[Producția Moldovei] Eugen Damaschin, Milk Films: De când mă țin minte, mereu inventam ceva. Istorii, lumi paralele, imagini

[Producția Moldovei] Eugen Damaschin, Milk Films: De când mă țin minte, mereu inventam ceva. Istorii, lumi paralele, imagini

Cui îi place să povestească are mari șanse să devină regizor/ regizoare. Fie că alege să o facă într-un film de două ore sau într-un spot de 30 de secunde. Este o vorbă în popor: „Cine face reclame, are filme bune”. Dacă vrea. Nu știm dacă e valabil și invers. Eugen Damaschin, regizor și fondatorul Milk-Films Production, pe lângă filmele „Beautiful Corruption” și „Moldova 89-91”, mai are în portofoliul său o colecție de spoturi publicitare, despre care ne-a povestit pe larg, mai jos.

Sensibilitatea și intențiile artistice, uneori, pot să nu meargă în aceeași direcție cu dorințele clienților. Dar până într-un punct, totul e o negociere. Bun, nu una simplă, ci din aia creativă. Să vedem și despre asta ce a spus Eugen.

 

Începuturi

Despre mine aș putea spune că de când mă țin minte mereu inventam ceva. Inventam istorii, lumi paralele, imagini și le rodeam urechile prietenilor povestindu-le acestei idei. Până într-o zi, când un prieten de-al meu, Andrei, mi-a zis că trebuie să fac regie. L-am întrebat ce-i asta regie, mi-a explicat, și atunci am zis OK, asta voi face.

Spre marea mea fericire, eu n-am pus niciodată mâna pe cameră. Doar am studiat-o, pentru ca să pot comunica cu operatorii și să-i ghidez în obținerea unei imagini potrivite, în rest relația mea cu camera nu a evoluat. Consider că fiecare trebuie să-și facă treaba lui bine și să nu încerce să cuprindă tot spectrul de specialități al acestei industrii.

Pentru prima dată am intrat în acest domeniu, la fel, datorită acestui prieten, Andrei, care la acel moment a avut curajul să-și fondeze o agenție de publicitate și mă angaja per proiect pentru a scrie concepte, idei, scenarii, slogane. Aveam atunci 19 ani. Apoi a venit și primul proiect pe producție. Din motiv că nu aveau bani ca să angajeze o casă de producție, m-au invitat pe mine. Acolo am fost scenarist, regizor și, din păcate, actor. A fost prima mea experiență pe un platou de filmare. O experiență dificilă, dar foarte interesantă. Plăcerea cea mai mare pe care am trăit-o și o trăiesc de fiecare dată când mă aflu pe platoul de filmare, constă în plăcerea de a observa cum o idee din capul meu se materializează aici și acum.

 

 

Prin greutăți spre Milk Films

Milk Films a apărut din dorința de a ieși din clișee și de a încerca să facem ceva nou. Mereu am avut senzația că dacă ni s-ar oferi loc la masa de negocieri, atunci am putea crea lucruri îndrăznețe. Așa și a fost. Din punctul meu de vedere am luat o decizie reușită. Cel mai important lucru pe care vreau să-l menționez este că noi suntem pasionați de istorii și de storytelling în orice formă a sa. Fie că este vorba de un spot de 30 secunde sau de un lungmetraj. Pur și simplu ne place să povestim istorii prin intermediul camerei de luat vederi. 

 

Primul contact cu lumea advertisingului

S-a produs odată cu descoperirea IQads. Și o spun sincer, nu din cauza că acum dau interviu anume acestui site. Era o lume mare și interesantă. O lume în care în 30 de secunde poți trăi o viață și această viață are o structură, un scop și un client. Imaginație bazată pe pragmatism. M-a surprins faptul că orice idee trăsnită are la bază o logică rațională legată strâns de un consumator final. Chiar și atunci când un tânăr trage în spatele său un munte, cu ajutorul unor funii, este pentru ca apoi cineva, mergând printre rafturile magazinului, să pună mâna pe un produs. Fascinant.

 

Proiectele cele dintâi

Au început să vină în momentul când agențiile au înțeles că pot să-mi încredințeze banii lor pentru a le crea ceva. Este o relație bazată pe încredere. Bineînțeles că am început de la sume mici, pentru că și încrederea era mică. Spre marea mea uimire aceasta s-a întâmplat destul de repede. La 21 de ani eram deja invitat în calitate de regizor în proiecte.

 

Refuz colaborarea atunci când

Este un singur factor care mă face din start să refuz un client și anume atunci când discuția începe cu fraza: „Dă-ne vreo 3-4 idei și noi vom alege.” Cu asta și se termină colaborarea noastră. Ideea este construită în baza unui brief, iar dacă clientul cere mai multe idei, asta înseamnă că singur nu știe ce vrea și se așteaptă de la mine să-l distrez și să-l uimesc de parcă ar achita un bilet la circ pentru a se distra.

Relația cu clienții se bazează pe ideea de colaborare: noi facem ca spotul să funcționeze și să-și atingă scopul. Asta este posibil doar în momentul când clientul știe exact ce vrea. El este obligat să știe ce vrea și să lucreze în baza unui research, a unei analize de piață și de studiere a propriului client. În cazul în care clientul nu lucrează cu aceste instrumente, atunci munca este grea și tot ce trebuie să facă spotul este să-i placă lui sau soției lui sau prietenilor acestuia.

Și încă un lucru, NU există spoturi care să atingă targetul 18-55 ani. Asta așa ca o notă informativă.

 

De-ale casei

Seria de spoturi din campania Oameni „buni” pentru Consiliul pentru egalitate din Moldova.

 

 

Fără Frică

 

Filmele „Beautiful Corruption” și „Moldova 89-91”

 

  

Aceste proiecte au fost cele mai rezonante. Ele au apărut din curajul și încrederea care ne-a fost acordată. Asta a fost pentru prima dată când pe noi ne-au abordat nu doar ca pe niște executori, dar ca pe autori. Libertatea ne-a permis să gândim altfel. Anume din acest motiv le sunt foarte recunoscător acestor clienți, parteneri și donatori.

 

Clienții

Acum pot să zic că trăim o perioadă hedonistă. Clienții știu cine suntem, știu cum gândim și ce putem face. Brief-urile sunt destul de generaliste. De asta, cu fiecare client avem discuții- interviu. În cadrul acestor discuții punem multe întrebări și ne străduim să stabilim direcția încă de la prima întâlnire. Foarte rar se întâmplă ca clientul să vină pe platoul de filmare. Asta se întâmplă, de obicei, pentru a bea o cafea în pauza de filmare. Feedback-urile sunt destul de constructive. Uneori, se întâmplă că clientul mai vine cu sugestii pe care noi, la fel, uneori, încercăm să le satisfacem.

La filmări pot fi momente dificile chiar și când ești pregătit sută la sută. Spre exemplu, timpul de afară poate să-ți facă ziua un coșmar. La una din filmările din acest an norii au hotărât că trebuie să fie peste soare toată ziua. Asta ne-a impus să schimbăm tot programul. Dacă să fac o comparație ilustrativă, imaginați-vă ce ar fi dacă mai întâi am da voie pasagerilor să intre în avion după care am invita compania de cleaning să facă curat. Și totul trebuie făcut astfel încât toți să fie satisfăcuți. 

 

De la naștere, la livrare

Semnarea contractului. Scenariu. Pre-producție. Producție. Post-producție. 

 

Piața de publicitate în RM

Este ca timpul de afară -- instabilă și cu o dispoziție care se schimbă mereu. Merge pe o spirală. Observăm că ceea ce poate fi interesant clienților anul acesta se aseamănă foarte mult cu ceea ce le plăcea în 2009. Apar doar mici schimbări din cauza progresului tehnologic - imagine mai bună, mișcare de camera mai perfectă, în rest, conținutul e cam același. Presupun că într-un an, doi vreun client va face rebranding sau va fi vândut și cumpărat de cineva și va deveni mai agresiv pe o scurtă perioadă ceea ce îi va activiza și pe alții. După care, toți se vor calma și vor semna un tratat de pace și iarăși vom vedea spoturi leneșe și campanii plictisitoare.

 

Demni de laudă

Contăm, deci VOTăm! (Valera votează) | Alegeri 2010/ Atelierul Sergiu Prodan/ Regie: Viorel Mardare

 

Spotul video al campaniei sociale #Fărăfrică - 2017/ Milk Films/ Regie: Eugen Damaschin

 

Clipe dulci de neuitat Zahăr Domnița /TGM Production/ Regie: Macar Severin

 

Trenduri

Din păcate nu există. Există dorințe spontane ale clienților. Cel mai grav lucru pe care îl observ este că atunci când un client vine și îți zice că „am văzut un spot de-al vostru, eu vreau tot așa”. Însă sunt și momente pozitive în acest microunivers. Jucătorii de pe această piață pot experimenta lucruri, datorită faptului că nu suntem într-o piață capitalistă cu reguli dure, iar clienții se mișcă mai mult intuitiv decât calculat. Noi avem posibilitatea să le propunem soluții mai puțin obișnuite care îi face să iasă din constituția propriului brand. Asta se întâmplă rar, dar totuși se întâmplă și asta ne face să ieșim în evidență.

Mă deranjează că unele case de producție își asumă un stil. Cred că o casă de producție nu poate avea un stil, regizorul poate, compania nu. Acest „fenomen” creează riscul de a lega numele regizorului de casa de producție și în momentul în care acesta decide să plece, totul cade. Asta vorbește despre branduri slabe, dar cu nume puternice.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related