Evenimentul „Ateliere de Artă Deschise în București – Ediția Enescu” continuă și weekendul acesta, sâmbătă și duminică 14-15 septembrie 2019, în intervalul orar 12:00 – 20:00. Pentru a ușura periplul prin oraș, beneficiați și de opțiunea de ghidare prin GPS în aplicația ATELIERE, disponibilă pe platformele iOS și Android!
„Ateliere de Artă Deschise în București – Ediția Enescu 2019” reprezintă o ocazie unică, atât pentru cei curioși, care vor să afle mai multe despre domeniul artelor vizuale, cât și pentru iubitorii de artă, colecționarii sau cei implicați în creația artistică contemporană, de a-i cunoaște pe unii dintre cei mai apreciați artiști bucureșteni și de a descoperi spațiile unde creează.
Ediția specială de „Ateliere de Artă Deschise în București” este organizată în cadrul Proiectului Cultural „Contemporanii”, sub egida Festivalului Internațional „George Enescu”, și este realizată cu sprijinul Nuclearelectrica – sponsor principal. Parteneri ai evenimentului sunt Gemini Solutions, Pan Food, Sano Vita, Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.
În cadrul acestui eveniment, accesul publicului este liber.
Artiștii care vă așteaptă în acest weekend lor sunt:
Iosif Amarandei (sculptură), Gabriela Aniței (pictură), Roxana Elena Ardeleanu (pictură), Andreea Badragan (ceramică), Alina Băncilă (sticlă, metal), Dan Băncilă (sticlă, metal), Bogdan Breza (sculptură), Diana Brăescu (pictură), Florin Bârză (pictură), Mara Vîlceanu Breza (sculptură), Otilia Măndescu Canavra (grafică), Alexandru Căzănaru (sculptură), Titi Ceara (sculptură), Sergiu Chihaia (textile), Constantin Cioc (pictură), Cătălin Geană (sculptură), Cornelia Gherlan (pictură), Elena Gheorghe (sculptură), Eugen Ilina (sculptură), May Oana Isar (textile, grafică), Eusebiu Josan (pictură), Georgiana Manea Josan (pictură), Ioan Ladea (sculptură), Andrei Marina (sculptură), Ioan Medruț (sculptură), Ruxandra Sibil Mermeze (textile), Constantin Mîrzea (sculptură), Nicolae Moldovan (ceramică), Mihai Moldovanu (textile), Laurențiu Mogoșanu (sculptură), George Moscal (pictură), Manuela Moscal (grafică), Vasile Murivale (pictură), Dan Munteanu (sculptură), Mircea Nechita (grafică, sticlă, metal), Cristina Nedelea (pictură), Vasile Pop Negreșteanu (pictură), Horia-Andrei Nițu (grafică), Dumitru Pasima (sculptură), Emilia Persu (pictură), Cristian Pentelescu (sculptură), Ana Asavei Pietraru (pictură), Ana Zoe Pop (sculptură), Florica Prevenda (pictură), Eugen Raportoru (pictură), Daniel Răgușitu (pictură), Oana Roșca (textile), Constantin Rusu (pictură), Victor Olivier Săraru (sticlă, metal), Marilena Preda Sânc (pictură), Loredana Stancu (grafică), Elena Surdu Stănescu (sculptură), Nicolae Stoian (grafică), Nicolae Stoica (sculptură), Ileana Ștefănescu (pictură), Lucian Țăran (ceramică), Andreea Toma (pictură), Floarea Țuțuianu (grafică), Răzvan Vasilescu (textile), Iulian Vîrtopeanu (ceramică), Marian Zidaru (sculptură), Victoria Zidaru (textile, sculptură).