Elefant.ro, unul dintre cei mai mari retaileri online din România, și-a propus să promoveze categoria de cosmetice de pe site în luna decembrie, iar una dintre strategiile folosite în mixul de marketing a fost promovarea prin intermediul creatorilor de conținut în social media.
Elefant.ro a considerat că, pentru a ajunge la o audiență cât mai diversificată, o campanie cu mai mulți micro influenceri, în loc de 5-6 creatori de conținut foarte mari, este cea mai bună abordare în cazul de față, obiectivul campaniei a fost de awareness.
A rezultat “Beauty Box! Sărbătorim frumusețea în fiecare zi!”, o campanie cu 63 de creatori de conținut, care, pe parcursul a 4 săptămâni, a adunat 275 de postări pe Instagram, Facebook și Youtube. Audiența potențială a tuturor creatorilor de conținut participanți a însumat peste 450k de urmăritori pe Facebook și aproape 1.5M de urmăritori pe Instagram, cel mai activ canal al campaniei.
Cum se preconiza un efort logistic foarte mare, Elefant.ro a derulat această campanie prin platforma de influencer marketing 2Performant.
2Performant este singura platformă online automatizată din România prin intermediul căreia orice brand sau agenție specializată poate identifica creatorii de conținut, poate comunica cu ei prin intermediul acesteia și poate derula o campanie în social media cu resurse minime.
Astfel că, în loc să își împartă timpul și atenția între birocrație și creativitate, echipa Elefant.ro s-a putut concentra pe partea plăcută a campaniei. Având în vedere că în platformă sunt peste 500 de creatori de conținut care au trecut deja printr-un proces de selecție la crearea conturilor, advertiserul a avut doar de selectat colaboratorii potriviți dintre cei care au aplicat la campanie.
Unul din beneficiile platformei este agregarea datelor, iar Elefant.ro a putut vizualiza, centralizat, toate aplicațiile, cu informații relevante despre fiecare, cum ar fi: numele creatorului de conținut, categoria din care face parte (ex. Beauty, Fashion, Food, etc), numărul de fani și segmentarea audienței, ori onorariul solicitat pentru campania respectivă.
Prin urmare, întreg procesul de selecție a colaboratorilor potriviți s-a petrecut într-un timp record: peste 100 de micro influenceri din platforma 2Performant au aplicat la campanie, 45% dintre aplicații efectuându-se în primele 24 de ore de la publicarea briefului.
"Platforma 2Performant ne-a venit destul de mult în ajutor pentru ca a facilitat procesul de selecție al influencerilor - proces care ne-ar fi luat mult mai mult timp în mod normal, astfel am avut toate informațiile într-un singur loc - buget și consum din acesta, aplicanți și informații despre mediile de promovare pe care aceștia le dețin. Aici mi s-a părut ajutorul de neprețuit - pentru că, la un click distanță, am avut detalii utile despre influenceri și canalele lor de promovare (vizite, followers, fee per postare etc)." - Alexandra Jercăianu (Project Manager la Elefant.ro)
O altă funcționalitate a platformei - care a păstrat echilibrul perfect în mijlocul a 275 de postări - este mesageria internă, care permite și încărcarea livrabilelor de către influenceri, odată postate în social media. Centralizarea este probabil unul din lucrurile care consumă cel mai mult timp și energie, de aceea ajutorul platformei este de neprețuit.
Alexandra Jercăianu: "Și încă un lucru - livrabilele se încarcă în platformă și pot fi accesate și ulterior încheierii campaniei. Totodată, de la fiecare colaborator primim destul de multe întrebări legate de campanie și este foarte util că le avem centralizate în mesageria internă."
Creatorii de conținut participanți la campanie au apreciat și ei modul facil și transparent de lucru.
"Nu cred că este un secret că uneori brandurile au resurse limitate în a-şi activa campanii cu influenceri, precum sunt şi influenceri care nu ştiu cum să abordeze un brand. Pe 2Performant e un loc deschis, transparent. Eu, creator de conţinut, aplic la campanie, văd dinainte ce înseamnă şi ştiu de la început cam 95% din treabă. Restul pot discuta apoi cu brandul." - Ana Maria TATUCU (Youtube | Instagram).
Nu în ultimul rând, plata fee-urilor pentru cei 63 de influenceri s-a făcut o singură dată, platforma 2Performant distribuind ulterior onorariile aferente fiecărui creator de conținut participant la campanie.
Beauty Box nu este prima campanie realizată de către Elefant.ro prin platforma 2Performant.
"Într-un timp relativ scurt, partenerii noștri de la elefant.ro au acumulat o experiență considerabilă în gestionarea campaniilor de influencer marketing prin 2Performant, ceea ce a creat premisele pentru realizarea unei campanii mult mai ample, cu un concept diferit față de cele anterioare.
Alexandra și colegii săi au știut încă de la început ce își doresc să obțină, astfel că partea de planificare, brief și obiective a fost stabilită ușor, echipa noastră oferind suport în implementarea campaniei în platformă precum și sprijin punctual atunci când a fost necesar.", a declarat Costin Cadelcu (Account Manager la 2Performant).
Alexandra Jercăianu, Project Manager @ Elefant.ro a răspuns câtorva întrebări legate de această campanie pe blogul 2Performant.
Alexandra Jercăianu (Elefant.ro): "A început să ne placă! Nu vom renunța prea curând la promovarea prin influencer marketing".