![[Viața după Agenție] Sorin Psatta: Pensia, paradis avant la lettre](https://media.iqads.ro/2019/11/sorin-psatta1-cover-850.jpg)
Are 25 de publicitate și tot atâția de predare la catedră, a început recent o corespondență cu Seul-ul unde s-a mutat fiul lui, Matei și a dezvoltat o relație lunară cu poștașul care îi lasă bilețele în care îl anunță că i-a venit… pensia. Psatta Senior a pus bazele publicității în România și a trăit-o în toate formele ei de prezentare de la simplul anunț în ziar până la social media.
Unul dintre cei mai cool profesori de Facultatea de Jurnalism, Sorin Psatta e cunoscut pe Facebook din postările spirituale din care nu lipsește niciodată fiul lui, Matei Psatta. Când l-am cunoscut prima dată, m-a frapat biroul excentricului personaj. Acolo tronau doi jderi plus un fazan. Pe ultimul îl primise la un Secret Santa, de jderi îi place pentru că sunt animale inteligente și simpatice. Și pe ei i-a luat la subraț când a eliberat biroul în prag de pensie.
L-am întrebat cum vede acum viața după agenție. A răspuns după cum urmează:
Vorba lui Bette Davis
În primul rând, pot spune acum, în perfectă cunoștință de cauză, că există viață după agenție, ba chiar multă, frumoasă și plină de provocări. Chiar dacă vârsta a treia, vorba lui Bette Davis, nu-i pentru pămpălăi, hehe.
Este adevarat, în agenție programul este adeseori strict și impus, ceea ce poate fi stresant ori chiar demobilizator pentru mulți, pe mine însă mă ținea în priză și îmi pria, de felul meu io sunt mai oblomovian, mai oțios, așa... Pe de altă parte, trebuie să recunosc că lipsa programului strict de astăzi nu mă deranjează nici pe departe așa cum mă temeam înainte, probabil m-am mai înțelepțit cu vârsta, cine știe?
Agenția, viața mea
Întotdeauna m-am ferit de rutină, mi s-a părut moartea pasiunii, ca să zic așa, prin urmare am încercat mereu să fac altceva ori altcumva, iar publicitatea te obligă să fi mereu altfel, mereu proaspăt, într-un cuvânt, mereu viu. La fel cum te obligă și meseria de profesor, pe care de altfel am practicat-o timp de 25 de ani în paralel cu publicitatea și pe care o practic și în prezent, cât oi mai putea ori, Doamne ferește, pînă m-oi plictisi hehe...
Cât despre șefi, cred ca fiecare se descurcă cum poate, io, de exemplu, am încercat mereu să fiu propriul meu șef și să funcționez cât se poate de independent, lucru care cred că mi-a reușit în suficientă măsură, cu avantajele și dezavantajele aferente. Mi-a displăcut complet corporatismul de dragul corporatismului.
Fidel până la primul talon de pensie
Nu mi-am dorit niciodată să fiu pe cont propriu și, foarte sincer, nici nu cred că aș fi fost în stare. Nu trebuie să uităm că, deși am lucrat în publicitate vreme de 25 de ani și am început activitatea asta cam odată cu industria propriu-zisă, adică în 1994, tocmai împlineam 40 de ani în acel moment, vârstă la care e un pic mai greu să pornești ceva pe cont propriu, mai ales când ești așa ca mine, mai oblomovian hehe.
Pensia, paradis avant la lettre
Pensia, ca mai toate lucrurile din viitor, nu prea o vedeam, ca să fiu sincer cred că mai nimeni nu se visează pensionar, ceea ce acum știu că este greșit, e o perioadă mult mai plăcută și mai relaxantă decât ne imaginăm, am avut și am încă surprize foarte plăcute vis-a-vis de ea, faci ce vrei, cînd vrei, dacă vrei, un fel de paradis avant la lettre hehe.
50% dintre angajați vor să fie șefi. Cum comentați?
Cred că fiecare iși dorește ce nu are ori nu poate avea, tinerii vor să fie șefi, șefii doresc să fie tineri, nu-i nimic anormal, are viața grijă, le aranjează pe toate. Important este să iubești (hehe, glumesc, da până la un punct...). Bineînțeles că este important să cunoști agenția pe dinăuntru, ca să zic așa, chiar mă bucur că în ultima vreme sunt tot mai frecvente întâlnirile dintre industrie și academie, studenții, viitorii profesioniști, nu au decât de câștigat din asta.
