Pe scurt, în cifre, a doua treime a Festivalului Internațional „George Enescu” a însemnat 25 de spectacole, 68 de lucrări, apartinând unui număr de 38 de compozitori, de la contemporani, chiar patru prime audiții, la Beethoven, Rahmaninov, Wagner, Sostacovich, Britten, Richard Strauss, Poulenc, Grieg, Ravel, Brahms, Lutoslavki, Simanowski, Lipatti, Ligeti și, în fiecare zi, cel puțin o lucrare semnată George Enescu.
Pe lângă extraordinara concentrare pe desăvârșirea unor interpretări rafinate și personale, spectacolele au fost încărcate de emoție, poate cea mai clară dominantă a acestei perioade de Festival.
Cea de-a doua treime a Festivalului a început cu două interpretări memorabile, Elisabeth Leonskaja cu Imperialul lui Beethoven, alături de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Viena, sub bagheta maestrului Horia Andreescu și, în aceeași zi, Yuja Wang cu Concertul nr. 3 de pian al lui Rahmaninov, alături de Staatskapelle Dresden, sub bagheta maestrului Myung-Wung Chung. La ambele concerte explozie de tehnică, tușe nuanțate, o contopire între artist și instrument. Diferite ca stil dar asemănătoare în știința de a marca auditoriul.
Între Ateneu și Sala Palatului, obsesivele teme ale Boleroului lui Ravel de la finalul concertului orchestrei vieneze au plutit, în ziua de grație 8 septembrie, de-asupra notelor livrate generos de dimineață, într-un program Ravel și Enescu, de David Grimal și Ștefan Șimonca Oprița, care au revărsat valuri de melodie, note precise și armonii tulburătoare din Impresiile din copilărie și Andante Malinconico ale lui Enescu.
La Sala Radio, Oglindă și Teodicee, lucrarea compozitorului român Laurențiu Ganea și-a facut debutul sub bagheta lui Jean Philipe Wurts, cu Daumants Liepins, la pian, unul dintre laureații ultimei ediții a Concursului Internațional George Enescu. Ensemble Linea a spus poveștile compuse de Raphael Cendo, Francesco Filidei, Alex Mincek cu teribilă forță și expresivitate.
Bucureștiul a adormit târziu, în acordurile operei lui Vivaldi, Giustino, frumos înlănțuite de muzicienii de la Academia Bizantină în instrumente mai rare, cum sunt lăuta și salterio și vocile care ne reamintesc că oamenii au un sâmbure divin.
Ziua a doua. Luni a început pe acordurile Sonatei nr.1 pentru violoncel și pian, semnată de George Enescu. Atacul ferm al primelor măsuri, precis punctat de Plamena Mangova și ritmul, ca o bătaie de inimă, al violoncelului lui Alexander Kniazev au așezat rotund vibrația zilei și săptămânii. Tic-tac, tic-tac.
Au urmat Brahms, cu Sonata nr.2 pentru violoncel și pian și César Frank cu o transpunere pentru violoncel și pian a Sonatei în la minor, ambele, conversații muzicale pline de farmec, cuceritoare în interpretarea duo-ului. Capela de stat din Dresda, la a doua reprezentație din Festival, a deschis clasic, solid, cu Uvertura la Freischutz și apoi, alături de soprana americană Laura Aikin a dispus, ca într-un tablou de sunete, aproape material, cele Șapte cântece pe versuri de Clement Marot ale lui Enescu, cu tușe fine și culoare. Brahms, Simfonia a IV-a în final, fără greș, plin, așezat, într-o citire nouă, ca o îmbrățișare într-un văl fin de idei cunoscute și totuși surprinzătoare.
Fortissimo la emoție, liber la lacrimi și liber la zâmbete în ziua a treia. Rolando Villazón a deschis după amiaza mai întâi cu spiritul, apoi cu vocea lui clară, plăcută. Cu un repertoriu acordat la personalitate, încluzând de Falla, Federico Mompou, Revuelto, Calvo și alți autori de cântece spaniole, alături de Carrie Ann Matheson la pian, artistul și-a absorbit total publicul (chiar și literalmente, oferind și cărând scaune) pe scenă.
A urmat o nouă avalanșă de idei și de frumos, de la Orchestra Română de Tineret, sub bagheta lui Michael Sanderling. Concertul românesc de Ligeti a sunat ca o sărbătoare. Cu Nobuyuki Tsujii la pian, Concertul nr. 2 de pian al lui Rahmaninov a proiectat spre audiență mii de fire sonore, copleșitoare pornite din abordarea interesantă a interpretului și comuniunea intimă orchestră-solist. În final, Cvartetul cu pian nr.1 în sol minor de Brahms în orchestrația lui Schoenberg, a permis orchestrei să etaleze un sunet matur, plin, crescut ca o pâine numai bună de degustat de iubitorii muzicii. Totul cu o bucurie și dăruire sinceră care au cucerit total publicul.
Noaptea s-a încheiat la Ateneu cu Marcello, Mozart și Haydn și Orchestra de cameră Ion Voicu, sub bagheta lui Madălin Voicu. Mihaela Martin a subliniat cu timbrul perfect al viorii sale cumințenia splendidă a structurilor mozartiene și a îmbrăcat orașul, peste noapte cu materialul potrivit pentru visare.
Miercuri, ziua a patra, a debutat din nou cu un boom emoțional lansat de astă dată de sunetul viorii mânuite de Maxim Vengherov interpretând Balada lui Enescu. Apoi, ălături de aceeași Orchestră a Filarmonicii din Monte Carlo, sub bagheta lui Vengherov, un alt artist carismatic și convingator, violoncelistul Gautier Capucon. Romantism la cote înalte, Ceaikovski pe toată linia și in final Simfonia a VI-a, Patetica.
Un crescendo răvășitor pentru publicul festivalului care urma să se întâlnească peste puțin timp, la Sala Palatului, cu un alt uriaș impresionant, Orchestra Academica de Stat a Rusiei „Evgheny Svetlanov” cu maestrul Vladimir Jurowski la pupitru și cu un repertoriu provocator, De profundis semnat de Retinsky, Concertul nr. 2 de pian al lui Sostakovitch cu Alexandra Silocea la pian și Simfonia a II-a a lui Enescu.
Noaptea s-a încheiat cu Grand Chapelle Madrid care a preluat Ateneul parcă pentru a oficia o slujbă laică, cu Grupajul de piese Sărbătoarea Învierii în Piața Navona.
Ziua a cincea a debutat sub semnul îndrăznelii, Adritti Quartet pe scena Conservatorului a propus compoziții care experimentează puterea sunetului în moduri noi, de la structura lucrărilor, la amplasamente neobișnuite și dialogul dintre instrumente și sunete electronice. Au fost interpretate lucrari de Brian Ferneyhough Dum Transisset I-IV, Joshua Fineberg La Quintina, James Clarke Cvartetul de coarde nr. 4 și, în primă audiție, lucrarea lui Fred Popovici Cvartet de coarde. Pe afiș, apar linii noi, mai puțin obișnuite, “Deocamdată”, ar spune Adritti Quartet. Live-electronic realization: SWR Experimentalstudio, Freiburg, Thomas Hummel sound direction, Grig Burloiu sound designer, co realizatori ai unora dintre lucrări.
La numai 30 de minute de la terminarea concertului ce includea accentele crocante ale tehnologiei, cuceritoarea căldură a vocii umane a pus din nou stăpânire pe public. La fel personalitatea de o eleganță și deschidere totale. Am numit aici pe Sir Bryn Terfel, înobilat pentru marile servicii aduse Operei pe care continuă să o promoveze ca un Sir al unui imperiu de suflet, internațional. În recital Wagner, arii din Lohengrin, Walkiria, Maeștrii cântăreți, Ceaikovski- Evgeni Oneghin, Rodgers & Hammerstein, Weil, Bock. Vocea plină, abordarea acutelor cu o ușurință și claritate formidabile, intrarea rapidă, succesivă în roluri cu tonalități diverse, bucuria de a împărtăși cântul păreau că vor exploda atmosfera de la Ateneu.
A urmat o altă serie de emoție cu solid așezata Orchestra Academică de Stat a Rusiei, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea. La Sala Palatului, Pastorale Fantasie a lui Enescu a răsunat copleșitor, dirijorul punând în perfectă armonie atuu-rile orchestrei și viziunea asupra lucrării. Apoi violistul Ray Chen a ridicat ștacheta simpatiei cu o prestație impresionantă-tehnică și stăpânire a instrumentului, pasiune și nunațe a concertului pentru vioară a lui Korngold. La final, Simfonia a IV-a Manfred, a lui Ceaikovski, mănușă pentru inima orchestrei și încă o picătură de romantism pentru public.
Ziua a șasea și-a conturat profilul matinal cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, la Sala Radio, într-o serie intersantă deschisă de sunetele îngerești ale flautului lui Ioan Bogdan Ștefănescu în lucrarea Doinei Rotaru „L’ange avec une seule aile”. Au urmat Tristan Murail, Concert pentru pian și orchestră cu Francois Frederic Guy la pian, Ivan Fedele „UR” pentru orchestră simfonică și Unsuk Chin, Concert pentru vioară și orchestră cu Viviane Hagner la vioară. Spectatorii au plecat îmbrăcați în uriașele contradicții ale vremurilor, reprezentate aproape cinematografic de sunetele muzicienilor.
Apoi Gidon Kremer și echipa Kremeratei Baltica au propus un repertoriu Enescu, Lipatti și Weinberg, într-o citire impresionantă a lucrărilor. Aria scherzino pentru vioară și orchestră cu Dzeralds Bidva la vioară se adaugă interpretărilor care depun mărturie despre inspirația înainte de vremuri a operei lui Enescu și redescoperă scânteia lui de genialitate. În mainile lui Fuad Ibrahimov, care a dirijat o parte din lucrări, Lipatti și Enescu au lăsat din nou o amprentă sonoră în inima publicului. Pascal și Ami Roge la pian au evidențiat cu aplomb și sensibilitate tușele universale ale Simfoniei concertante pentru două piane a lui Lipatti, s-au jucat cu temele, le-au conturat fin și au pus acolo unde îi stă locul, în marea muzică, lucrarea aleasă.
Seara a adus melomanilor bucuria întâlnirii cu maestrul Vasily Petrenko, Oslo Philharmonic Orchestra și pianistul Leif Ove Andsnes. O revelație a ultimilor ani, orchestra care își aniversează centenarul a deschis cu o primă audiție, o piesă a compozitorului norvegian Øyvind Torvund, Morning forest, parcă o oglindă peste timp a clasicului Morning a lui Grieg. A urmat, de altfel, Concertul de pian, în la minor, într-o citire nouă și memorabilă. Leif Ove Andsnes a așezat pentru acest clasic nouă referință, la București. A urmat Bartók, Concertul pentru orchestră Sz116 BB123 care a dezvăluit amalgamul miraculos pe care forța și flexibilitatea orchestrei alături de claritatea viziunii dirijorale îl pot obține. Norvegienii au arătat cum poate exploda sufletul chiar și atunci când textul muzical năvalnic și profund emoțional este conținut din interpretare, cu eleganță.
Emoția nu s-a terminat aici, Seria de concerte By Midnight a adus melomanilor Leonora, opera lui Beethoven, în interpretarea Orchestrei Baroce din Freiburg și Zurcher Sing-Akademie, cu o montare în format de concert, dinamică, proaspătă, curentă. Sub bagheta maestrului René Jacobs și a lui Florian Helgath, dirijorul corului, întreaga frumusețe a construcției bethoveniene s-a revelat în jocul soliștilor, în vocile potrivite, în mișcarea scenică, în tot.
Ziua a șaptea, sâmbătă, 14 septembrie, a debutat în acordurile de pian ale recitalului lui Marc-André Hamelin care a propus Enescu și Feinberg, într-o o abordare plină de culoare, sensibilă, profundă, dezvăluind subtilitățile textului muzical. A urmat Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iași sub bagheta lui Brad Lubman, cu textele contemporane semnate de Călin Ioachimescu, Michaell Jarell, Johanes Maria Staud, Philippe Manoury. Secțiunea de la Sala Radio este plină de vigoare și este locul de unde spectatorul se încarcă cu energia vremurilor, temele actuale pe care compozitorii le transpun în lucrări abundând de simbolism. Ilya Gringots la vioară și Grau-Schumacher piano duo au punctat și scos la lumină “Peisajele cu figuri absente” respectiv Zonele de turbulență, cu atenție și expresivitate.
După amiaza, a continuat cu un repertoriu fără greș, o bucurie semnată Lutoslawski. Rahmaninov și Poulenc, sub bagheta maestrului Tiberiu Soare și în interpretarea Orchestrei Regale din Liege. Precisă, rotundă, într-o abordare interesantă, orchestra a fost completată perfect de soliștii, Daniel Kouzukhin, la pian, sensibil, nuanțat pentru Rapsodia pe teme de Paganini și Ana Caterina Antonacci, strălucitor, cum ne-a obișnuit deja, pentru La Voix Humaine.
Melomanii au avut apoi o nouă întâlnire cu Orchestra Filarmonicii din Oslo și Vasily Petrenko. De această dată muzicienii și-au revelat nuanțarea și umorul în Poemul simfonic, Don Juan a lui Richard Strauss, apoi au purtat auditoriul printr-un Enescu de o frumusețe răvășitoare, Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră, op. 8, alături de expresivul Johanes Mouser și au încheiat cu Simfonia a V-a a lui Ceaikovski în nota-marcă a orchestrei care reușește să proiecteze întreaga fumusețe a textului muzical rotund, unitar, profund și absolut impresionant.
La miez de noapte Orchestra Armonia Atenea sub bagheta lui Georges Petrou a „croșetat” dantelăriile operei Arminio, semnate Händel, alături de soliștii cu o tehnică impresionantă, voci pline, potrivite rolurilor, într-o formă de zile mari și cu poftă de spectacol. Partitura include două roluri de contratenor, extraordinar susținute de Max Emanuel Cenčić și Davis Dq Lee și a permis sopranelor Sandrine Piau, Alexandra Kubas-Kruk, mezzo-sopranei Ruxandra Donose, tenorului Sebastian Monti și bas-baritonului Pavel Kudnikov să își etaleze măiestria vocală și forța artistică.
