[Regizorii realității] Lucia Lupu: Un documentar bun îți poate răsturna o întreagă concepție de viață

Luciei Lupu îi plăcea fotografia din adolescență și adora să povestească. Asta a determinat-o să meargă la regie, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Și pentru că omul învață cât trăiește, a decis să facă și un master în regie de film animat.

Subiectele curg șiroaie în Republica Moldova, după cum afirmă Lucia și mai mulți regizori de peste Prut. Doar trebuie să-ți arunci ochii peste fereastră sau să-i plimbi prin sătucuri mai uitate de lume. Și atunci, iată ce iese!

Tu filmezi și în fața camerei se întâmplă Viața, în cea mai sinceră și adevărată formă, fără machiaj sau kilowați de lumină artificială!, spune Lucia

Despre aspirația pentru lucrurile firești, exagerare, scenariu și straturi copleșitoare ale realității, în rândurile de mai jos.

O biografie în câteva rânduri

Din adolescență mi-a plăcut mult fotografia, simțeam dorința să surprind anumite forme, tipuri de lumini, ca să creez o anumită atmosferă. Am intrat la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău și acolo am înțeles că regia e lumea în care vreau să mă aflu. Filmul mi-a părut forma perfectă de expresie pentru că îmbină mai multe tipuri de artă, pentru că e o modalitate complexă și interesantă de a povesti, iar eu ador să povestesc prin imagini și sunet.

Am început cu scurtmetrajele de ficțiune, am experimentat, profesorul nostru ne-a dat multă libertate și asta m-a ajutat mult să învăț, mai ales din greșeli. În primii ani de facultate credeam că filmul e un joc interesant, până nu am înțeles ce armă țin în mâini și am început să mă gândesc tot mai mult la dimensiunea morală și etică a unui regizor. Am ajuns la acest gând după ce am privit la clasă o serie de filme care m-au marcat profund de genul Koyaanisqatsi, Mondo Cane, Turin Horse și am înțeles că filmul este egal cu identitatea regizorului.

Am făcut și un master în regie de film animat, împreună cu colegii am terminat anul trecut un scurtmetraj de animație și acum filmul ne poartă pe la festivaluri. Am încercat și documentar, și ficțiune, și animație, și toate îmi sunt foarte aproape de suflet, însă astăzi mă gândesc tot mai mult la limbajul documentarului.

Pe calea documentarului

Mult timp am crezut că voi fi autor de film de ficțiune, documentarul era un gen care nu-mi stârnea mare curiozitate, dar odată cu vârsta, am început să înțeleg valoarea documentarului, forma pe care el o poate da realității. Apoi am privit filmul „TISHE" de Victor Kossakovsky, și multe alte documentare, și am înțeles că limbajul filmului documentar se apropie de ceva metafizic.

Tu filmezi și în fața camerei se întâmplă Viața, în cea mai sinceră și adevărată formă, fără machiaj sau kilowați de lumină artificială! Un film documentar bun îți poate răsturna o întreagă concepție de viață clădită cu grijă ani de zile de societate. Eu am avut mereu o aspirație instinctivă pentru lucrurile firești, din acest motiv, deseori când scriam un scenariu de ficțiune sau filmam cu actori, aveam frica să nu exagerez sau să forțez unele lucruri.

În ficțiune e foarte ușor să deformezi sau să faci unele excese, în multe cazuri asta arată foarte natural pe ecran și noi preluăm ficțiunea construită de regizor ca pe o realitate. Eu sunt parte din generația care a crescut pe tot felul de invenții create de scenariști de film și TV. Suntem un produs al imaginației unor creatori și funcționăm după niște clișee preluate de pe ecran, când realitatea este absolut alta.

Ce îmi place la filmul documentar este faptul că e sincer (nu luăm în calcul documentarul de propagandă regizat) nu-i pui nimănui vorbe în gură, stai și te uiți perplex cum protagonistul îți joacă în fața camerei fără niciun fel de scenariu.

Dificultăți și frustrări

Mult timp m-am simțit nepregătită, mă gândeam că-mi trebuie o ditamai experiență ca să pot face un film, dar sigur experiența o capeți filmând și școala adevărată de film are loc pe platou sau în teritoriu. Filmul este un lucru de echipă, iar una dintre frustrările pe care le am până acum este că oamenii talentați pleacă din Moldova, rămâne tot mai puțină lume în domeniu, mai ales de film documentar, cu care poți să lucrezi.

Primele lucrări

Prima mea încercare în filmul documentar a fost un mic reportaj despre o doamnă deportată în Siberia, a fost o experiență foarte frumoasă și simplă, am luat camera și am venit la Muzeul Deportaților, unde doamna Feodosia merge cu multă dedicație în ciuda vârstei înaintate.

Am zărit-o deseori pe Doamna Feodosia pe drumul spre casă, părinții mi-au povestit istoria ei și atunci am decis că acesta este un subiect interesant și valoros despre care aș vrea să filmez. Deseori, cele mai interesante subiecte se află chiar lângă noi, doar trebuie să fim atenți.

Subiectele și criteriile de alegere

Cred că cel mai important criteriu, pe care îl iau în considerare, atunci când aleg un subiect este ce spune istoria și valoarea ei. Caut subiecte care au la bază probleme sau teme fundamentale umane, teme cu care oamenii se pot identifica și personaje cu care publicul poate empatiza puternic.

Un alt criteriu este emoția pe care mi-o trezește subiectul, dacă mă gândesc la el în fiecare zi, dacă mă emoționează pentru o perioadă lungă de timp, atunci știu că „Asta e!". 

De unde vin resursele

Filmul documentar este foarte minimalist pe lângă ficțiune, ai nevoie de o cameră și de sunet bun, dacă dispui de aceste două componente, jumătate din problemă e rezolvată. Pentru ultimul film, am fost sponsorizată de Ambasada Franței în Republica Moldova, dar finanțările pentru documentar nu se găsesc ușor, trebuie multă insistență și curaj, trebuie să crezi cu trup și suflet în istoria ta și să bați la multe uși.

Poți să aplici cu ideea la pitch-uri (concursuri cu finanțare pentru film) de peste hotare, există mereu opțiunea unui crowdfunding sau să apelezi la ONG-uri de profil care ar putea să te susțină financiar sau să-ți sugereze alte programe.

Ultimele creații

În ultimul meu scurtmetraj, „Pierduți în timp", am călătorit prin arhivele de peliculă de film din Chișinău. Scopul documentarului a fost să arăt starea deplorabilă în care se află patrimoniul cinematografic și cum se păstrează bobinele de film. Premiera documentarului a avut loc la Festivalul Internațional de Film Documentar Cronograf și mă bucur că proiecția acestui film a dat mai multă atenție problemei arhivelor și abia aștept să filmez zilele fericite când măcar câteva opere cinematografice vor fi restaurate.

La moment lucrez la preproducția unui film documentar despre mediu, va fi primul meu lungmetraj și asta mă entuziasmează mult! Vreau să călătoresc prin toată Moldova și să filmez consecințele grave ale poluării apei, aerului și a solului. Am câteva istorii revoltătoare despre care vreau să filmez, dar sunt sigură că această experiență îmi va aduce multe surprize în cale.

Pe lângă cercetarea impactului negativ al poluării, aș dori să ofer oamenilor o strategie de protecție a mediului pe care fiecare o poate implementa în propria familie. Acest subiect m-a urmărit ani buni, încă din al doilea an de facultate, dar se pare că acum am adunat putere și curaj ca să filmez despre o temă atât de importantă, dar care e lipsită de atenție aici, în țara mea. 

Industria filmului documentar în RM

Nu cred că putem vorbi despre o industrie a filmului în Republica Moldova, atât timp cât regizorii și producătorii de film nu-și pot valorifica lucrările în țară. 

Probleme și iar probleme

Încă un cinematograf din Chișinău a fost distrus anul trecut, putem număra pe degetele de la o mână ecranele care au rămas în oraș.

Cineaștii fac filme dintr-un sincer entuziasm, iar mai recent, aceștia sunt susținuți de către stat prin intermediul Centrului Național al Cinematografiei din RM, însă nu există nicio structură de distribuție a filmelor, iar valorificarea operelor cinematografice lasă de dorit. Unica șansă pe care o au cineaștii sunt festivalurile internaționale de film la care autorii pot cunoaște distribuitori de peste hotare.

Ce vrea publicul

Iubitori de film documentar există, dar mereu am simțit că publicul este atras mult mai mult de subiectul filmului decât de gen, fie el documentar sau ficțiune, oamenii caută istorii puternice cu care să se identifice, cu personaje pe care să le empatizeze.

Niște prejudecăți

Din ce am observat, mulți cred că documentarul este plictisitor, nu te poate surprinde la fel cum face un film de ficțiune, dar asta sigur este o prejudecată. Un exemplu care sparge complet aceste stereotipuri este filmul „Free Solo”, am avut ocazia să-l privesc pe ecran mare, la festivalul de film documentar Cronograf, și sincer, am avut palmele umede toată proiecția, e un film extrem de captivant și emoționant.

Orice prejudecată poate fi doborâtă de un subiect și o realizare bună, dar cred că cel mai important este nivelul de educație a publicului, un spectator cult, care dorește să-și lărgească orizonturile cunoașterii, mereu va fi interesat și de documentar, pentru că acest gen de filme te conectează mult cu lumea din jur, deseori îți deschide ochii și îți poate schimba viziunile sau chiar felul în care trăiești.

Documentarul acasă și peste hotare

Filmul documentar este privit cu interes peste tot, poate că peste hotare sălile de cinema sunt mai pline.

Promovare cu plusuri și minusuri

Filmul documentar, dar și cel de ficțiune, nu prea este promovat în Moldova, un motiv destul de clar este lipsa resurselor financiare, apoi lipsa cunoștințelor. Noi nu prea știm cum să ne promovăm operele, decât să facem niște pagini de facebook și să share-uim niște evenimente. Cred că avem nevoie de mult mai multă creativitate și mai mult interes față de practicile colegilor din afară.

Sfaturi

Din experiența pe care am agonisit-o am înțeles că subiectele cele mai valoroase se află chiar lângă noi, nu trebuie să privim prea departe, uneori, sora, vecinul de pe scară sau vânzătoare de la magazinul de fructe, pot avea niște istorii care te lăsa fără cuvinte.

Subiectul pe care îl abordăm trebuie să ne trezească fiori, să ne reprezinte și să trăim cu el zi de zi, doar astfel vom putea fi sinceri și cel mai important - înțeleși, în momentul în care vrem să împărtășim experiența documentarului nostru cu publicul.

Deseori este necesar să discutăm pe îndelete ideile noastre cu oameni în care avem încredere și care ne inspiră. Nu e productiv să ne închidem și să fierbem gândurile, propriile drame și dubiile creative, un ochi proaspăt este mereu binevenit. Când filmezi un film documentar, (este valabil și la ficțiune) în momentul în care operatorul apasă REC, se întâmplă ceva foarte important, foarte valoros și unic, pentru acest moment merită să aștepți o veșnicie, de aceea, sfatul meu este să ne înarmăm cu multă răbdare, discreție și dragoste ca realitatea să ne ofere ceea ce atât de mult ne dorim să surprindem.