[Petfluencer de România] Pedro, teckelul pesedist de Teleorman și stăpânul lui de la Times New Roman

Pedro e un Dachshund maroniu roșcat extrem e popular pe Teckel Fun Club, un grup de Facebook unde toți stăpânii își postează odoarele. Îl poți admira însă și pe contul lui Ionuț Foltea de la Times New Roman și e foarte posibil să te întâlnești cu el prin oraș în cazul în care frecventați aceleași grupuri și mergeți la evenimente similare. Dacă îl  rogi pe Ionuț să îl descrie, Pedro e un mic parazit care trăieşte din ajutoare sociale şi are un trai de nabab, fără să aducă mare lucru în gospodărie.

N-a muncit o zi în viaţa lui şi nici nu are de gând. În loc să fie câine de pază, el chiar şi când e un pericol e primul care fuge. Pedro este proverbial pentru frica de foşnetul frunzelor. Se apropie curajos de pisici, dar când îl atacă o zbugheşte instantaneu. Dacă ar putea, s-ar urca în copaci. Dacă ar fi să voteze el ar vota să se dea mai multe bobiţe.

Born in Teleorman, raised în centrul Capitalei

Pedro a fost găsit în ianuarie 2017 pe marginea unui drum din Teleorman, în apropierea unui sat. Se apropia de maşini, una din teorii este că a fost aruncat dintr-o maşină. A fost momit şi prins cu răbdare de o fată cu suflet bun, Sânziana, care ni l-a încredinţat spre adopţie după ce s-a asigurat că Pedro va trăi în casă, că nu va fi pus în lanţ, că avem suficiente resurse materiale ca să-i oferim o existenţă frumoasă. Când am văzut filmuleţele cu Pedro, am ştiut că va fi câinele nostru, chiar dacă mai era interesată o persoană de el. Până la urmă cealaltă persoană a renunţat şi Pedro a fost adus în Bucureşti, în centru.

În prima săptămână Pedro a stat pe pernuţa lui şi a tot oftat. Ce m-a impresionat a fost că nu a încercat niciodată să fugă, parcă era convins că asta e noua lui familie şi asta e situaţia. A fost nevoie de multă iubire ca să-l facem să iasă din carapace. După care a trebuit să ne ferim, atât de mult ne-a iubit.

Sunt masculul şef şi el este un membru al haitei

E o relaţie complexă. Pentru că nu am copii, Pedro este un surogat. Relaţia reală şi obiectivă între mine şi Pedro este că eu sunt Alfa lui. Sunt masculul şef şi el este un membru al haitei. Are libertate, dar sunt şi constrângeri. Pedro nu e total ascultător, are personalitatea lui. Încă încearcă să mănânce lucruri de pe jos, dar ştie şi că o păţeşte dacă îl prind.

La agăţat n-am mers, dar l-am dus pe el la Craiova, la o căţeluşă care dorea un iubit. Din păcate nu l-a acceptat, poate şi din nepriceperea oamenilor, care n-au ştiut să gestioneze bine împerecherea lor. Credeai că e tricky la oameni? E şi mai tricky cu căţeii.

Pedro este un căţel tolerant, într-o perioadă încerca să facă sex cu amicul lui, alt teckel, pe care de altfel îl lăsa să-l coţăie, într-o reciprocitate stranie pentru căţei.

Nume de scenă #PedrotheDachshund

Un lucru de care ne temeam când l-am adoptat era lătratul, pentru că stăm la bloc şi rasa este cunoscută pentru acest lătrat, foarte util în pădure, dar inadecvat la oraş. În scurt timp am descoperit că Pedro nu latră decât în anumite situaţii. Atunci când aude o sirenă de poliţie sau ambulanţă şi atunci când, înhăitat cu alţi câini într-o curte la un picnic, a lătrat la gard nişte maidanezi. În rest, Pedro „vorbeşte” în somn, scoate nişte lătrături micuţe, ca şi cum ar fi supărat pe ceva. E posibil să aibă ceva traume de la abandon.

Pedro latră de fericire atunci când îl luăm din „tabără”, pensiunea de căţei unde îl lăsăm când plecăm în concedii. Este inimaginabil de fericit să ne vadă şi uneori ni se pare că ne „ceartă” că am dispărut aşa mult.

Pe lângă asta, când eu ies din casă el face un fel de paradă, îmi dă târcoale tăcut, ostentativ, ca să-l văd, să-l iau şi pe el. Face asta chiar şi după ce-i pun hăinuţa şi până să mă încalţ eu, Pedro, îngrozit că poate îl uit, face nişte ture parcă spunându-mi: „Sunt aici, uite-mă, să nu cumva să uiţi să mă iei, da?”.

Când ne hârjonim, activitatea preferată a lui Pedro, el scoate nişte mormăieli prin care îmi spune că mai vrea.

99% din comunicare este din ochi, din sprâncene şi din coadă şi în principiu are legătură cu mâncarea, pe care el o doreşte încontinuu, pasional.

Pedro și Marketingul

Pedro a fost într-o reclamă la ApaNova. Eu fiind preşedintele Asociaţiei, am făcut un spot video în care Pedro era câinele prezidenţial, cu vocea colegului meu Vasile. Evident, spotul a avut mai mult succes aşa. Pedro nu ştie câţi bani am luat pe spot, el ştie doar că s-au dat nişte bobiţe pe care le-am împărţit.

Pedro socializează intens. Este vedetă pe Teckel Fun Club, un grup de FB unde toţi îşi postează odoarele, prezintă hăinuţe, giumbuşlucuri, trucuri, diete, şampoane, lese şi hamuri. S-au organizat şi întâlniri şi la fiecare întâlnire se face şi o paradă a „şoriceilor”.

Agendă de teckel fericit

Pedro se trezeşte pe la 7-8, vrea hârjoneala de dimineaţă, apoi micul dejun, după care la 9 e scos la prima plimbare. În weekend merge cu siguranţă în parc. Dacă e umed sau plouă, nu vrea să iasă. Zăpada e o mare fericire pentru el, ţopăie, face tumbe în ea. După plimbare e spălat pe picioare, pe care le ridică singur, pe rând, cuminte, apoi îl uscăm şi primeşte un treat. După care jucăriile. De multe ori leneveşte la fereastră, în plin soare. Vrea să doarmă în pat, lipit de cel puţin unul din oameni, preferabil lipit de amândoi.

Cea mai mare fericire a lui este să meargă în parc cu ambii oameni, adică toată haita. Atunci ţopăie de bucurie, aleargă, mai scapă un lătrat de extaz.

Se culcă târziu şi doarme exact ca oamenii, circa 8 ore. Se mai trezeşte să bea apă, se mai joacă, dar doar dacă e convins că nu va fi închis în camera cealaltă, pentru că ne doream să-l obişnuim să doarmă şi singur şi când ieşea îi închideam uşa. Văzând că îi închidem uşa, într-o noapte a început să simuleze că iese din cameră, tropăind, ca să mă trezesc şi să-l văd. După tropăit, s-a uitat insistent la mine până ce i-am spus că nu-i închid uşa. M-a crezut, s-a dus să bea apă şi s-a întors. Are pătuţul lui, dar se duce acolo doar când e supărat sau când nu se simte bine. De exemplu, când îl dăm cu alifie de gălbenele pe lăbuţe este extrem de ofensat şi se duce protestând în pătuţ.

L-am luat şi la alergare, dar nu prea se concentrează, se opreşte să investigheze copacii. A fost în pădurea Băneasa la strâns gunoaie, dar după 2 km a obosit, a protestat, a vrut în braţe.

Când îmi fac exerciţiile, vine şi el să facă nişte yoga. Cel mai bine îi iese dog pose.

La pas cu Pedro pe gleznă

Este mai mult decât o declaraţie de dragoste, este un reminder despre cât de mult se poate schimba omul. Acum mulţi ani, când Bucureştiul era plin de maidanezi, eu eram unul din nevrozaţii care cereau eliminarea lor de pe străzi. Deşi iubeam câinii şi avusesem câini la ţară când eram mic, în Bucureşti eram şovin şi violent cu ei, dar din legitimă apărare. Mă simţeam ameninţat, vulnerabil şi umilit că trebuie să umblu cu un băţ după mine, să mă feresc de haite de câini în Capitală.

Evoluţia a fost treptată şi iată-mă acum Alfa lui Pedro. Şi l-am găsit pe Artur Verona şi pe căţelul Pablo, pe care l-am luat acasă, l-am iubit şi pe el şi l-am plasat în UK la fratele meu. Şi mi-am făcut tatuaj şi cu Pablo, ca să nu fiu părtinitor. Dar l-am făcut pe celălalt picior, să nu se încaiere.

Pesedist de mic, nihilist optimist de formație

Pedro este un pesedist convins, poate şi pentru că e din Teleorman, judeţul Vioricăi. Poate s-a simţit abandonat, nereprezentat, simte că nu există opoziţie reală, că de fapt există câini mari, cu privilegii, şi căţei mici, ca el şi ca noi. Şi aşa a fost întotdeauna. Deci, dacă nu poţi să-i muşti, alătură-te lor. Asta e doctrina lui. A mea e că dacă nu poţi să-i muşti, măcar să-i latri.

Pedro e un mic parazit care trăieşte din ajutoare sociale şi are un trai de nabab, fără să aducă mare lucru în gospodărie. N-a muncit o zi în viaţa lui şi nici nu are de gând. În loc să fie câine de pază, el chiar şi când e un pericol e primul care fuge. Pedro este proverbial pentru frica de foşnetul frunzelor. Se apropie curajos de pisici, dar când îl atacă o zbugheşte instantaneu. Dacă ar putea, s-ar urca în copaci. Dacă ar fi să voteze el ar vota să se dea mai multe bobiţe.

Pedro este un Dachshund (btw, se pronunţă dax-hund şi nu daşund), o rasă creată în secolul 19, nu are blană de iarnă, are un singur strat de păr şi frigul e duşmanul lui. E o rasă nouă, nu are mare legătură cu lupul domesticit în era glaciară. Una din marile lui plăceri e leneveala în soare, în geam, de unde urmăreşte trecătorii întrebându-se probabil dacă au bobiţe.

Dar ăsta e Pedro, IQ-ul lui e foarte mic. Am putea spune chiar că Pedro e un prost (sst!) şi că de-aia nu realizează efectele încălzirii globale. Ca să nu mai zic că el trăieşte vreo 14 ani şi nu o să prindă greul care vine.

Dacă ar fi să-l încadrez la un curent filosofic, Pedro ar fi un nihilist optimist. Părerea lui generală e că nimic nu contează şi trebuie să te bucuri de fiecare clipă trăită. Bobiţe, plimbări, hârjoneală. Nu există morală, totul e vrăjeală şi ce contează e să ieşi în parc cu haita şi să faci trăznăi până cazi de oboseală. Yeah! Nu ştiu dacă îl moştenesc, dar încerc pe cât posibil.

Crăciun cu Pedro

De ceva timp, Pedro stă doar cu mama lui şi eu îl văd în weekenduri. Probabil îşi doreşte să mă întorc acasă, la haită.