Din toate festivalurile de la noi, unul pare că are o culoare aparte. dar și un element care leagă fiecare ediție cu următoarea, de ani buni. E vorba de SoNoRo, festivalul care-i pune pe oameni față în față cu muzica de cameră, un pic altfel decât ar face-o un fest obisnuit. Dar asta e altă poveste. Dan Dulău e din Cluj și e graphic designerul care se ocupă chiar de la început de partea vizuală a festivalului, apropo, mai e cineva care nu a văzut măcar o dată păsărica SoNoRo?
„Pasărea a fost desenată acum 10 ani, pentru ediția din 2009. Am căutat ceva simplu, ceva palpabil, un icon care să însoțească festivalul, o amuletă norocoasă”
Dan preferă hârtia până la un anumit punct al creației, iar pe site-ul lui poți vedea că și-a lăsat amprenta în toată grafica SoNoRo, care între timp a început să se devolte și în alte direcții. În timpul ce mai rămâne, își vede de grafica de album muzical, logo-uri, expoziții de artă sau packaging.
Colaborarea cu SoNoRo
Asta este o întrebare pe care mi-o adresez uneori: ce mă leagă de SoNoRo? Trebuie să îmi aduc aminte că totul a început prin 2005 când, prin niște împrejurări faste, cineva m-a pus în legătură cu Răzvan Popovici, directorul și inițiatorul festivalului. A urmat un schimb inevitabil de mail-uri și de idei.
Apoi ne-am văzut la Cluj, față în față și am discutat cât de concret s-a putut la momentul acela. Totul părea irealizabil, recunosc că am fost total sceptic și l-am catalogat pe Răzvan drept un visător. Venea din Germania, unde muzica de cameră de calitate este apreciată și susținută. În România, la ora aceea era un vid imens în direcția aceasta. Aveam cu toții alte interese, alte priorități, era perioada nebună de dinaintea crizei economice.
Cu tenacitate însă, Răzvan a reușit să coaguleze un grup de prieteni care au avut un interes comun – să ofere oamenilor un festival la nivelul celor din țările unde muzica de cameră e mult mai prezentă în viețile oamenilor și să ofere, implicit, o experiență culturală inedită. Sper și cred că am avut și eu o oarecare contribuție la reușita SoNoRo, ultimele ediții ale festivalului fiind foarte apreciate de public, unul dinamic, tânăr, curios și reticent uneori.
Primele lucruri pe care le-ai lucrat pentru SoNoRo
S-a început timid, chiar stângaci dacă ar fi să mă uit înapoi, dar din start ne doream ca SoNoRo să fie localizat ca un proiect de calitate, durabil, care coagulează artiști mari ai scenelor muzicale europene. Asta ne-a împins cumva spre o abordare vizuală contemporană, cu care oamenii tineri să rezoneze. Am evitat stereotipurile, cacofoniile grafice, redundanțele. Totul trebuia să fie epurat, curat, direct.
Un festival sincer, care spune prin grafică ceea ce oferă pe scene. Am desenat inițial un logo care să spună o poveste, au urmat niște vizualuri și niște declinări inerente, totul calibrat la nevoile de început. În timp, lucrurile au evoluat calitativ și cantitativ, odată cu publicul care a crescut nu doar din punct de vedere numeric.
Festivalul s-a extins în mai multe orașe din țară, au apărut și alte proiecte conexe SoNoRo (SoNoRo Conac, SoNoRo Interferențe, SoNoRo Arezzo și, cel mai nou, SoNoRo Musikland), a fost nevoie de o coordonare și o coerență vizuală mai apăsată și de o evoluție în acest sens. De la simplele abstracțiuni de la primele ediții s-a trecut spre elemente grafice mai aplicate, mai concrete, care spun proprie lor poveste, având ca pilon central ilustrația, reînnoită la fiecare ediție.
Povestea păsării
Pasărea a fost desenată acum 10 ani, pentru ediția din 2009. Am căutat ceva simplu, ceva palpabil, un icon care să însoțească festivalul, o amuletă norocoasă. Pasărea a apărut atunci ca fiind cea mai fericită alegere, fiind concurentă într-o mare de schițe ce înfățișau mai tot regnul animal. De la o ediție la alta pasărea are propriul ei rol într-o poveste, e de fapt un actor într-un context mai larg, mai complex.
În fiecare an festivalul are un laitmotiv, o axă, o temă pe care pasărea se mulează și o descrie. Aceste teme nu sunt aleatorii, în spatele alegerii lor stă Diana Ketler, care e director artistic al festivalului și Răzvan Popovici, care pun lcururile cap la cap, muzical și conceptual vorbind. Toate temele au deci directă relație cu muzica pe care publicul o va savura în festival.
Aș aminti aici Un ballo in maschera (2010), New Worlds (2011), Love Unlimited (2012), Up (2013), Bridges (2014), The Dreamers (2015), La muse et le poete (2016), Hide & Seek (2017) sau Side Effects (2018). Anul acesta tema va fi DaDa, aluzie la marea mișcare artistică de început de secol XX, născută după oroarea Primului Război Mondial, într-o lume măcinată de tristețe și deziluzie și care își căuta noi repere. Pasărea SoNoRo este deci din nou parte a vizualurilor SoNoRo, este de data aceasta o pasăre reconstruită sau deconstruită.
Ce mai e prin Cluj în materie de design
Aș putea să spun că lucrurile sunt dinamice, au un parcurs pozitiv. Orașul a coagulat în timp oameni talentați, unii deja consacrați, alții tineri dar cu o viziune foarte matură asupra ceea ce fac. Cererea de eveniment cultural de calitate a evoluat, publicul a învățat să „citească” mai abil și mai frecvent lucrări care sar din normă, în oraș există, ca în orice mare oraș al țării, nuclee culturale care au viață și dau viață orașului.
Cum decurge procesul efectiv de lucru pentru festival
SoNoRo este, în ciuda aparențelor, nu doar un festival de toamnă. Este un mic conglomerat de proiecte care interferează de multe ori, care se completează. Totul e oarecum gândit în termeni de luni de zile de mica echipă din care fac parte. E necesară deci o planificare atentă, acuratețe, schițe, ilustrare și o mare cantitate de muncă brută de documentare, absolut necesară ca un concept să devină palpabil.
Etapele ce preced variantele finale de lucru înseamnă multă muncă de ilustrare și totul începe cu vidul reprezentat de o hârtie goală. Prefer, ca și în cazul majorității proiectelor la care sunt parte, să desenez, să generez o cantitate considerabilă de schițe, îmi place senzația tactilă a hârtiei, manualitatea procesului. Este deci o etapă în care calculatorul stă deoparte, el va interveni ulterior în faza de editare și procesare.
Ce vă deosebește de restul
Cred că SoNoRo este o poveste despre viață, așa cum muzica de cameră este despre viață și despre complexitatea ei. Prin acest gen muzical, mici bijuterii compuse de mari oameni sunt expuse publicului în mod deschis. Este o comunicare sinceră, mijlocită de o muzică diversă, uneori minimală, alteori complicată sau debordantă.
Unicitatea festivalului stă în faptul că reușește să exprime un concept amplu, prin mijloace în aparență simple, prin simbioza între artiști, dar și prin programul muzical extraordinar de divers, ce acoperă o arie de timp largă. Vizual vorbind, tot ceea ce înseamnă partea grafică urmează conceptual programul muzical și tema generală, implicând de la an la an elemente care se transformă, evoluează, își spun povestea.
De multe ori grafica este străbatută de un umor subtil sau de auto-ironie, dar și de mici indicii care ascund teme mari ale istoriei sau ale literaturii și artelor plastice. Tot ceea ce ține de ilustrația festivalului este rezultatul unui proces vast de ilustrare în tehnici mixte și poate de aceea transpare ideea de manualitate, de unicitate și autenticitate.
Ai avut parte și de proiecte interactive, muzică și desen?
În timp am mai avut colaborări festivaluri de muzică - de diverse facturi - și în toate aceste proiecte muzica m-a însoțit și influențat, dar nu aș putea vorbi de o interacțiune cerută prin tema sau subiectul proiectului. Dar e o direcție pe care, probabil, o voi explora în viitor.
Cum ai defini festivalul SoNoRo, doar cuvinte, fără desen
Divers, subtil, dinamic, sincer, colorat, energic, ludic, constant.
Există vreun poster vedetă până acum, care să fi stârnit mai mult buzz decât altele?
Nu aș putea să cuantific o reacție anume a oamenilor la un anumit poster al festivalului, indiferent de ediție. Cred că publicul are în fiecare an propriile așteptări în ceea ce privește o anume constanță oferită de SoNoRo, așteaptă surprize și vrea să fie răsfățat.
Este de fapt un festival senzorial, tactil, pe mai multe planuri. Aici aș aminti, ca și un component statornic, acel galben cu care lume identifică festivalul. Sper că în acest an, la ediția DaDa, nu vom fi drastic criticați pentru mica eschivă cromatică prin care am deviat de la galbenul consacrat, în favoarea unui alt background care ne transpune mai facil în perioada artei DaDa.
Proiecte
Sunt multe proiecte în care sunt implicat. De la simple desene de logo, până la programe complexe de identitate vizuală, packaging design sau ilustrație. Designul de ambalaj îmi lasă însă mai mult loc de joacă, mă pot desfășura mai amplu, deși pare paradoxal luând în calcul că totul se întâmplă pe dimensiuni date, restricționate fizic, spațial. Dar acest gen de proiecte îmi oferă un lucru simplu: un feed back automat și cuantificabil asupra modului în care oamenii rezonează cu un ambalaj.
Acest tip de proiecte nu vin neapărat din partea unor entități economice importante, vin dinspre companii mici care au capacitatea de a accepta concepte vizuale de calitate (aș aminti aici Fabrica de lactate din Colțesti, prin brandul lor de brânzeturi Torockoi sau Crama La Salina din Turda).
Mă simt în largul meu și în mici proiecte de logo design, e o muncă dificilă ce îmi exersează capacitățile de sinteză sau de desen, îmi lasă loc să adun într-un mic semn o idee care poate spune multe. Dar sunt și proiecte mai vaste unde sunt parte ca și grafic designer, aș aminti aici Bienala de Arhitectură Transilvania 2019, Salina Equines Horse Trophy, La Semaine du Cinema Roumain de la Paris, un rebranding mai amplu al companiei Rottaprint sau o recentă carte pentru copii (Povestea unui cuvânt), unde am semnat ilustrațiile.
Grafică de copertă de album
Coperta de album însemnă mult pentru mine, pare un proiect facil dar ascunde multă muncă conceptuală, fiind tangent și cu subiectul packaging design-ului. Am desenat în timp câteva coperți de album și odată cu ele întregul sistem de packaging de CD, mare parte având legătură cu înregistrările SoNoRo sau ale Ansamblului Raro, ansamblul in residence al festivalului. Direcția grafică, în mod inevitabil este (și trebuie să fie) dată de conținutul audio, e un dat, un fapt de care nu te poți eschiva.
Îmi aduc aminte de Canti Drammatici, un CD SoNoRo / Raro, pe al cărui copertă apare imaginea unei fete îmbrăcate cu hainele mai mari ale surorii ei. Pe fundal e o cabană dintr-o pădure. În spatele imaginii e de fapt o poveste tristă, e de fapt o legătură cu muzica conținută în înregistrare, una străbătută de dramatism, tristețe, lugubră uneori. E deci o foarte intensă provocare de a pune în acord muzica cu grafica coperții sau a ambalajului, văzut ca un obiect palpabil.
Pe viitor sper că voi mai colabora în asemenea gen de proiecte, este genul de temă de confluență, în care interferează mai multe abilități. Este o temă unde - deși există provocări și constrângeri - mă simt, paradoxal, liber.
Cum te promovezi
Auto promovarea e un subiect pe care fiecare îl tratează în mod diferit, subiectiv. Eu, spre exemplu, sunt deficitar în a mă promova așa cum aș dori sau chiar cum și-ar dori alții. E necesar să îți aloci timp generos pentru așa ceva, de multe ori alerg dintr-un proiect în altul și nu mai găsesc resurse pentru propria mea persoană.
Poate că e și un soi de blocaj plecat din ideea de auto-exigență. O să reflectez mai mult asupra acestui subiect :-) Mi-am propus să postez pe viitor niște frânturi din ce mai lucrez pe un nou cont de facebook, va trebui să pun lucrurile cap la cap și să fac niște fotografii bune, să îmi actualizez site-ul. E un working progress perpetuu.
Ce faci în timpul liber care ți-a mai rămas până-n 2020?
Îmi împart timpul liber cu familia mea, cu micile incursiuni în natură, cu fotografia (pe care mi-aș dori să o explorez mai mult), cu fiul meu cu care bat mingea și pedalez. Citesc cât de mult pot, dar niciodată suficient. Sunt deci o persoană normală, care trăiește aceleași victorii sau deziluzii ca mai toți oamenii din jurul meu. Pentru 2020 îmi doresc, evident, mult mai mult timp liber și să mă aplec mai mult asupra ilustrației și desenului, care de mult ori mă scoate eficient și rapid din tumultoasa realitate.
