Influencerii vin la pachet cu viața lor personală. Nu ai cum să nu observi ghemotocul adorabil de blană sub brad sau pisica șmecheră care nu îi lasă să facă unboxing atunci când mai primesc un cadou de la branduri. De Crăciun, suntem mai buni și aruncăm o privire spre animalele de companie ale influencerilor. Merită atenția noastră mai ales că uneori sunt chiar motivul pentru care urmărim conturile respective.
Începem seria de Petfluenceri de România cu Tony Ciubuc Cismaru. Despre Andrei Cismaru știm că e A lister, ascultă muzică bună la vynil-uri, e topit după kinder-ul lui codițe cu care nu se teme să plece singur de acasă și practică un parenting de bun simț, fără să facă prozelitism. Ce îl face însă faimos și îl ține în atenția publicului este, să recunoaștem, Tony Ciubuc, buldogul francez care a făcut deja un rol memorabil într-o reclamă românească și e influencer pe nișa lui de căței adorabili. Mai e și romantic incurabil pentru că îi plac plimbările la răsărit.
I se mai spune Tony „the rocket” Ciubuc, asta pentru că uneori are un demaraj senzațional în țarcul de căței. Aleargă, își încordează toți mușhii acest bulldog francez, fornăie ca un bolid de la Ferrai pe circuitul de la Formula 1 și după energy boost-ul de 15 minute, e gata pentru una dintre activitățile lui favorite. Sustrage ocazional câte un prosop pentru confort și se instalează la postul din care doarme 16 ore pe zi.
Cel mai chinuit câine din online, așa cum mai este cunoscut în analele internetului, Tony Ciubuc este maltratat cu fiecare ocazie, după cum recunosc chiar stăpânii lui, familia Cismaru. Andrei Cismaru a scris după dictare textul pe care urmează să îl citiți. Atenție, over cuteness loading!
Cel mai chinuit câine din online
Îl maltratam cu fiecare ocazie, zilnic și des, chiar acum 10 minute a fost ultimul episod de chin, că l-am pus să se mute de pe ghetele mele în culcușul său. Ne place, ne place maxim să nu-l lăsăm să doarmă în timpul zilei.
Tony are un program intens. Doarme cam 16 ore pe zi. Stă vreo oră pe afară, în rest cerșește mâncare și atenție. Apoi mai are câte un energy boost de 15 minute în care se joacă ori cu noi, ori singur. Îi place și alergatul, mersul prin parc, dar nu mai mult de 2-3 km, că după aia e complicat. Activitatea preferată cred că este somnul, deși mâncatul e aproape, ține strâns. Nu-i place să fie deranjat, nu-i place să îi punem coarne, haine, chestii pe care le fac câinii mult mai haioși și mai celebri de pe internet. De asta nici nu îl vedeți măscărit.
Noi ne doream o potaie, el își dorea o familie
Cred că a fost un noroc chior de ambele părți. Noi ne doream o potaie, bulldog englez sau francez, ce găsim prima dată, el își dorea o familie care să îi aloce suficient timp și atenție. Și dragoste și disponibilitate să-i suporte bășinile puturoase și sforăiturile infernale. Și a fost dragoste la prima vedere.
De când a apărut copilul am trecut prin mai multe etape. La început a fost super atent, protectiv, grijuliu, apoi un pic gelos iar acum au momente în care se joacă împreună și momente în care se ignora cu brio. Totuși, când prinde ocazia, doarme în camera fetei, lângă patul ei, deci ceva ceva încă este între ei.
Potaie franceză cu nume autentic
Eu îmi doream de mult un câine pe care să-l cheme Ciubuc (numele astă l-am citit într-o scrisoare pentru Moș Crăciun a unui copil, într-un context mai trist și mi-a rămas întipărit undeva pe creier) dar când am găsit potaia franceza deja stia de Tony. Însă răspunde la multe apelative: Titel, Grasule, Porc, Purcel, Maimuță, Băluș sau cum ne vine nouă ușor să-i spunem.
Ciubuc (uri) de PETfluencer
Nu monetizează, mai primește câte o mică atenție de la branduri din categoria lui de interes, mai pișcotărește jucării de la prieteni, mai un medalion de la copil, se descurcă, nu moare de foame.
S-a cam puturoșit în ultima vreme, înainte era mai activ. Cred că a aparut declicul în momentul în care am decis că de fapt este un membru al familiei, nu un element de marketing și nu vrem să-i lezăm integritatea și intimitatea prea mult. Nu-i place să fie pozat, asta e pe bune, ne chinuim foarte tare cu el până prindem un cadru bun. Altfel, content is king, mai ales dacă e vorba și de ceva haleală la mijloc.
All Ciubuc wants for Christmas
Un bol mare de mancare si să se strice interfonul, ca să poată dormi liniștit.