TEDxConstanța revine pe 5 octombrie 2019 cu o nouă ediție, alături de 10 speakeri de excepție și peste 100 de entuziaști, ce vor schimba idei despre cum se pot sparge tiparele societății de astăzi. Evenimentul va avea loc la Zenith Conference & Spa Hotel, în stațiunea Mamaia, și va aduce în prim-plan personalități marcante care vor trata subiecte dintre cele mai diverse, precum inovația, performanța, educația și divertismentul - toate în contextul curent.
În ediția din 2019, organizatorii TEDxConstanța propun susținerea și respectarea inițiativelor individuale, crearea de punți între generații, cu focus pe incluziune și răspunzând la cele mai fervente întrebări.
„În 2019 la a IV-a Ediție a TEDxConstanța propunem un concept foarte actual și important: Breaking the Pattern. Într-o lume în care tiparele / obiceiurile ne ajută să putem funcționa în viața personală și profesională observăm că avem nevoie să renunțăm, să întrerupem sau chiar să eliminăm o parte dintre acestea. Fiecare dintre noi putem accepta această provocare de a întrerupe, a rupe un tipar, un obicei. Rezultatele pot fi uluitoare. Vă așteptăm în 5 octombrie să aflăm împreună cum vorbitorii invitați pe scena cu ”covor roșu” ne vor duce în această călătorie a întreruperii tiparelor!", mărturisește Cornel Marcu, deținătorul licenței de organizare a evenimentului TEDx în Constanța.
Într-un context în care cyberbullying-ul și știrile false au devenit norme, în care oamenii au o tendința naturală spre singurătate, este timpul să ne oprim din învârtit în cerc și să spargem tiparele cu care suntem obișnuiți, sprijinindu-ne reciproc pentru a ne asigura securitate și libertatea individuală. Într-un cadru în care sistemele de învățământ au zeci de ani fără relevanță, exodul populatiei active este la cel mai înalt nivel, iar spitalele sunt construite de ONG-uri în loc de guverne, este timpul să găsim soluții. Este timpul să ne schimbăm gândurile și să proiectăm sisteme pertinente și inclusive care să funcționeze pentru noi toți - sisteme care încurajează performanța în interiorul lor, nu în afara lor.
În circumstanțe care ne deosebesc, construirea de poduri educationale devine o necesitate pentru a acoperi unele dintre cele mai provocatoare lacune. În acest sens, pe covorul roșu vin să ne provoace și să ne inspire: Iana Matei, fondatoare “Reaching Out Romania”, ONG specializat pe incluziunea victimelor traficului uman, Laurentiu Ungureanu, jurnalist Recorder.ro, Marian Raduna, activist și fondator al inițiativei “Fără chiștoace”, Vlad Grigore, co-fondator Black Sea Rowing, Antonio Eram, antreprenor și fondator NetopiaPayments, Alex Huditan, antreprenor și investitor, Tudor-Tim Ionescu, scriitor și trainer.
Un eveniment susținut de: AYG România, Leadership Today, Mind Evolution, VIVO! Constanța, Auchan VIVO!, ORS Creative Learning, MONfilms Videography, Mauer Residence, Banca Transilvania, merglamare.ro, C&A, Coca Cola, Cora, Magnolia, KISS FM, Starbucks, Zenith Conference & Spa Hotel, JCI Constanța, Miss Baker, Maia Bakery, Take 5 Coffee, Museum of Senses Constanta, CTnews.ro, constantadeazi.ro, RomâniaPozitivă.ro, IQads.ro, SMARK.ro, infosud-est.ro.