UrbanEye Film Festival are loc între 6 și 10 noiembrie 2019. Focus ediția a șasea - Natura și orașul

UrbanEye Film Festival are loc între 6 și 10 noiembrie 2019. Focus ediția a șasea - Natura și orașul

Anul acesta cea de-a șasea ediție UrbanEye Film Festival se desfășoară între 6 și 10 noiembrie la Cinema Elvire Popesco și ArCub, cu sprijinul Expo Arte. În prim plan sunt filme și evenimente care aduc în discuție relația dintre oraș și natură. Cum influențează natura mediul construit? Cum transformă oamenii natura și peisajul? Cum trăiesc oamenii în condiții extreme și cum aducem natura în mediile urbane? Sunt câteva din întrebările ridicate prin filmele documentare și evenimentele conexe din cadrul festivalului.

Majoritatea filmelor selecționate vor fi prezentate în premieră națională, abordând diferite fațete ale felului în care mediul urban și natura sunt influențate reciproc. Spectatorii sunt invitați să mediteze asupra felului în care omul a modelat natura (în “Anthropocene: The Human Epoch”  și “Zhalanash - Empty Shore”), să vadă cum sunt definite conceptele de locuire și acasă în diverse părți ale lumii (în “The Human Shelter”) și să călătorească din cel mai poluat oraș al Rusiei (în “Melting Souls”) la viața în condiții severe în Himalaya, unde accesul la educație presupune sacrificii enorme pentru micile comunități (în “The Children of the Snow Land”). 

O secțiune specială în cadrul festivalului, prezentă în fiecare an, este Portrete de arhitecți. Anul acesta vor putea fi urmărite documentarele: “60 Elephants” despre Yona Friedman, “Renzo Piano, The Architect of Light” și “Renzo Piano, The Power of the Archive”, și în plus “City Dreamers”, un film canadian despre patru arhitecte remarcabile. Documentarul “City Dreamers”cuprinde interviuri cu acestea și poveștile lor, începutul carierei, dificultățile întâmpinate și mai ales motivația de a inova în domeniu, prin proiecte îndrăznețe, dar și prin militarea pentru o planificare urbană responsabilă.

În cadrul festivalului vor putea fi vizionate și documentare despre modul în care schimbările de regim politic se reflectă în arhitectură, oraș și viața oamenilor. Spectatorii pot urmări “Palace for the People”, care spune povestea a cinci clădiri reprezentative pentru epoca socialistă, “Timebox”,  o arhivă personală filmată pe peliculă în oraşul Iaşi, de-a lungul a 40 de ani, și “Warsaw: A City Divided”, despre construcția ghetoului din Varșovia, văzută din ambele părți ale zidului și moștenirea pe care a lăsat-o.

În premieră, UrbanEye propune proiecții comune împreună cu fARAD, Festivalul de Film Documentar, derulat recent la Arad. Reunite sub tema "Harta şi Teritoriile, câteva dintre titlurile fARAD 6 vor fi prezentate în cadrul acestei ediții UrbanEye Film Festival. Filmele vor fi completate de o dezbatere despre oraș ca subiect cinematografic, împreună cu Revista de arhitectură Zeppelin și Centrul Cultural Expo Arte.

Festivalul de Film UrbanEye este un proiect al asociației ARTA în dialog, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de Ordinul Arhitecților din România, din timbrul arhitecturii.

Parteneri: Institut Français de Bucarest, Velux, Institutul Polonez din București, Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte.
Parteneri media: Radio România Cultural, RFI România, Revista Arhitectura, Cărturești, CineAmator, Revista Zeppelin, Igloo, Zile și Nopți, AARC.ro, IqAds, Filme-carti.ro, Banchiza Urbană, THE INSTITUTE, Cinemap, Cinemagia, Smark, MovieNews.ro.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related