Graficiana ADRIANA POP (Cluj-Napoca) este marea câștigătoare a Concursului Național de Artă „Imaginile lui Enescu”, la care au participat în total 131 artiști consacrați și 49 de artiști tineri.
Lucrarea clasată pe primul loc este Suita nr.3 pentru pian și a întrunit cele mai multe puncte, conform opiniilor exprimate de juriul format din șase muzicieni: violonistul Remus Azoiței, profesor la Royal Academy of Music, Gabriel Bebeșelea – dirijorul Filarmonicii de Stat Transilvania, Cristian Lupeș- dirijor și managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu, Tiberiu Soare – dirijorul Operei Naționale, pianistul Josu de Solaun și violonistul Alexandru Tomescu.
Notarea din partea juriului muzical a fost realizată pentru 30 de lucrări finaliste, selectate din totalul de 180 de lucrări depuse, validate de o comisie de specialitate formată din prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, de la U.A.D. Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Vică Adorian, de la FAD Timişoara, prof. univ. dr. Eugen Al. Gustea, de la UNArte Bucureşti.
La secțiunea Pictură, categoria artiști consacrați, lucrarea care a primit Premiul întâi este inspirată tot de Suita nr.3 pentru pian și este semnată de TRAIAN TAMURIS (Brăila), iar la categoria Tinere talente, Premiul întâi s-a acordat lui COSTEL CHIȚIMUȘ (Cluj-Napoca), cu lucrarea Vox Maris.
La secțiunea Grafică, la categoria artist consacrat, MARGARETA UDRESCU (București) este câștigătoarea Premiului întâi cu lucrarea Suita nr. 3 pentru pian, iar la categoria Tinere talente, ANDREI RĂZVAN NECIU (Timișoara) a ocupat primul loc, cu lucrarea „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot”.
“Am urmărit toate etapele, în calitate de organizator al concursului și a fost extraordinar să vedem angajamentul și implicarea artiștilor români, declanșate de opera lui Enescu. Este demonstrația forței pe care compozitorul a avut-o, a viziunii sale și a calității de promotor al artelor, în general. Sper ca acest concurs să devină o tradiție și să putem însoți toată opera compozitorului român cu interpretări contemporane, ale artiștilor români de astăzi. Centrul Cultural Expo Arte susține și valorifică arta vizuală sub toate formele ei și talentul și creativitatea artiștilor români”, spune Mihaela Păun, directorul Centrului Cultural Expo Arte.
Tema concursului național de artă, lansat în premieră în cadrul acestei ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”, a constat în provocarea de a transpune în limbaj vizual una dintre șase compoziții purtând semnătura lui George Enescu, propuse de organizatori. Artiștii au putut să opteze să fie inspirați de Impresii din copilărie, Sonata pentru vioară și pian, Uvertura ”Vox Maris”, Suita nr. 3 pentru orchestră – „Săteasca”, Suita nr. 2 pentru pian, Suita nr. 3 pentru pian și „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot”.
Compozițiile cele mai atrăgătoare pentru artiști au fost “Impresii din copilărie”, pentru care au fost depuse 53 de lucrări și “Vox Maris”, reprezentată în 52 de lucrări.
“Mi se pare emblematică opțiunea artiștilor vizuali de a se lăsa inspirați de Impresiile din copilărie, o operă a unui Enescu matur, care revizitează rădăcinile personale. Mi se mai pare foarte interesantă această transpunere în imagini a lucrărilor enesciene și posibilitatea de a face comparația între diferitele percepții ale artiștilor, față de aceleași lucrări. Cred că expoziția va fi foarte expresivă. Enescu avea o pasiune și talent pentru desen și pictură, iar acest dialog interdisciplinar contribuie la păstrarea memoriei artistului și la încercarea de a descrie personalitatea lui extraordinară”, spune Mihai Constantinescu, Directorul Festivalului Internațional “George Enescu”.
Competiția s-a desfășurat în perioada iulie-septembrie a acestui an. Premiile constau în 1.000 de euro pentru câștigătorul concursului și câte 500 de euro pentru câștigătorii fiecărei secțiuni. Artiștii premiați vor avea și posibilitatea prezentării lucrărilor în expoziții personale și de grup.
Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 16 septembrie, la Biblioteca Națională. În cadrul expoziției vor putea fi admirate 30 de lucrări selectate în concurs, alături de cele ale unor artiști consacrați, invitați.
Cei 30 de artiști selectați în etapa finală a concursului sunt: Beatrice Anghelache (București), Ionuț Theodor Barbu (București), Florin Bârză (București), Natalia Veronica Bica (Timișoara), Marijana Biţulescu (București), Otilia Măndescu Canavra (București), Violeta Carp (București), Costel Chițimuș (Cluj-Napoca), Ionuț-Bogdan Craiu (București), Krisztina Struguraș-Fazakas (Cluj-Napoca), Botond Gagyi (Cluj-Napoca), Cornelia Gherlan (București), Mihai Guleș (Cluj-Napoca), Robert Lorincz (Cluj-Napoca), Laurențiu Midvichi (București), Marcel Muntean (Cluj-Napoca), Andrei Răzvan Neciu (Timișoara), Lisandru Neamțu (București), Laura Niculescu (București), Diana Morar Oancea (Bistrița), Adriana Pop (Cluj-Napoca), Camelia Rusu Sadovei (Suceava), Otilia Gruneantu Scriuba (Toronto, Canada), Mădălina Stan (Hunedoara), Teodor Ștefan (București), Diana Tăicuțu (Focșani), Traian Tamuris (Brăila), Margareta Irina Udrescu (București), Beti Vervega (București), Florentina Voichi (București).
Concursul național de artă “Imaginile lui Enescu” a fost lansat printr-un parteneriat între organizatorul Festivalului Internațional “George Enescu” (Artexim) și Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Expo Arte, ca parte din seria programelor asociate ediției 2019 a Festivalului și beneficiază de sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici, al Universității Naționale de Arte București, al Universității Naționale de Artă și Design din Cluj-Napoca și al Universității de Vest din Timișoara, implementarea proiectului fiind realizată cu sprijinul Proiectului Cultural Contemporanii.