În țările cu apa caldă, democrația..., spunea Moise Guran înaintea alegerilor prezidențiale, dar nu știm ce se întâmpla cu democrația în propoziție, pentru că ne-am oprit la apa caldă. Acel concept al unei lumi mai bune, în care oamenii se spală fără lighean, acel lux al oamenilor cu adevărat bogați, acea sursă neașteptată de fericire. Neașteptată pentru că mulți dintre noi și-au pierdut speranța, neașteptată pentru că nu știi niciodată când își va face apariția pe țeavă.
Există chiar grupuri pe Facebook ale bucureștenilor blocați în Evul Mediu, unde membrii triburilor fără apă caldă se anunță în legătură cu gradele maronii ale lichidului care iese pe țeavă sau lipsa dureroasă a căldurii lui. Pe aceste grupuri, se analizează situația, se plânge, se speră și se trăiește toată gama de emoții descrisă de poeții romantici, acum vreo două sute de ani.
O să mă spăl în propriile mele lacrimi, scriu unii acolo
E doar o fantoma a apei calde, se revoltă alții
Nefericirile sunt presărate cu glume:
Și cu poezii reabilitate:
În fine, gata, nu se mai poate așa, au spus câțiva. Și au pus-o de un protest.
Cu lighenele la Primărie împotriva unui Bucureşti fără apă şi căldură la început de iarnă.
Se spune că oamenii se obişnuiesc cu răul. Ai ajuns acasă de la serviciu şi în apartament e frig. Vrei să îţi faci un duş, dar nu ai apă caldă. În ziua următoare la fel. Şi în următoarea. Cât durează până când umpli cada, gândindu-te că poate se ia şi apa rece?
Ei bine, dar nici protestul nu te încălzește și nici plânsul pe Facebook sau hazul de necaz. Așa că cei de le Essensys s-au gândit la soluții pragmatice.
Și să nu credeți că e glumă. Oamenii sunt serioși. Din informațiile noastre, chiar au duș la birou cu apă caldă. Ah, fericiții...
