Puneți-vă centurile de siguranță, nici nu am intrat bine în 2020 că plecăm în viitor. Mai întâi, facem bilanțul cu tot ce a fost în 2019 cu Iulian Bărbulescu, Brand Strategist & Creative @ Narativ. Și apoi vorbim despre realitatea probabila a urmatorilor zece ani. Cum am ajuns tocmai acolo? Cu o intrebare simpla despre trendurile pe care le vede in 2020. Lui Iulian ii plac mult exercitiile de imaginatie, asa ca nu s-a multumit sa priveasca doar in 2020. El crede că cel mai important subiect al urmatorilor ani este etica tehnologiei.
Cu toate astea, tehnologia devine prea puternica pentru a fi lasata libera.
Cred ca urmatoarea etapa din comunicarea umana va fi o forma de neoumanism. Cred ca va exista o cadere a tehnologiei.
Despre 2019, 2020, 2029, etica, capitalism, tehnologie, echilibru si Vrajitorul din Oz, povesteste Iulian după cum urmează:
2019, de la început și până la sfârșit
In 2019 am vrut sa imi diversific veniturile si m-am dus in trei directii diferite, invatand pe propria piele ce inseamna defocusarea. Am mentinut Narativ ca butic de branding, am absolvit o scoala de coaching de 6 luni si m-am aventurat in zona de VR/AR, in care s-ar putea sa lansez un proiect la anul.
Spre final de 2019, am participat si la acceleratorul de startup-uri Commons Accel, unde am invatat foarte multe datorita programului gandit brici de Matei Dumitrescu. Pe scurt, am experimentat foarte mult si am incercat sa imi largesc orizontul de intelegere. E un avantaj major sa fii liber sa experimentezi. Poti invata enorm. Am reusit sa interiorizez mult mai bine ce inseamna business si modele de business, startup-uri, management si coaching.
Cuvantul, meme-ul, postarea anului
Nu prea ma omor dupa meme-uri sau gif-uri. Personal, raman cu doua discursuri din 2019. Greta Thunberg la ONU si Sascha Baron Cohen impotriva Facebook. Au fost doua momente definitorii pentru cultura globala in 2019.
România la 30 de ani de libertate
Din pacate, Romania e inca la gradinita libertatii cand restul lumii pare sa inceapa sa o piarda. Cred insa ca avem mai multa libertate decat ne dam seama, de fapt. Si ca cetateni si ca oameni de comunicare. Trebuie doar sa avem curaj si asumare, coloana vertebrala. Si sa acceptam responsabilitatile care vin odata cu libertatea. Mai intai la nivel personal. Apoi se duce si la nivel comunitar.
Ce ți-a plăcut. Ce ai urât
M-a frustrat faptul ca un client corporate - desi ajuns la mine prin recomandare - si-a dorit niste work gratis, „ca sa vada daca ii place”. Mi se pare jenant sa crezi ca gandirea creativa poate fi gratis cand tu ai profituri de zeci de milioane de Euro, poate mai mult. Daca vrei sa vezi cum te intelegi cu un creativ, incepi cu un proiect mai mic, cu buget mai mic, dar nu ceri work gratis.
Nu cred ca exista vreun serviciu la care „platesti doar daca iti place”. De placut, din ce am vazut anul asta mi-a placut mult proiectul viatadefreelancer.ro facut de Claudiu Jojatu & co. Si ce fac Diud, Deiu Stanciu si Alex Cotet.
Campanii misto facute de altii
In Romania mi-a placut campania lui Kubis cu influencerii 3D. Fara frica. E cea mai fresh executie romaneasca pe care am vazut-o anul asta. Deci poate mai lasam si alti creativi la butoane decat aia care scriu manifesto-uri cu voiceover. :) Cea mai misto campanie de afara de anul asta a fost Tesla Cybertruck, care e un produs, nu o campanie. Iar cu asta am spus tot despre ce inseamna azi „campanii” in „Liga Mare”.
Proiecte la care ai lucrat
Dintre proiectele facute anul asta de mine, as putea numi branding-ul Talentspotting si Let`s Grow Coaching Academy, ambele realizate ca design cu Cromatic Studios.
Trenduri pentru anul nou
Imi plac mult exercitiile astea de imaginatie despre ce va fi la anul. Dar cel mai mult imi plac alea despre ce va fi in zece ani. So… fasten your seatbelts. :)
Cred ca urmatoarea etapa din comunicarea umana va fi o forma de neoumanism. Cred ca va exista o cadere a tehnologiei. Deja o vedem. Oamenii incep sa inteleaga ca Vrajitorul din Oz trebuie sa fie etic daca isi doreste sa conduca prin stiinta. Pentru ca stiinta in mana tiranilor nu este evolutie.
Iar asta se va duce si in iubitul nostru capitalism. Va absorbi si el acest soc al navei. Si, ca prin minune, conducatorii companiilor vor redescoperi ca tot umanul este esenta ajungerii la oameni. Pentru ca tehnologia a avut, are si va avea mereu limitele ei. Cred ca directorii de creatie care vor rezista tsunami-ului automatizarii vor reusi sa navigheze agentiile si dupa ce trecem de aceste vremuri tulburi pentru creativitate. Biata de ea e alive and still kicking, doar ca se sperie de bata. Bata salariului, bata politica, bata psihologica de sef dictator. Si tot asa. Arsenalul e cuprinzator si indelung exersat in toate business-urile.
Asta e cel mai mare paradox al zilelor noastre si initial se va adanci: in vremuri in care avem cea mai mare nevoie de creativitatea umana, ea este cenzurata, disecata, pusa la zid, sugrumata, masurata pana nu se mai intelege nimic din ea. Cu toate astea, cele mai chirurgicale minti zambesc dispretuitor la adresa „creativilor” de meserie, dar se inscriu cu entuziasmul unui copil la workshop-uri de origami sau orice altceva le permite sa se exprime in afara custii oficiale. Deci oricine isi doreste in secret sa fie creativ, dar nu vrea sa plateasca creativitatea. :)
Conexiunile digitale incep sa isi atinga limitele. Apare o „uzura sociala” care ne scade empatia fata de straini digitali si ne creste nevoia de conectare reala. Ce se intampla azi cu noi e nenatural, atat ca viteza, cat si ca output, ca profunzime. Exista un decalaj major intre modul uman de a produce cultura de zeci de mii de ani de zile si modul in care se produce cultura in ziua de azi. Schimbarile sociale si culturale nu se intampla atat de rapid pe cat isi doresc comerciantii de tehnologie si vise utopice sau distopice. Motiv pentru care la un moment dat - cat de curand - va exista o reactie de respingere. Ca la un corp strain. Nu cred ca transumanismul si modificarile tehnologice ale fiintei umane vor prinde atat de rapid pe cat ne asteptam. Povestea Google Glass e graitoare. Reactia puternica la abuzurile Facebook e graitoare. Se dovedeste a fi mai complicat sa scoti umanul din om.
De asemenea, cred ca BCI (Brain-Computer Interface) si AI sunt tehnologii care nu pot fi lasate open-source, cum a fost cu Internetul. Sunt prea puternice. Motiv pentru care trebuie reglementate, dar nu are prea cine. „Paznicii” votati de cetateni traiesc in secolul trecut, poate chiar mai in spate. Asa ca singura sansa pe care o avem sunt ethical developers, care sa informeze publicul si sa fie activi in societatea civila; sa se asigure ca avem debate-uri publice inainte sa adoptam pe nemestecate tehnologia - asa cum e cazul si cu 5G.
Cred ca, pe scurt, cel mai important subiect al urmatorilor ani este etica tehnologiei. E clar ca inginerii din Silicon Valley nu au etica, iar guvernele nu ii pot controla. Cu toate astea, tehnologia devine prea puternica pentru a fi lasata libera.
Vrajitorul din Oz trebuie dezbracat, verificat, reglementat, disecat, dezbatut si girat de democratie, nu de piata. Masurat si securizat, asa cum vrea si el sa ne masoare pe noi, cei multi.
Tehnologia de azi devine prea puternica pentru logica de piata. Capitalismul devine depasit. Atat in ce priveste tehnologia, cat si in ce priveste ecologia. El trebuie reformat radical. E o chestiune de timp reforma capitalismului, iar asta va schimba din temelii si industria de comunicare. Cine va face aceasta reforma si pe cine lasam la butoanele unor tehnologii atat de puternice precum BCI, AI sau iminentul val de biotehnologie? Sunt intrebari pe care trebuie sa si le puna si Romania, avand in vedere transformarea noastra intr-un hub regional de tech startups.
Noi - ca industrie de comunicare - avem oportunitatea de a fi in centrul acestei reforme a capitalismului si avem responsabilitatea sa intelegem ce se intampla si cum putem proceda. Social media e urmatorul tobacco. Anytime now. Nu zic ca trebuie sa fugim de tehnologie, ci sa avem echilibru.