Pe data de 16 septembrie, la ora 19.00, la Biblioteca Națională, în sălile Papirus, Pergament și Scriptorium va avea loc vernisajul expoziției și decernarea premiilor primei ediții a Concursului Național de Artă „Imaginile lui Enescu”. Toate cele 30 de lucrări selectate, din cele 180 înscrise în concurs, vor putea fi admirate alături de lucrări ale unor artiști invitați.
Iubitorii de arte vizuale și muzică vor avea ocazia să compare expresivitatea diferitelor tehnici utilizate pentru figurarea aceleiași lucrări, Suita nr.3 pentru pian - Pieces Impromptues op 18 – de George Enescu. Aceasta s-a dovedit a fi lucrarea care a inspirat mai mulți câștigători: pe cel al Marelui Premiu și pe cei ai Premiului întâi la categoria Artiști consacrați, atât la secțiunea Pictură, cât și la cea de Grafică.
Câștigătorul marelui premiu este graficiana ADRIANA POP (din Cluj-Napoca). La secțiunea Pictură, categoria Artiști consacrați, Premiul întâi a fost acordat lucrării semnate de TRAIAN TAMURIS (din Brăila), iar la categoria Tinere talente, Premiul întâi s-a acordat lui COSTEL CHIȚIMUȘ (din Cluj-Napoca), cu lucrarea Vox Maris. La secțiunea Grafică, la categoria Artiști consacrați, MARGARETA UDRESCU (din București) este câștigătoarea Premiului întâi, iar la categoria Tinere talente, ANDREI RĂZVAN NECIU (din Timișoara) a ocupat primul loc, cu lucrarea „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot”.
Concursul a invitat artiștii vizuali să transpună în imagini una din șase piese compuse de George Enescu. Piesele propuse ca inspirație au fost: Impresii din copilărie, Sonata pentru vioară și pian, Uvertura „Vox Maris”, Suita nr. 3 pentru orchestră – „Săteasca”, Suita nr. 2 pentru pian, Suita nr. 3 pentru pian- „Pieces impromptues op. 18” și „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot”.
Lucrările participante în concurs au fost, într-o primă fază, selectate de o comisie de specialitate formată din prof. univ. dr. Vică Adorian, de la FAD – UVT, Timişoara, prof. univ. dr. Eugen Al. Gustea, de la UNArte Bucureşti, prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, de la UAD Cluj-Napoca, lector univ. dr. Olimpia Bera, UAD Cluj-Napoca, lector univ. dr. Ioan Gherman, FAD – UVT, Timișoara.
În final, notarea a fost realizată de un juriu muzical format din violonistul Remus Azoiței, profesor la Royal Academy of Music, Gabriel Bebeșelea – dirijorul Filarmonicii de Stat Transilvania, Cristian Lupeș - dirijor și managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu, Tiberiu Soare – dirijorul Operei Naționale, pianistul Josu de Solaun și solistul concertist al Orchestrei Naționale Radio, Alexandru Tomescu.
Concursul național de artă „Imaginile lui Enescu” a fost lansat printr-un parteneriat între organizatorul Festivalului Internațional George Enescu (Artexim) și Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Expo Arte, ca parte din seria programelor asociate ediției 2019 a Festivalului și beneficiază de sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici, al Universității Naționale de Arte București, al Universității Naționale de Artă și Design din Cluj-Napoca și al Universității de Vest din Timișoara, implementarea proiectului fiind realizată cu sprijinul Proiectului Cultural Contemporanii.