Un overachiever Code for Romania ne povestește despre ce-l ține în priză.
Dincolo de imagine, dincolo de misiune, dincolo de Civic Labs și de Hack Day-uri, Code for Romania e nici mai mult nici mai puțin decât un grup de oameni care vor să facă bine societății. Indiferent de domeniul de activitate, indiferent dacă sunt la început de drum sau profesioniști cunoscuți la nivel internațional oamenii din Code for sunt formidabili. Haideți să-i cunoaștem împreună.
Andrei Onel e unul din băieții de aur ai Code for Romania. Voluntar deja de câțiva ani, membru în asociație de anul trecut Andrei a conceput și livrat pentru Code for Romania unul dintre cele mai utile proiecte pentru întreaga societate civilă, Redirecționează.ro . Andrei e genul de om care n-are stare, care vorbește fix cât este nevoie și care, când vorbește, spune rapid și concis ce are de zis. Eu sunt exact opusul, vorbesc mult și adesea o dau din subiect în subiect până se pierde complet șirul gândurilor și la mine și la interlocutor. O să fie un interviu interesant.
M-am întâlnit cu Andrei în fața sediului Code for Romania de unde a venit să mă ia cu mașina. Fiind surprinzător de cald afară pentru octombrie, Andrei a ales un restaurant cu terasă pentru discuția noastră de prânz, anume Energiea, mecca-ul hipsteresc din acea zonă care e tehnic-centrul-vechi-dar-totuși-tolerabil. Navigând traficul de prânz Andrei îmi povestește de programul lui zilnic.
„Lucrez cu americanii, cam de pe la 4 dup-amiaza până la miezul nopții. Asta are avantaje și dezavantaje. Avantaj e că am diminețile libere, când sunt fresh, pot lucra la ce vreau eu, dezavantaj e că nu prea pot să ajung la nicio întâlnire socială seara, cum sunt meetup-urile de la Code for.”
Andrei e originar din Brăila așa că-l întreb ce l-a adus pe plaiuri bucureștene. Îmi zice că Brăila e un oraș OK dar că riscă să rămână un oraș gol, pentru că toată lumea pleacă ori spre București ori spre Afară. Andrei a plecat și el, ca să facă Cibernetica la București. În timpul facultății a intrat și în Junior Achievement, unde a făcut o vreme voluntariat.
„Îmi plăcea atmosfera de la Junior Achievement așa că m-am angajat la ei, part time, între 2011 și 2013.”
Andrei a fost dintotdeauna un om pus pe făcut chestii noi și multe așa că în perioada lui la Junior Achievement, pe lângă muncă și facultate s-a apucat și de Edumo, o platformă gratuită de meditații la matematică pentru liceeni. Tot ce înregistra, Andrei punea pe gratis online pentru elevi. După Junior Achievement, Andrei și-a rezervat trei luni pline în care tot ce a făcut a fost să se ocupe de Edumo, întreținându-se din economii.
„Mi-a plăcut partea asta de educație așa că am luat un job pe Python și tehnologii care îmi plăceau mie, job pentru un client în educație, un startup din Boston care ajuta profesorii să facă quiz-uri în timp real pentru elevii din clasă. Elevii răspundeau în timp real. Eram o echipă de 4, doi americani la Boston și doi români în București și era atmosferă de startup. În plus era pe educație, ce mă interesa pe mine.”
Ajunși la Energiea mergem pe responsabilitate fiscală și comandăm amândoi meniul zilei, meniu ce constă în supă cremă de țelină, niște bruschete și pui asiatic cu orez. Mâncarea de la Energiea încearcă din greu să fie inovatoare tot timpul și de multe ori le iese. Dar are în același timp ceva calitate nostalgică de „home made” care pică numai bine pentru o masă de prânz. Băuturile sunt altă poveste. Totul, de la piureul de vișine din limonada mea cu vișine și lavandă până la lămâile arse, ienupărul și siropurile folosite la bar, Energia găsește combinații care ai jura că nu o să-ți placă dar care merg surprinzător de bine. Optăm pentru statul înăuntru deși afară e frumos tocmai pentru că soarele și meniul zilei au atras o gamă variată de clienți zgomotoși. Înăuntru e mai puțină lume și atmosfera e mai chill pentru discuția noastră.
Deoarece Edumo începea să crească, Andrei a hotărât să se ocupe full time de proiect. Timp de un an și jumătate, Andrei „a stat pe bară și s-a ocupat de Edumo, monetizând un site altfel gratuit prin meditații date online. A primit un feedback foarte bun și a continuat cu platforma, transformând-o într-un fel de mini-startup.
„E un fel de community service, am făcut Edumo că era nevoie de el. Nu aveam așa ceva în România și, pentru că îmi plăcea ideea de Khan Academy am decis să fac conținutul pe modelul acela – conținut simplu, cu elevii concentrați pe ce se predă.”
Și la Code Andrei vede munca sa ca un fel de community service „E un domeniu mai bine definit la americani acesta de voluntariat ca community service. De asta avem nevoie și noi și asta de fapt face Code for Romania. Un efort de a ajuta România, de a susține civismul și democrația... dar în timp ce fac ceva care-mi place mie, adică Tech.”
„Cât lucram la Edumo m-am găsit cu Josh, un american din Salt Lake City care are un startup cu podcasting”.
Podcastingul fiind la modă și pe o serie de tehnologii de care Andrei era interesat (Web RTC) Andrei a intrat entuziasmat pe proiect. Andrei s-a mutat din ce în ce mai mult pe proiectul american, începând part time și, de un an și jumătate, lucrând full time pe el. Andrei încă se mai ocupă de Edumo câteva ore pe săptămână, asta pe lângă munca lui cu Code și un nou proiect secret de start-up.
Andrei e un întreprinzător în serie al scenei de start-up civic. Tot part-time a dezvoltat precursorul loteriei bonurilor, idee apoi preluată de Guvern prin Loteria Română. Dar mai important pentru noi toți, Andrei a dezvoltat, tot în regim part-time donezșieu, precursorul proiectului Redirecționează.ro .
„Am terminat campania cu bonurile și efectiv nu aveam ce să mai fac, aveam un gol în viață. Și știam de formularele 2% de la Junior Achievement, de ce nevoie au ONG-urile de bani.”
Andrei a lansat Donezșieu și a contactat diverse ONG-uri ca să se înscrie. Vedea cum crește ușor, ușor platforma. Dar era mult de muncă și greu și el se ocupa de job și de Edumo.
„Am căutat un ONG care să poată prelua proiectul că nu mă descurcam. Am vorbit cu Ryan de la The Good Bureau să-l preia ei dar au avut niște probleme și m-au pus în legătură cu Code. În ianuarie 2017 am vorbit cu Code for Romania. Am scris – salut am proiectul ăsta, are un pic de trafic, dar nu am timp să mă ocup de el. Nu-l vreți voi?”
Andrei a vorbit cu Olivia, i-a prezentat proiectul și s-a gândit că gata, a scăpat. Dar a văzut că mai era nevoie de câte un bugfix, o soluție de deployment și a rămas pe proiect.
„Mi-a plăcut foarte mult atmosfera de la Code, o combinație între atmosferă de Start-up și de ONG, oameni tari. Apoi a venit redesignul din iulie 2017 și relansarea și eram deja prea adânc ca să mai pot scăpa” zice Andrei râzând.
Regretă?
„Nu, clar nu, dacă nu-mi plăcea mă retrăgeam și gata. Ideea inițială era să vă dau proiectul și să plec. Dar mi-au plăcut oamenii, proiectele, atmosfera. Acum îmi petrec 95% din timp pe Redirecționează, pe job full time și pe următorul meu proiect.”
Redirecționează.ro e un proiect care merită atenția lui Andrei și a voluntarilor care au contribuit la el. Unul dintre cele mai utile proiecte ale Code for Romania, Redirecționează face completarea formularelor de 2% și alegerea recipienților mai ușoară pentru toată lumea, de la donator la ONG. Cu peste 1.000 de ong-uri înscrise pe platformă pe 2019, și câteva mii de formulare depuse proiectul început de Andrei a căpătat viață proprie. Motiv pentru care, anul acesta, a și fost răsplătit cu premiul I la categoria Comportament civic și participare publică la Gala Societății Civile, cel de-al treilea trofeu în trei ani obținut de Code for Romania. Andrei a fost acolo, pe scenă să primească premiul, primul între egali alături de mai mulți membri Code for Romania.
„N-am stare” concluzionează Andrei Onel râzând în timp ce încercăm cu greu să obținem nota la cel mai aglomerat moment al prânzului.
Într-adevăr, Andrei nu are stare. Unul dintre cei mai dedicați și activi voluntari și membri Code for Romania nu se poate opri din lucru. Îl întreb ce planuri are pe viitor.
„Am un proiect care sper să se transforme într-un start-up, am job-ul meu care e pe domeniul podcasturilor, care sunt pe creștere acum. Și în timpul liber bineînțeles voluntariat. Până una alta eu sper să rămân în România.”
Dacă tot vorbim de România îl întreb pe Andrei ce crede el că ar trebui să facă mai bine Code for Romania. Îmi spune că, momentan, cu o echipă de voluntari de peste o mie de persoane trebuie făcute mai multe eforturi de comunicare, atât pe intern cât și pe extern. De-aia suntem aici, nu? Îi zic, dar Andrei continuă
„Eu am lucrat doar cu un singur alt voluntar la redirecționează dar simt că sunt resurse serioase printre voluntarii noștri, și trebuie să ajungem la ele, să entuziasmăm oamenii. Avem nevoie să le comunicăm că suntem aici și că avem nevoie de ei, în fiecare zi, nu doar la HackDays.”
Și în definitiv de-aia suntem aici, și de-aia vorbim cu Andrei Onel, omul fără stare care a livrat aproape singur unul dintre proiectele cele mai de succes ale Code. Pentru că avem o comunitate mare, o comunitate mișto, plină de oameni interesanți, cu know-how-ul pentru a schimba țara asta. Andrei Onel e unic dar nu e singur în comunitate și fiecare om, indiferent de skillset, poate face ceva fantastic pentru Code, dar mai ales pentru societatea din jurul nostru. Dacă vrei să ne ajuți, avem tot timpul câte ceva de făcut. For Romania.
---
Dacă vrei să faci și tu parte din Code for Romania află aici cum te poți implica fie susținând financiar un proiect din Civic Labs fie donând resurse pentru proiectele dezvoltate în Tech for Social Good.