Liderii de azi inspiră generaţia de mâine, iar la Itsy Bitsy, recunoaştem oamenii valoroşi care fac lucruri minunate în beneficiul copiilor, liderii dedicaţi şi pasionaţi, interesaţi cu adevărat să îi ajute pe cei mici pentru a reuşi în viaţă. La Gala Itsy Bitsy – Lideri pentru Lideraşi, care a ajuns deja la a cincea ediţie, am adus recunoştinţă liderilor care în 2019 au avut o contribuţie semnificativă în viaţă copiilor sau a părinţilor, în diverse domenii.
"Copiii au nevoie de modele în viaţă şi noi la Itsy Bitsy avem o comunitate tot mai mare de oameni care sunt modele frumoase pentru copii si parinti. Noi credem ca lider sau supererou al vietii lui poate fi oricine, insa aici la Gala “Lideri pentru liderasi” i-am premiat si le-am adus recunostinta doar celor care au avut cel mai mare impact in societate in anul ce a trecut, prin programele dezvoltate de ei.", declară Nadia Tătaru, cofondatoarea Itsy Bitsy FM.
Gala Itsy Bitsy a avut loc la Le Chateau, Castelul din inima capitalei şi a reunit toţi supereroii Itsy Bitsy: Itsy, Bitsy, SuperZĂPĂ, Spark, Spinner, Sufleţel şi DjDodi alături de sute de oameni din comunitatea Itsy Bitsy.
Liderii anului 2019 în educaţie prenatală sunt cei care oferă suport viitorilor părinţi şi îi ajută să conştientizeze importanţa primelor 1.000 de zile pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului: Eli Roman - Preşedinta Asociaţiei SAMAS, Sorana Mureşan = Fondatoarea Asociaţiei ProMAMA, Vania Limban - Fondatoarea Active Family Center. Trofeul Itsy Bitsy a fost oferit doamnei Eli Roman pentru activitatea asociaţiei pe care o conduce.
Liderii anului 2019 în sănătate pentru copii şi-au dedicat timpul creând condiţii mai bune de tratament şi ingrijire pentru copiii din România: Alina Pătrăhău - fondatoarea Asociaţiei Dăruieşte Aripi, Dr. Mihai Craiu - fondatorul Spitalului Virtual pentru Copii şi Dr. Sorin Dan Cadar - Medic Specialist ORL, Preşedintele Asociaţiei Române de Homeopatie Clinică. Trofeul a fost primit de Alina Pătrăhău, care a susţinut dezvoltarea Registrului Naţional al Cancerelor la Copil si care a finalizat şi Reconstrucţia şi modernizarea Secţiei de Terapie Intensivă Neonatală şi a Compartimentului de Prematuri al Spitalului Judeţean Constanţa.
Liderii anului 2019 în cărţi pentru copii sunt cei care în ultimul an au investit timp şi efort în demararea şi dezvoltarea unor proiecte menite să cultive dragostea pentru lectură: Alec Blenche - autor de cărti pentru copii, Bianca Mereuţă - iniţiatoarea proiectului „Dăruim Comori”, Carmen Tiderle - autoare de cărti pentru copii. Trofeul a fost primit de Alec Blenche.
Liderii anului 2019 în implicare în educaţie, sunt oameni care au demarat în ultimii ani iniţiative şi campanii menite să îi ajute pe copii să devină adulţi inteligenţi, puternici şi siguri pe ei: Simona Ciff - doctor în ştiinţele educaţiei, trainer şi iniţiatoarea proiectului Paşaport pentru Succes, Tudor Chirilă – artist si influencer şi Urania Cremene - expert în parenting iniţiatoarea programului „Stima De Sine Contează”. Trofeul a ajuns la Tudor Chirilă, cel care îşi foloseşte vocea curajos, nu doar ca muzician, dar şi ca părinte şi cetăţean, pentru a atrage atenţia asupra problemelor din societatea românească, în special din educaţie.
Liderii anului 2019 în muzică pentru copii sunt oamenii care, prin muzica lor, au reuşit să ajungă la inimile multor generaţii de copii, reuşind să le insufle dragostea şi pasiunea pentru muzică: Cristina Manoliu Săvulescu - dirijorul corului de copii Sunetul Muzicii, Elena Maria Nicolai - coordonatoarea corului de copii Meloritm şi Ion Marin - fondatorul Programului National Cantus Mundi. Trofeul a fost oferit dirijorului Ion Marin care a creat cel mai amplu program de integrare socială prin cânt coral destinat copiilor şi tinerilor din România
Liderul anului 2019 in implicarea tatălui în educaţie sunt cei care au venit în sprijinul taţilor din România şi au promovat implicarea tatălui în educaţia copilului: Mihai Laurenţiu Gânj - preşedintele English Kids Academy, organizatorulul Conferinţelor EKA, Sofia Frunză - fondatoarea Modern Dad’s Challenges şi Valeriu Nicolae - activist civic, iniţiatorul proiectului Casa Bună din Ferentari. Trofeul a fost primit de Sofia Frunză care a creat un loc de întâlnire în care taţii pot să înveţe despre importanţa rolului lor în dezvoltarea copilului, comunitatea şi evenimentele Modern Dad’s Challenges.
Liderii anului 2019 în educaţie prin sport sunt modele de performanţa în sport, dar mai ales de implicare în promovare sportului ca mod de viaţă sănătoasă pentru copii: Ana-Maria Brânză - vicepresedinta Federaţiei Române de Scrimă, Elisabeta Lipă - preşedinta Federaţiei Române de Canotaj şi Irina Deleanu - preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică. Trofeul a fost primit de Elisabeta Lipă pentru întreaga ei activitate de susţinere a copiilor care aleg sportul de orice fel.
Liderii anului 2019 în implicare socială sunt acei oameni care se implică zi de zi în sprijinirea copiilor aflaţi în dificultate: Cătălina Surcel - Director Executiv Asociaţia Telefonul Copilului, Melania Medeleanu - Mama MagiCAMP şi Paula Herlo - jurnalistă, coordonatoare şi susţinătoare a multor campanii sociale. Trofeul a fost primit de Melania Medeleanu, jurnalistă dedicată proiectelor sociale în beneficiul copiilor de mai bine de 10 ani, sufletul taberelor pentru copii cu afecţiuni oncologice, MagiCAMP, coordonatoarea proiectelor sociale susţinute de Asociaţia MagicCAMP şi Afterschool Clinceni.
Liderii anului 2019 în eco-educaţie sunt cei care s-au remarcat prin proiecte de responsabilitate socială a protejării mediului înconjurător: Anastasia Staicu - Directorul Editorial al Editurii Seneca, Marin Toma - Preşedintele Asociaţiei EcoAssist, Plantăm fapte bune în România şi Nicoleta Talpeş - fondatoarea GreenTech Film Festival. Trofeul a fost primit de Marin Toma care a lansat şi susţinut din 2011 proiectul „Plantăm fapte bune în România”, o iniţiativa de împădurire pe bază de voluntariat.
Liderul Inspiraţional al anului 2019 este Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române pentru sprijinul oferit celor defavorizaţi prin programele Fundatiei Regale Margareta a României şi a celor susţinute de Crucea Roşie.