Cea de-a șasea ediție a UrbanEye Film Festival începe miercuri, 6 noiembrie, și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco și ARCUB. Tema principală a festivalului de anul acesta este natura și orașul. Între 6 și 10 noiembrie UrbanEye prezintă unele dintre cele mai impresionante și revoltătoare povești despre relația omului cu mediul înconjurător.
Selecția de filme ilustrează diferite fațete ale felului în care mediul urban și natura sunt influențate reciproc în diverse locuri ale lumii, precum Nepal, Iran, S.U.A sau Europa.
Multe din filmele prezentate au făcut parte din selecţia unor renumite festivaluri internaţionale şi sunt prezentate în premieră în România.
O parte din filmele din program sunt însoțite de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu invitați speciali, de la regizori și producători la arhitecți.
Joi, 7 noiembrie, proiecția ,,Un palat pentru popor” va fi urmată de o discuție cu arhitecta Irina Tulbure, despre moștenirea pe care socialismul a lăsat-o la nivel urbanistic și arhitectural.
Vineri, 8 noiembrie, în deschiderea filmului ,,Havana, de la înălțime”, la Arcub, spectatorii sunt invitați la o dezbatere organizată de fARAD, despre Orașul ca personaj de cinema. Conversația cu Paul Negoescu, Tudor Mircea și Ștefan Ghenciulescu, va fi moderată de Corina Șuteu.
Sâmbătă, 9 noiembrie, publicul este invitat la un Q&A cu Eric Bednarski, regizorul documentarului ,,Varșovia - Un Oraș Divizat”, care va rula de la ora 17:00 la Cinema Elvire Popesco.
Tot pe 9 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco, după filmul ,,Natura Urbană: the brachen of Berlin”, publicul este invitat la conversația cu tema Natura în oraș, la care vor participa Dr. Sandra Jasper (co-autor și co-producător al documentarului vizionat), Nicoleta Marin (geograf pasionat de protecția naturii) și Corina Trancă (inginer peisagist).
Duminică, 10 noiembrie, Arh. Ilinca Păun Constantinescu va dialoga cu publicul după pelicula ,,Melting Souls”, care spune povestea orașului Norilsk, cel mai mare oraș din nordul Rusiei și unul dintre cele mai poluate de pe planetă.
Tot duminică, filmul ,,Timebox” va fi prezentat de regizoarea Nora Agapi. Filmul va rula într-un format accesibilizat pentru persoane cu deficiențe de vedere, cu ajutorul Fundației „Cartea Călătoare” și fARAD.
UrbanEye Film Festival propune și evenimente conexe despre natură și orașe: un tur ghidat prin parcul urban al Bucureștiului - Parcul Natural Văcărești și două ateliere speciale, unul pentru copii (De-a detectivii naturii din oraș) și unul pentru publicul larg (Atelier Spații și Realități Mixte). Pentru ambele ateliere este necesară înscrierea in prealabil, detalii despre înscriere se regăsesc pe site-ul festivalului.
La atelierul De-a detectivii naturii din oraș, cei mici sunt încurajați să exploreze orașul și relația cu spațiile verzi. Atelierul este organizat în parteneriat cu Asociația de-a arhitectura, care îi va însoți pe copii timp de două ore într-un tur în care vor observa rolul vegetației în oraș.
La atelierul Spații și Realități Mixte participanții vor descoperi noile teritorii aflate la convergența dintre spațiul real și spațiul virtual, urmărind evoluția celor mai noi forme de comunicare definite de noile tehnologii.
Atelierul oferă o introducere în spectrul noilor tehnologii media cu precădere în realitatea augmentată, realitatea virtuală și mixtă precum și alte tehnologii conexe. Vor fi prezentate proiecte și aplicații demonstrative VR, AR, MR și instalații interactive care sunt legate de natură și oraș.
Workshopul se va desfășura în cadrul centrului CINETic, este coordonat de Augmented Space Agency și îi are ca invitați pe RIZI STUDIO și COLLIDER VISUALS.
Biletele pentru festival pot fi achiziţionate la Cinema Elvire Popesco sau online prin Eventbook.
Festivalul de Film UrbanEye este un proiect al asociației ARTA în dialog, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de Ordinul Arhitecților din România, din timbrul arhitecturii.
Parteneri: Institut Français de Bucarest, Centrul Cultural Expo Arte, cu sprijinul ARCUB, Velux, Institutul Polonez din București.
Parteneri media: Radio România Cultural, RFI România, Revista Arhitectura, Cărturești, CineAmator, Revista Zeppelin, Igloo, Zile și Nopți, AARC.ro, IQads, Filme-carti.ro, Banchiza Urbană, THE INSTITUTE, Cinemap, Cinemagia, Smark, MovieNews.ro, Econet.