Festivalul Internațional de film KINOdiseea s-a încheiat duminică la Tulcea

Festivalul Internațional de film KINOdiseea s-a încheiat duminică la Tulcea

Filmele din selecția Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea, ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție, au putut fi urmărite la Tulcea , la Teatrul Jean Bart, între 14 și 17 noiembrie. 

Timp de zece ani, KINOdiseea a adus în atenția publicului bucureștean și din mai multe orașe din țară, cele mai noi filme pentru copii, în premieră în Europa de Sud-Est sau România, apreciate de publicul internațional și de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri internaționale precum Berlin sau Sundance, producții cu tematici educative și sociale  care nu intră în rețeaua de distribuție clasică.

Anul acesta, KINOdiseea a avut loc pentru a doua oară la Tulcea, cu 6 titluri internaționale aflate în competiția de lungmetraje pentru copii între 3 și 14 ani, familie și profesori. Pe lângă proiecțiile de filme, copiii au participat la ateliere de actorie, regie și animație stop-motion, coordonate de Paul Grec.

Proiecțiile și atelierele au adunat 1.800 de persoane.

KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis, co-finanțat din bugetul local al Primăriei Municipiului Tulcea, acțiune co-finanțată de Consiliul Județean Tulcea, în parteneriat cu Teatrul Jean Bart, în parteneriat cu Institutul de cercetări eco-muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea, Esplanada Hotel, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Palatul Copiilor Tulcea.

Parteneri media: Music Channel, Europa FM, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Radio Delta, Adevărul, Ziare.com, Click pentru femei, Catchy, TLnews, eva.ro, acasa.ro, Zile și Nopți, Romania Journal, IQads, PRwave, Iqool, România Pozitivă, Cinemap, MovieNews, Blog de Cinema, AARC, Cinefan, suntparinte.ro, copilul.ro, clopotel.ro, Feeder, Goingout.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related