„Acasă, My Home”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, premiat la Sundance Film Festival 2020

„Acasă, My Home”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, premiat la Sundance Film Festival 2020

Prezentat în secțiunea World Cinema Documentary a celei de-a 42-a ediții a Sundance Film Festival, „Acasă”/„Acasă, My Home”, documentarul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, a câștigat Premiul Special al Juriului pentru Imagine (World Cinema Documentary Special Jury Award for Cinematography), fiind apreciate “fluiditatea și tenacitatea mișcărilor camerei. Imaginea filmului este semnată de Radu Ciorniciuc și Mircea Topoleanu.

Povestea familiei Enache, care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată - Parcul Natural Văcărești - primul parc natural urban din România, a fost documentată timp de patru ani de către regizorul Radu Ciorniciuc, surprinzând în filmul „Acasă” tranziția acesteia de la o viață în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei.

Trofeul, care reprezintă o importantă „carte de vizită” a peliculei pentru distribuitorii de film din întreaga lume, a fost ridicat de regizorul Radu Ciorniciuc, prezent la eveniment alături de Vali Enache, fiul cel mare al familiei Enache, producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan, Lina Vdovîi (co-scenarist, alături de Radu Ciorniciuc), precum și editorul filmului Andrei Gorgan.

 

„Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge atât de departe cu o poveste simplă și directă a unei familii din Europa de Est. Este foarte important faptul că am fost selectați la Sundance, mai ales că este primul meu film. Cred că mai am foarte multe de învățat, dar mă gândesc în același timp la oamenii din jurul meu, care au investit timp și pasiune în acest proiect, și cu toată modestia de care pot da dovadă, este un început binemeritat pentru acest proiect și sunt fericit că fac parte din asta.”, a declarat regizorul „Acasă, My Home”, Radu Ciorniciuc.

 

„Este încurajator să vezi că premiul pentru cea mai bună imagine este câștigat de doi oameni care nu au studii aprofundate de imagine de film. Dedicarea și bucuria de a face film se traduce vizual.”, a declarat Monica Lăzurean-Gorgan, producătoarea filmului.

 

Juriul, format din Eric Hynes (jurnalist, critic de film și curator de film la Museum of the Moving Image, New York), Rima Mismar (critic de film și director executiv al organizației Arab Fund for Arts and Culture) și Nanfu Wang (regizoare, producătoare și editor, câștigătoarea Marelui Premiu al Juriului U.S. Documentary la Sundance 2019 pentru filmul „One Child Nation”), a avut de ales dintr-o listă de 12 producții participante din întreaga lume.

 

„Documentarul “Acasă” demonstrează, încă o dată, rolul pe care arta  îl are în a transmite mesaje sociale de impact. “Acasă” spune, cu mult echilibru, nu doar povestea familiei Enache, ci și a numeroaselor familii și a copiilor care trăiesc în sărăcie, povești invizibile în spațiul public actual. Avem nevoie să vedem și să înțelegem astfel de povești pentru o societate mai empatică și echitabilă. Rolul nostru ca parteneri va fi de a duce mesajul mai departe alături de echipa filmului. UiPath Foundation este o organizație non-profit care contribuie, încă de la înființare,  în ianuarie 2019,  la schimbarea viitorului copiilor din familii vulnerabile printr-un pachet integrat de sprijin și prin programe educaționale relevante.”, a declarat Raluca Negulescu – Balaci, Director Executiv, UiPath Foundation - partenerul principal al filmului.

 

Acasă”, primul documentar românesc selectat în competiția celebrului festival de film independent din Statele Unite ale Americii, a beneficiat de proiecții sold-out și reacții pozitive din partea publicului și a criticilor, printre spectatorii documentarului regăsindu-se și nume celebre, precum actorul american Ethan Hawke.

 

„Condus de imaginea captivantă semnată de Mircea Topoleanu și Radu Ciorniciuc, filmul te uluiește la fiecare pas. (...) Acasă, My Home este devastator de sincer și emoționant, oferind o perspectivă captivantă asupra modului de viață al familiei Enache, cu siguranță un giuvaer în programul Sundance 2020.” - Andrew Stover (FILM THREAT).

 

Documentarul „Acasă”, regizat de Radu Ciorniciuc, este produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda), partener principal - UiPath Foundation. Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Televiziunii Române, Creative Europe, Cinelabs (Romania), Beep Studio (Cehia) și este reprezentat internațional de distribuitorul Autlook Filmsales.

 

Radu Ciorniciuc este reporter special și regizor de film. Este unul dintre co-fondatorii Casei Jurnalistului, a realizat reportaje pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News, ZDF și a fost premiat național și internațional la Premiile Superscrieri (Superscrierea anului 2014), Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) și Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016).

Monica Lăzurean-Gorgan este producătoare și regizoare cu peste 10 ani de experiență în producții de film documentar și co-producții internaționale. Printre filmele la care a lucrat în calitate de producător, co-producător, producător delegat sau regizor se numără: „Chuck Norris Vs. Communism” (r. Ilinca Călugareanu), „Timebox”, regia Nora Agapi, „Doar o răsuflare” (r. Monica Lăzurean-Gorgan), „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (r. Adrian Sitaru), „Colivia” (regia Adrian Sitaru), „Dacii liberi” (r. Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan).

În ultimele trei decenii, Sundance Film Festival, eveniment prezidat de Robert Redford, a făcut cunoștință publicului din întreaga lume cu producții extraordinare printre care se numără: „Sorry to Bother You, Won’t You Be My Neighbor?”, „Eighth Grade”, „Get Out”, „The Big Sick”, „Mudbound”, „Beasts of the Southern Wild”, „Fruitvale Station”, „Whiplash”, „Brooklyn”, „Precious”, „The Cove”, „Little Miss Sunshine”, „An Inconvenient Truth”, „Napoleon Dynamite”, „Hedwig and the Angry Inch”, „Reservoir Dogs”.

Marile premii ale festivalului au fost câștigate, ediția aceasta, de filmele „Minari” (U.S. Dramatic Competition), „Boys State” (U.S. Documentary Competition), „Epicentro” (World Cinema Documentary Competition) și „Yalda, a Night for Forgiveness” (World Cinema Dramatic Competition). În cele 10 zile de festival au fost prezentate 120 de lungmetraje și 74 de scurtmetraje selectate din peste 15.000 de filme înscrise.

 

UiPath Foundation este o organizație non-profit care susține copiii din medii vulnerabile să-și atingă potențialul și să se dezvolte alături de comunitățile lor, prin accesul egal la educație și prin dezvoltarea competențelor secolului al XXI-lea. UiPath Foundation a fost  fondată de compania UiPath în ianuarie 2019 și acționează ca o organizație independentă.

Începând cu copiii din România și India, UiPath Foundation derulează, în parteneriat cu organizații non-profit cu impact la nivel local și național,  programe educaționale care răspund  multiplelor nevoi ale copiilor care se confruntă cu sărăcia.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related