[Strada e pe bani] The Orion: Nu sunt suficient de multe exemple de artiști urbani din România care au crescut și îmbătrânit trăind din asta

Self-taught, The Orion a coborât dintre stele printre pionierii street artist-ului românesc. Atent la detalii, el desenează bogăția cosmosului aducând mai aproape magia de oameni. Lucrările lui înglobează, nu de puține ori, elemente din plan social dând un nou sens relației imaginar-realitate imediată. 

De la constelații la planete, lucrările lui The Orion te poartă într-o incursiune în fascinanta lume a necunoscutului. 

Care a fost primul proiect comisonat?

La primul proiect comisionat am fost plătit, timp de două zile, în halbe de bere... Încă eram la liceu și mergeam des într-o rock-o-tecă mică din Tulcea, se numea „Bolta Rece”. Mă aflam head-on în perioada stencil-urilor și a curentului Banksy, și îi propusesem patronului să desenez numele localului și alte figuri ce erau la modă atunci, Fidel Castro, Che Guevara, niște clasici liceeni.

Lucrul care m-a marcat a fost că din momentul în care am pus mâna pe spray în acel local, „joaca” pe care mai înainte o consideram a fi doar un hobby, s-a transformat brusc într-o formă de artă, ce era admirată de oameni și pentru care eram plătit.

Nici nu știu dacă mai am poze cu lucrările terminate, probabil sunt pe vreo dischetă. Are careva un cititor de floppy disk?

Cum ai gestionat, la primele proiecte, dualitatea creativitate vs. brief? 

Din câte îmi aduc aminte, în perioada primelor mele proiecte comisionate de brand-uri, din street art abia reușeai să câștigi ceva bani. Chiar veneau rar astfel de proiecte. Știu că mă uitam la documentarele din afară cu street artists și mă gândeam oare când voi prinde astfel de proiecte/colaborări în țară.

La început, nefiind atât de multe oportunități, încercam să profit de cele pe care le primeam. Sigur, eu ca artist eram plătit, la fel și materialele. Așa că în funcție de cum se înclina balanța asta dintre libertate versus obligativitate, îmi gândeam proiectul astfel încât să pot experimenta ceva anume, să testez materiale noi, să-mi dezvolt o anumită tehnică etc.. În felul acesta mi-am permis să testez și să învăț multe lucruri.

Mereu învăț câte ceva. Spre exemplu, deși a durat ceva timp, am învățat când anume trebuie să mă îndepărtez dintr-un proiect, dacă asta simt. Efectiv să walk away.

Am și o chestie cu research-ul. Dintotdeauna mi-a plăcut ca înainte de a mă apuca de schița noului proiect să trec printr-un research. Fast forward prin mai multe proiecte, parcă am devenit obsedat de research. E super enervant ca după ce termini proiectul, strângi materialele, tragi câteva poze, faci un duș că ești plin de vopsea, să-ți vină așa un gând... „arăta mai bine cu chestia aia în partea dreaptă” și să nu mă fi gândit la treaba asta în stadiul de research.

Simt că pe măsură ce și artiștii din țară și-au căpătat notorietatea, acum parcă cerințele brief-urilor sunt mai mult înclinate spre artă decât spre promovarea unui lucru. 

Ai vreun proiect în portofoliu care ți s-a părut mai complex, care a necesitat mai multă atenție sau grijă?

De-a lungul timpului am învățat că oricât de bine ți-ai gândit și pregătit proiectul, aproape de fiecare dată vine la pachet cu adaptări pe care fie le afli cu câteva zile înainte de a începe treaba, fie la fața locului.

Am întâmpinat tot felul de probleme, pe multe dintre ele le-am putut rezolva mulând proiectul la situația respectivă. A fost și un caz extrem în care efectiv nu am putut duce proiectul la bun sfârșit... timp de aproape trei zile consecutive în care imediat ce terminam de construit suprafața ce urma să o desenez, se forma o furtună puternică ce punea la pământ tot (inclusiv food court-urile și o parte din scenele festivalului)... un fel de geostorm.

Însă, dintre proiectele mai complexe, cred că la cel pe care l-am făcut la Sibiu International Street Art Festival, în 2016, m-am lovit de mai multe tipuri de probleme.

Inițial, eu mi-am gândit muralul pe formatul și dimensiunea calcanului primit de la organizatori, cu mai mult timp înainte. Însă cu o săptămână înainte de a începe festivalul mi s-a spus că tot liceul a intrat în anvelopare și cum nu mai exista loc liber, iar organizatorii festivalului mi-ar fi pus la dispoziție o sumă moderată de bani pentru cumpărarea unor OSB-uri, pe care ar urma să desenez. Îți dai seama că tot ce pregătisem căzuse, iar gândul de a desena pe plăci de OSB, rezemate de vreun zid, era prea urât.

Long story short, în câteva zile nedormite am reușit să combin o parte din schița originală cu noul spațiu și suprafața dată, într-un mural panoramic de 180 de grade în care poți păși în interior, explorând fiecare bucată de spațiu.

A fost tricky cu conceperea și construirea suportului modular pe care urma să desenez, acesta urmând a fi amplasat chiar lângă Catedrala Evanghelică din Sibiu. Deși nu aveam cum să concurez cu arhitectura și dimensiunile catedralei, a trebuit să găsesc un mod prin care suportul să iasă în evidență într-un mod organic.

Ținând cont că este o zonă cu atracție turistică, am ales ca panoul info să fie bilingv (Română și Engleză), lucru care a luat foarte mult timp, doar dacă iei în calcul conceperea textului și corecturile lui.

Muralul a avut și elemente 3D, ce lăsau impresia că acestea părăsesc desenul și pătrund în realitate, cât și 40 de postcard-uri aniversare ascunse pe toată suprafața muralului, ce puteau fi luate de către oricine le-ar fi găsit.

O experiență de neuitat, în care au fost implicați mai mulți oameni, fiecare element depinzând unul de celalalt. Totul a fost realizat în aproximativ 5 zile. 

Colaborările tale sunt mai mult cu agenții sau direct cu clienții?

Cred că cele mai multe proiecte îmi vin direct de la clienți.

Sunt faine și colaborările mari, venite de la agenții, însă o bună parte din ele nu-și fac temele atunci când te contactează. Fie îți cer ceva complet diferit de stilul tău, fie apar probleme la buget.... nanana..... nanana. Însă, atunci când tu și clientul/agenția sunteți pe aceeași frecvență, ies niște treburi foarte faine.

Timpul este principala problemă la clienții mari. Legenda spune că, uneori, pare că el nici măcar nu există... Chestia asta îmi trece acum prin minte, faptul că ești presat de ei, de timp, constant. Pe când la proiectele private nu cari bolovanii aceia pe umeri.

După cât timp ai reușit să îți definitivezi un set de fee-uri pentru lucrări?

După mai mult timp decât aș fi zis. Pe măsură ce îmi conturam stilul meu caracteristic și căpătam experiență, am trecut prin câteva oscilații la fee-urile ce le ceream. Dar asta pentru că nu era atât de simplu să afli câteva informații legate de prețul pieței.

Azi se vorbește mult mai deschis despre asta, ceea ce este super OK. Sunt foarte mulți tineri la început de drum și nu știu cu cine să vorbească despre asta. Găsești imediat un tutorial pe YouTube cum se procedează cu fee-ul, cum stă treaba prin afară, ca să nu zic că acum ai toate informațiile la un click pe internet.

Ce factori influențează cel mai mult decizia unui client/agenție de a lucra cu tine?

În prima fază, stilul personal influențează un client în a dori să colaboreze cu mine.

Pentru unii dintre ei însă (și se întâmplă din ce în ce mai des) mai contează și numărul de like-uri sau de followers pe care îl ai pe platformele sociale. Prezența mea în online devine la fel de importantă ca arta pe care o produc și experiența pe care o dețin, uneori fiind chiar mai importantă decât acestea! Este foarte frustrant să lupți cu algoritmi, conturi fake și numere pe care nu le poți controla.

“Ai sub 10k pe Instagram? E frumos ce faci, dar nu prea mai contează”.

Au fost /ar fi clienți pe care i-ai refuza?

Da, au fost și probabil vor mai fi astfel de cazuri.

Cred că cel mai evident refuz este cel în care clientul, văzând și plăcându-i lucrările mele cu Cosmos, îmi spune că ar vrea să-I desenez pe Mike Tyson sau nu știu ce combo de teme ciudate pe care nici măcar conceptual nu le poți lega de Univers.

Cred că mi s-a întâmplat pe la începutul unui proiect pentru un client ce lansa un nou pub în Timișoara. Deși am fost contactat de ei pentru că le-a plăcut mult stilul meu, după ce le-am prezentat schița și câteva preview-uri cu muralul ce urma să-l desenez, mi s-a spus că „Universul nu este negru și morbid, și că ar trebui să-l fac mai pozitiv”...

N-am de unde să știu pe ce suport a văzut omul schița aceea, însă cândva mi s-a refuzat aplicația pentru un mural deoarece juriul printase schița în alb/negru, iar foaia mea era neagră...

Poate trăi în România lui 2019 un artist doar din arta sa?

Deși arta urbană este prezentă de mai mult timp în țară, spre deosebire de piața ei, cred că încă nu sunt suficient de multe exemple de artiști urbani din România care au crescut și îmbătrânit trăind din asta, în care următoarea generație de artiști să se poată identifica și să primească motivația respectivă.

Dacă ai ceva noroc și ești luat sub aripa unei galerii sau te observă cineva important, atunci îți va fi mai comod să te gândești la cum ai putea trăi.

Însă chiar și fără trick-urile acestea, eu aș spune că se poate. Trebuie să te implici 101% în munca ta și nu în ultimul rând, în promovarea ta. Nu mai rețin cine a spus asta, însă de multe ori m-a ajutat să continui: „If you invest in yourself, others will do it too”.