit liceul teoretic Dante Alighieri. Actor am devenit într-un fel ciudat. Tatăl meu este orfevreur (bijutier să spunem pentru o mai usoară ințelegere a contextului) si eu urma, într-un mod natural, să duc mai departe meșteșugul familiei. Văzând însă la el ce înseamnă pasiune pentru ce faci mi-am dat seama că nu am pasiunea asta. Într-un mod firesc am început să mă gândesc și să caut (fizic prin lista de facultăți și universități din Bucuresti) ceva ce ar putea să-mi stârnească o astfel de pasiune.

La alegerea UNATC-ului a contat mult și backgroundul de acasă cu piesele de teatru de pe viniluri ascultate la nesfârșit de a lungul copilăriei. Iar adevarul este că nu am crezut că pot face altceva. Un prim impuls l-am primit de la o fată de care eram îndrăgostit în clasa a VIII-a și care mi-a șoptit la o petrecere "Tu ar trebui sa te faci actor". Cam asa am ajuns actor.

Contactul cu actoria

Primul contact cu condiția de actor a avut loc în liceu, într-un spectacol după un text scris de o colegă. Total după ureche și amatoricesc, dar suficient cât să mă facă să vreau să aflu, să mai vreau, să mai experimentez amalgamul de emoție și adrenalină. 

Primul rol într-un spectacol profesionist a fost în anul 2007 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în spectacolul "Liniste se repetă", regia Sorin Militaru. Căruia îi mulțumesc și azi pentru încrederea pe care mi-a dat-o atunci. A fost important să văd că pot sta pe propriile picioare.

Viața de actor în România, o privire de ansamblu

Cred că viața de actor este un privilegiu. Ai șansa să faci ceea ce-ti place, să trăiești din asta și dacă ai puțin noroc să se bucure și alții împreună cu tine. Cred că partea ce mai complicată a acestui mod de viață este că trebuie să ai multă răbdare. Trebuie să înveți să iei lucrurile așa cum vin, zi după zi, și asta ia timp, învățarea asta.

O parte rea, să zicem ar fi lipsa unei stabilități, dar e cu dus și întors pentru că asta te ține viu te ajută să-ți știi locul, să nu te rătăcești în senzația că ești cu ceva mai special decât alții care fac alte profesii; și sincer vorbind alții chiar sunt cu totul speciali prin  ceea ce fac (ex: medicii).

Foto: Sorin Radu

Cea mai importantă schimbare din ultimii ani pentru actorii din România este explozia teatrului independent! E o mare de spectacole si de comunități unde chiar se face teatru cu pasiune și dragoste de meserie cum rar întâlnești în teatrul de stat. 

Oameni cu care ai lucrat

Am lucrat până acum cu câțiva regizori și ar fi nedrept să-i amintesc pe unii și pe alții ba. Întâlnirea cu fiecare a  constituit câte o lecție și o cărămidă pusă la acest modus vivendi care-i "viața de actor". Pot spune totuși că una a din cele mai bune lecții a fost primită de la domnul Alexandru Tocilescu, Dumnezeu să-l odihnească! Sună cam așa: "Marine, asumă-ți!".

Mereu revin la imboldul ăsta pentru că mereu am senzația că l-am ințeles si mereu descopăr că nu e chiar așa. Procesul e în desfășurare. Ca o regulă generală care leagă proiectele și contextele în care am lucrat până acum ar fi cț indiferent de" importanța" lor treaba trebuie făcută cu același grad de seriozitate, de interes și "input" personal, că până la urmă e ceva ce trebuie să-mi facă placere, doar eu am ales să fac asta. 

Cel mai nou proiect, ”Urma”

Din 6 martie intră în cinematografe "Urma", lungmetrajul de debut al lui Dorian Boguță, în care joc un rol destul de freaky aș zice. Pe scurt este vorba despre dispariția unui pianist celebru, Anton, care are niste probleme grave de sănătate și care, înainte să moară, vrea să-și ajute, pe niste căi cel puțin neortodoxe, sora, să devină mamă.

Dacă aș intra mai mult în amănunte aș face "spoiler" așa ca mai bine hai la film de pe 6 martie.

Proba pentru rol

În ultima vreme am început să găsesc bucuria în a merge la probe, audiții. Știu că poate părea absurd, dar e un soi de adrenalină pe care nu o poți obține în niciun alt fel. Se aseamănă poate cu cea de la o premieră de teatru sau poate cu teatrul de improvizație, până te obisnuiesti cu el, respectiv cam 3 ani la mine. :)

În cazul "Urma" așa au functionat lucrurile. M-a sunat doamna Viorica Capdefier pentru probă. Mi-a trimis scenele pe care urma să dau probă și am avut o surpriză când le-am citit. Nu semănau cu secvențele "clasice" la care fusesem chemat până atunci.  Recunosc, prima reacție a fost una ambiguă.

În fine m-am pregatit pentru probă si din prima zi când am fost la întâlnirea cu Dorian am gândit că mi-aș dori să fiu în proiectul ăsta. Apoi am mai fost de vreo 3 ori la recall și în sfarsit cu mare bucurie am primit telefon de la Dorian că o să fac parte din echipă. 

Filmările și echipa

În cazul meu filmările avut loc în mai multe locații în București și la Barajul Vidraru. Spun în cazul meu, pentru că au fost mai multe locații unde s-au filmat secvențe în care eu nu am fost.

A fost tare să lucrez cu Dorian. Din multe motive. Unul din ele ar fi că, fiind actor, știe să ceară de la actor (scuzați repetiția) pe limba lui. Adică poate să ceară ce are el nevoie ca regizor pe limba actorului, lucru cu care nu prea te întâlnești.

A fost un proiect cu folos pentru mine. Am avut de învățat multe. Ce m-a atras, de fapt, la scenariu a fost omul ăsta. Din distribuție fac parte Teodor Corban, Dragoș Bucur, Irina Rădulescu, Mădălina Ghenea, Lucian Ifrim și Liviu Pintileasa. Directorul de imagine al filmului este Barbu Bălășoiu. E produs de Oana Giurgiu (Hai Hui production), Dorian Boguță (actoriedefilm.ro) și Anca Puiu (Mandragora).

Ce este greu în meserie

Nu consider că se pot numi greutăți, mai degrabă niște momente de autodepășire care pot fi dificile pentru că e nevoie întâi să accepti că nu poți sau nu stii si abia apoi poți merge mai departe. Mai mult, uneori, momentele astea te prind descoperit si vulnerabil, dar cam asta e materialul cu care se lucrează. E un proces permanent de descoperire (pentru mine). 

Cum te-a schimbat

De când sunt actor am învățat să acord mai multă atenție omului de lângă mine, mai exact am realizat cât de puțin atent eram la el. Adică nu prea ai multe instrumente. Unul dintre ele este relația cu omul cu care ești acolo în exercițiu. E o vorbă din teatrul de improvizație care zice că "tot ce trebuie să faci este sa-l faci pe colegul tău să arate cât mai bine posibil și restul se face de la sine". Cred cu tărie în asta, cu cât esti mai atent la omul de lângă tine și mai puțin la tine, cu atat mai viu si mai real se desfășoară lucrurile. 

M-a schimbat meseria mea într-un mod pozitiv sau cel puțin așa îmi place să cred. M-a învațat să iau taurul de coarne si să mă măsor cu el, pe românește să nu-mi mai fie frică sau, cum zice minunat un coleg, plăcerea a devenit mai mare decât frica. 

Pregătirea pentru un rol nou

Sunt câteva lucruri pe care le fac de fiecare dată când încep în proiect nou. Întâi mă îngrijesc ca prima lectură a textului să fie una cât mai personală, să văd unde rezonez direct și instinctiv cu ce am de făcut.

Apoi mă documentez pe cât se poate referitor la cum funcționează "real" un asemenea om. Apoi încerc să învăț textul cât se poate de repede pentru a avea libertatea de a relaționa nestingherit cu colegii in timpul repetițiilor.

Iar apoi mai sunt tot felul de demersuri care sunt particulare fiecarui proiect. Spre exemplu, dacă e de făcut o acțiune pe care nu o pot executa o fac până îmi iese pe nas. :) Mă mai inspiră foarte mult muzica. Adicătelea, dacă am de descoperit un personaj si am suficiente date despre biografia lui îmi place să găsesc ce muzică ar asculta omul si apoi să mă las inspirat de ea la nivel chiar comportamental.  

Critici și reacții în social media

Nu citesc critici de obicei iar când se întâmplă încerc să nu mă modific în funcție de ce scrie acolo. Important pentru  mine e să știu că am făcut tot ce s-a putut face în contextul respectiv. Prefer criticile față către față, totuși, pentru că sunt mai productive, se pot aplica apoi concret pentru un viitor spectacol mai împlinit, să zicem. 

Ce ar putea fi mai bine în teatru

Peisajul actual românesc e unul bogat. Se intâmplă multe. Pentru multe categorii de public. Și e excelent, așa trebuie să fie. Concurăm cu "swipe up", "tap here" si clipuri video de un minut. Cum ar putea fi îmbunătățit teatrul românesc nu sunt în măsură să mă pronunț.

Cred, totuși, că poveștile trebuie spuse și în teatru într-un ritm adaptat celui în care funcționează azi societatea, pe care avem datoria să o oglindim. Adică nu putem doar de dragul artei să obligăm omul să vadă o oră de ceva ce poate fi spus sau exprimat în cinci minute. Nu ne putem juca cu timpul omului. 

Dar în cinematografia românească 

O văd ca pe un teren fecund unde se plantează din ce în ce mai multe și mai diverse soiuri de semințe. E o bucurie că se fac de la an la an mai multe filme și că actorii sunt chemați la castinguri. Usor usor, parcă se rupe sau măcar se largește, cercul "cunoscuților".

La urma urmei am stat și m-am gândit, iar dacă aș produce sau regiza un film, cu siguranță aș avea niște oameni în care am totală încredere și pe care i-aș invita să joace fără casting. În fine.

Ce s-ar putea îmbunătăți în cinematografia românescă nu stiu. Probabil dacă ar fi mai multe resurse pentru oamenii tineri, ar porni mai repede la drum și evident ar putea experimenta mai mult si s-ar putea descoperi pe ei mai iute.

Reclame și branduri

Pentru mine publicitatea, respectiv apariția în spoturi publicitare, este încă un prilej de a-mi face meseria și de a-mi acoperi cheltuielile. Dacă sunt chemat la casting pentru asta merg desigur, nu consider nimic înjositor în a face asta. Știu că exista un curent în care "asta nu e artă". Îmi pare rău, să facă dânșii numai artă. Eu îmi fac și meseria. 

Planuri, visuri și dorințe

Momentan nu am prea multe planuri. În viața mea e un pitic de un an si jumătate si cam el e planul numărul unu. Profesional iau lucrurile așa cum vin și, Slavă Domnului, vin. Încerc să șlefuiesc și să mă asum din ce în ce mai bine. 

Ce mi-ar plăcea să fac într-un viitor apropiat ar fi să mai joc alături de soție. Și ea e tot actriță. Am făcut asta acum câțiva ani și a fost cam complicat, dar acum cochetăm amândoi cu ideea și sper să se ivească contextul potrivit. 

Unde te mai găsim în 2020

Pentru cine vrea să vadă ceva din ce încerc să fac o poate face aici: "Angajat la doi patroni", regiaVlad Corbeanu, ”Vinovat /Nevinovat”, regia Gelu Colceag la Teatrul Mic, ”Insomniacii”, regia Sorin Militaru și ”Constelații”, regia George Dogaru la Teatrul de Artă Bucuresti, ”Cum să distrugi o piesă”, regia George Dogaru la Teatrul de Comedie, ”Nora”, regia Gelu Badea și ”Patima roșie”, regia Gelu Badea la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște.

Plus dacă cineva vrea să și asculte nu numai să vadă, am o relație intimă cu muzica. "We've forgotten who we are" este un album proaspăt produs de mine cu multă pasiune și se poate asculta pe Spotify.