Cea de-a XI-a ediție a Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr a avut loc la București, între 8 și 13 noiembrie, la Cinema Gloria, Cinema Eforie, Teatrul Apollo 111, Happy Cinema și Muzeul Antipa – Sala Multimedia iar în prezent se desfășoară la Teatrul Jean Bart, din Tulcea. La proiecțiile de la București, festivalul a atras un public de 8.000 de persoane.
Gala de închidere a festivalului a avut loc pe 13 noiembrie, la Cinema Eforie, după șase zile pline, dedicate celor mai bune filme pentru copii și adolescenți. Marii câștigători ai acestei ediții, desemnați de juriul format din actorii Olimpia Melinte, Crina Semciuc și Cristian Popa, la gala de închidere au fost:
"A First Farewell", debutul regizoral al Linei Wang - Cel mai bun film din Competiția Kinodiseea Junior, “pentru semnalul de alarmă pe care îl trage privind contextul social-politic în care trăim, pentru că educația are un rol esențial în dezvoltarea unei societăți și pentru forța emoțiilor transmise.”
"My Extraordinary Summer with Tess", debutul în lungmetraj al regizorului olandez Steven Wouterlood - Mențiune Specială pentru filmul care a provocat cel mai mult juriul “să își amintească de marile descoperiri ale copilăriei, de la prima iubire, la prima dezamăgire. Un film fascinant despre libertate, singurătate și curaj care se împletesc cu prietenia adevărată.”
Juriul format din adolescenții Radu Strîmbeanu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Basarab, Daria Vasile și Ilie Mitulescu, elevi în clasa a XI-a la Colegiul Național Mihai Viteazul a desemnat filmul "Giant Little Ones" drept Cel mai bun film din Competiția Kinodiseea Youth 15 +.
Filmul cel mai votat de către publicul care a umplut sălile la această ediție KINOdiseea este "Rocca changes the world", filmul german regizat de Katja Bernath - Premiul Publicului.
Filmele câștigătoare, în urma votului publicului, din cele 5 competiții de scurtmetraje, sunt:
Categoria 3 - 6 ani – Hello World, regia Catharina Potgieter, Africa de Sud.
Categoria 6 - 9 ani – Superbot, Tiffany Compiano.
Categoria 9 - 12 ani – The concrete jungle, regia Marie Urbánková, Cehia.
Categoria 12 - 15 ani – Cum să iubești, regia Alexandru Acsinte, România.
Categoria 15 - 18 ani – Irony, regia Radheya Jegatheva, Australia.
Parteneri media: Digi Life, Digi World, Digi Animal World, Music Channel, Europa FM, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Adevărul, Agerpres, Ziare.com, Click pentru femei, Catchy, eva.ro, acasa.ro, Zile și Nopți, Romania Journal, IQads, PRwave, Iqool, România Pozitivă, Cinemap, MovieNews, Blog de Cinema, AARC, Cinefan, suntparinte.ro, copilul.ro, clopotel.ro, Gokid, urban.ro, Feeder, Goingout, Pro București, Bucharest Guide, inoras.ro, Coțofana Urbană, bucuresteni.ro.
KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis, co-finanțat de Administrației Fondului Cultural Național, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Uniunii Cineaștilor din România. Proiect cultural finanțat de Primăria Sectorului 3, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.