Festivalul Internațional de film KINOdiseea revine la Tulcea cu cele mai premiate filme ale anului, pentru publicul tânăr

Festivalul Internațional de film KINOdiseea revine la Tulcea cu cele mai premiate filme ale anului, pentru publicul tânăr

După ce își încheie programul la București, Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea, ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție, sosește la Tulcea, la Teatrul Jean Bart, între 14 și 17 noiembrie. 

Timp de zece ani, KINOdiseea a adus în atenția publicului bucureștean și din mai multe orașe din țară, cele mai noi filme pentru copii, în premieră în Europa de Sud-Est sau România, apreciate de publicul internațional și de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri internaționale precum Berlin sau Sundance, producții cu tematici educative și sociale  care nu intră în rețeaua de distribuție clasică.

Anul acesta, KINOdiseea revine la Tulcea, cu 6 titluri internaționale aflate în competiția de lungmetraje pentru copii între 3 și 14 ani, familie și profesori. Proiecțiile vor avea loc în fiecare zi, de joi până duminică, de la ora 10:00 (proiecții dublate în limba română) și la 12:00 (proiecții subtitrate în limba română). Pe lângă proiecțiile de filme, copiii sunt așteptați la 3 ateliere de incursiune în culisele cinematografiei.

Joi, ora 14.00, Atelier de actorie
Vineri, ora 15.30, Atelier de regie
Sâmbătă, ora 14.00, Atelier animație stop-motion

 

Filmele din programul KINOdiseea Tulcea sunt:

VARA MEA EXTRAORDINARĂ CU TESS/ My Extraordinary Summer with Tess, al regizorului olandez Steven Wouterlood, care a vizitat Festivalul KINOdiseea în 2016, împreună cu unul dintre scurtmetrajele sale. Filmul Vara mea extraordinară cu Tess a primit Mențiunea Specială a Juriului la Berlinale 2019, secțiunea Generation, Premiul pentru Cel mai bun film la Festivalul de film de la Zlin și este unul dintre cele mai aclamate filme europene pentru copii ale anului. – 16 noiembrie, ora 12:00.

Un alt film foarte așteptat la KINOdiseea #11 este FIGHT GIRL, în regia regizorului olandez Johann Timmers, film câștigător al European Film Awards - Young Audience Award 2019, Premiul publicului la Bremen. – 15 noiembrie, ora 12:00.

ROCCA SCHIMBĂ LUMEA este cel mai bun film german pentru copii al anului. În regia Katjei Benrath, premiat la festivalurile de film de la Zlin și Giffoni, Rocca schimbă lumea demonstrează că un copil chiar are puterea de a schimba lumea. – 14 noiembrie & 17 noiembrie, ora 12:00.

Cea mai nouă animație suedeză cu îndrăgitul ursuleț Bamse – BAMSE ȘI THUNDERBELL, în regia lui Christian Ryltenius și noul film estonian de animație cu cățelușa Lotte - LOTTE ȘI DRAGONII RĂTĂCIȚI, în regia lui Janno Poldma și Heiki Ernits, aflat în competiție la Berlinale, premiat la Munich CFF 2019 sunt cele două filme cu personaje iubite la KINOdiseea în edițiile trecute. Proiecțiile filmului Bamse sunt programate pe 14 și 17 noiembrie, de la ora 10:00. Lotte și Dragonii rătăciți va fi proiectat pe 15 noiembrie, de la ora 10:00

Filmul olandez PĂDUREA BUFNIȚEI-FANTOMĂ, în regia lui Anu Aun, premiat la Just Film Tallinn combină acțiunea cu animația - 16 noiembrie, ora 10:00

KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis, co-finanțat din bugetul local al Primăriei Municipiului Tulcea, acțiune co-finanțată de Consiliul Județean Tulcea, în parteneriat cu Teatrul Jean Bart, în parteneriat cu Institutul de cercetări eco-muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea, Esplanada Hotel, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Palatul Copiilor Tulcea.

Parteneri media: Music Channel, Europa FM, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Radio Delta, Adevărul, Ziare.com, Click pentru femei, Catchy, TLnews, eva.ro, acasa.ro, Zile și Nopți, Romania Journal, IQads, PRwave, Iqool, România Pozitivă, Cinemap, MovieNews, Blog de Cinema, AARC, Cinefan, suntparinte.ro, copilul.ro, clopotel.ro, Feeder, Goingout.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related