În 2019, am ajuns în viitor – viitorul imaginat de Ridley Scott în celebrul său film SF, Blade Runner (1982), a cărui acțiune se petrece exact în momentul pe care îl trăim acum. Inspirat de romanul Do Androids Dream of Electric Sheep al lui Philip K. Dick și beneficiind de conceptul vizual neo-futurist al lui Syd Mead și coloana sonoră electronică a lui Vangelis, Blade Runner a imaginat o fuziune a culturilor într-o metropolă tehno-art-deco. Și dacă realitatea noastră nu seamănă prea tare cu lumea descrisă în Blade Runner, oare cum va arăta ea peste încă 30 de ani? Aflăm în sequel-ul semnat de Denis Villeneuve, Blade Runner 2049.
American Independent Film Festival și Cinema Elvire Popesco vă invită să revedeţi cele două filme cult pe ecran mare, pe 30 noiembrie, de la ora 18:00, într-o avanpremieră a ediției a 4-a pe care festivalul o pregătește în 2020. Totodată, primii 20 de spectatori care doresc sa vadă ambele filme beneficiază de un preţ special: 20 RON.
Acum 37 de ani, Harrison Ford a riscat cu Blade Runner al lui Ridley Scott. Tocmai ce interpretase personaje principale în The Empire Strikes Back și Raiders of the Lost Ark și căuta să facă ceva mai provocator. Blade Runner, un mix între film noir, science fiction și narațiune sfidătoare părea alegerea perfectă. Așa a și fost. Inspirat din filmele cu detectivi în stilul celor în care joacă Humphrey Bogart, în anii ’40 și ’50, Blade Runner (1982) spune o “poveste polițistă curajoasă plasată într-un viitor distopic care ridică semne de întrebare despre ce înseamnă să fii om” scrie The Hollywood Reporter.
Dintr-un viitor cyberpunk al lumii, bazat pe tehnologie avansată și inteligență artificială, omul a descoperit tehnologia creării de clone umane, folosite pentru coloniile din spațiu, dar cu durată de viață limitată. În Los Angeles-ul anului 2019, Deckard (Harrison Ford) este un Blade Runner, un polițist specializat în descoperirea de replici umane. Deși voia să se retragă, Deckard este obligat să revină când cinci clone evadează dintr-o colonie extraterestră și ajung pe Pământ.
Binecunoscut pentru toate variantele care au ieșit din studioul de montaj - 7 la număr - deși doar 3 dintre ele au fost subiectul real al conversațiilor între fani (theatrical cut, director’s cut și final cut) pentru că aruncă o umbră de îndoială asupra naturii personajului principal, Blade Runner reușește să fie “unul dintre cele mai bune filme science fiction făcute vreodată, care va răspunde provocării trecerii timpului”(Michael Newton, The Guardian) și care “și-a asigurat statusul printre capodopere precum Metropolis, de Fritz Lang și 2001: Odiseea Spațială de Stanley Kubrick, în panteonul creației sci-fi” (Mark Kermode, The Guardian).
Deși lui Ridley Scott i-a luat mai multe versiuni pentru a satisface răspunsul la întrebarea pusă de Philip K. Dick cu romanul său Do Androids Dream of Electric Sheep?, Dennis Villeneuve reușește din prima încercare, folosindu-se de premisa că atunci când androizii dorm, cea mai profundă dorință a lor este aceea de a fi oameni. Mai rămâne de văzut doar dacă întrebările care se tot învârt în jurul inteligenței artificiale: Se poate oare ca sentimentele cunoscute oamenilor să existe și în roboți? Ar putea oare un sistem de operare să aibă suflet? vor deveni realitate.
Blade Runner 2049, pătrunde în lumea propusă de Ridley Scott pe coloana sonoră compusă de Hans Zimmer și Benjamin Wallfisch și cu o arhitectură a scenografiei care evocă prin umbre expresioniste și linii unghiulare Cabinetul Doctorului Caligari (r. Robert Weine).
La 30 de ani distanță după evenimentele din clasicul film al lui Ridley Scott, Blade Runner/Vânătorul de recompense (1982), un nou vânător de replici umane - ofițerul LAPD (Los Angeles Police Department) „K” (Ryan Gosling) descoperă un secret de mult timp îngropat ce are potențialul de a scufunda în haos ce a mai rămas din societate. Descoperirea îl face pe K să demareze o anchetă cu scop final de a-l găsi pe Rick Deckard (Harrison Ford), fost vânător de replici umane, care a fost dat dispărut de trei decenii.
The Guardian spune că “această continuare a clasicului din 1982 este uluitoare din punct de vedere vizual, reușind în același timp să fie și profund filozofică”, iar Wall Street Journal scrie că “pe bună dreptate, această saga somptuoasă explorează primatul sentimentului, natura amintirilor și esența ființei umane.”
Un eveniment organizat de American Independent Film Festival și Cinema Elvire Popesco. Partener media: Radio Guerrilla.
