Comunitatea UNFINISHED se reunește la Muzeul Național de Artă al României în perioada 26-29 septembrie 2019

Comunitatea UNFINISHED se reunește la Muzeul Național de Artă al României în perioada 26-29 septembrie 2019

UNFINISHED, primul festival multidisiciplinar din România, revine în București cu o lansare specială pentru România: ROMANIAS - o expoziție și un album în colaborare cu Magnum Photos pentru a celebra Centenarul, dar și 30 de ani de la Revoluție. Proiectul a fost curatoriat de Florian Ebner, curatorul departamentului de fotografie de la Centrul Pompidou, și reunește fotografii semnate de Bieke Depoorter, Thomas Dworzak, Paolo Pellegrin, Alec Soth and Newsha Tavakolian de la Magnum Photos precum și Cristian Movilă. Designul este semnat de Sascha Lobe & Pentagram London.

UNFINISHED a fost creat de Fundația Eidos din dorința de a conștientiza valoarea celorlalți în viața noastră și importanța căutării diversității. Parte festival, parte conferință, parte expoziție, dar și o parte nedefinită UNFINISHED este o experiență în continuă evoluție.

#UNFINISHED19 reunește lideri din peste douăzeci de discipline pentru a inspira și motiva publicul să exploreze multidisciplinar nu doar în timpul festivalului, dar și în restul timpului. Printre invitații ediției se numără: jurnalista New York Times, premiată cu Pulitzer, Rukmini Callimachi, fotografa Brigitte Lacombe, fondatorul 2x4 Susan Sellers, scriitoarea New York Times Patricia Cohen, imamul Ludovic Mohamed Zahed, antropologul Alec Bălășescu, fondatorul Virtue expert în etică și tehnologie, Reid Blackman, autor și consilier de cuplu, Logan Ury, psihoterapeutul Jack Saul, cofondatorul Provence Cap Reza Bundy, chef & antreprenor social Manolo Lopez, cofondatorul Planet, Mike Safyan, autoarea și specialist în educație Ariane de Bonvoisin, Farah Nayeri, jurnalist și critic, New York Times, artista Angélica Dass, muzicianul Jake Troth, directorul de strategie Live Nation Ian Daly, biohackerul Gabriel Pesa, performer & activist Jurgis Didžiulis, pianistul Faraj Suleiman, Marinela Ardelean, somelier, Hiie Saumaa, specialistă în dans somatic și mulți alții.

Programul acestui an este construit pe 4 piloni principali: experiențe culinare, artă, performances și prezentări ce reunesc toți participanții: jurnaliști, artiști, designeri, arhitecți, avocați, oameni de afaceri, educatori, muzicieni, programatori, experți în tehnologie, experți culinari și somelieri, experți în drepturile omului și mediu.

Pentru a putea participa se completează un formular detaliat până pe 15 septembrie - acest proces permite selectarea unei audiențe diverse, locurile sunt limitate la 2000 de participanți - pentru cei care nu au fost acceptați organizatorii și partenerii festivalului vor transmite o parte din prezentări pe pagina de Facebook.

Printre invitații edițiilor anterioare s-au numărat cofondatorul Pixar, Alvy Ray Smith, directorul artistic pentru linia masculină Louis Vuitton, Virgil Abloh, strategul digital din timpul administrației Obama, Duncan Wolfe, directorul de creație global Gap, Joel Evey, artiștii Tehching Hsieh & Alfredo Jaar, muzicianul Nicolas Jaar, creatorul rubricii Modern Love, de la New York Times, Daniel Jones, arhitectul Oana Stănescu, directorul de inovație Danone global Anne Thevenet-Abitbol, poeta Aja Monet, pentru a enumera doar câțiva.

Expoziția ROMANIAS va rămâne deschisă publicului în Muzeul Național de Artă până pe 31 octombrie, înainte de fi itinerată la nivel național și internațional.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related