Ce vedem pe scenele Festivalului Internațional George Enescu în data de miercuri, 4 septembrie 2019. Premiere în cheie multimedia

Ce vedem pe scenele Festivalului Internațional George Enescu în data de miercuri, 4 septembrie 2019. Premiere în cheie multimedia

Ziua de 4 septembrie este dedicată premierelor, cu piese reper din programul ediției 2019 a Festivalului Internațional George Enescu. Atât la Ateneul Român, cât și la Sala Mare a Palatului spectacolele prezentate în primă audiție propun audienței și o experiență în care muzica se integrează cu multimedia. 

La Ateneul Român, de la ora 17.00, în seria Recitaluri și concerte camerale, evoluează Orchestra Națională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal. La pian, Daniel Ciobanu, laureat al Concursului Internațional „Arthur Rubinstein”, în 2017. 

Piesa de debut este Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră în do major op. 26, de Serghei Prokofiev. O lucrare plină de vitalitate, care pune în evidență inventivitatea compozitorului, provocând solistul și orchestra să susțină dialoguri intense și nuanțate. 

Momentul așteptat al serii este premiera „Castelul Prințului Barbă-Albastră”, singura operă compusă de Bela Bartók. Compozitorul a înglobat în această lucrare o bună parte din marile curente de influență ale începutului de secol XX european, de la filosofia lui Nietzsche, la simbolism sau la subconștientul freudian. Din acest unghi, personajul lui Barbă-Albastră, care este reprezentat, de obicei, ca un monstru care și-a omorât soțiile, devine în viziunea lui Bartók un simbol al omului însingurat, supus destinului implacabil. Dialogurile lui cu ultima sa soție, Judith sunt prilej de sondare a misterelor și suferințelor sufletului în întâlnirea, sau ratarea întâlnirii, între bărbat și femeie. 

În rolul Judithei va evolua mezzosoprana britanică Allison Cook, una dintre cele versatile și mai apreciate voci din repertoriul contemporan, avândul ca partener de dialog, în rolul lui Barbă-Albastră, pe baritonul australian Derek Welton – cotat de critică drept cea mai promițătoare voce wagneriană a tinerei generații. 

Regia și componentele multimedia ale spectacolului poartă semnătura Nonei Ciobanu, personalitate culturală complexă, apreciată atât la nivel național cât și internațional și una din vocile cele mai originale din teatrul românesc. Specializările ei multiple în artele scenei, de la scenografie, light design și video îi permit abordări proaspete și moderne. Talentul ei este confirmat și de numeroasele premii internaționale care i-au recompensat activitatea. 

Tot în data de 4 septembrie, în seria Mari Orchestre ale lumii, pe scena Sălii Mari a Palatului are loc unul dintre cele mai așteptate evenimente. De la ora 19.30, intră pe scenă Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin cu premiera operei ”Femeia fără umbră” („Die Frau ohne Schatten”), de Richard Strauss. La pupitru se va afla dirijorul Vladimir Jurowski.

Plină de simboluri, opera „Die Frau Ohne Schatten” este un adevărat maraton muzical și artistic prin amploarea și complexitatea sa. Concepută de Strauss pentru 164 de instrumente, piesa include cor și 20 de personaje, soliști, cu roluri dificile și intense. În abordarea dedicată Festivalului, opera este completată de proiecții video, semnate de regizorul și artistul vizual Lidia Carmen Vidu, care deschid noi posibilități de receptare și raportare la partitură. O altă particularitate a operei este folosirea unor instrumente rare, cum sunt armonica de sticlă, orga, mașina de vânt și de tunete pentru a reda numeroasele nuanțe ale operei și pentru a descrie cele două lumi ale poveștii: cea a spiritelor și cea a oamenilor. 

Aflată la a doua colaborare cu Festivalul Internațional George Enescu, regizoarea de teatru și film Carmen Lidia Vidu s-a impus ca cel mai important regizor de teatru multimedia din România. Deschisă experimentelor, ea integrează în abordările ei scenice instalații, video, muzică live sau dans, forme de expresie menite să îmbogățească recepția audienței. 

Prestația impresionantă a orchestrei berlineze pentru premiera operei „Die Frau Ohne Schatten” este susținută de la fel de spectaculoasa performanță a Corului Radiodifuziunii din Berlin, un fel de star colectiv, cotat în top cinci cele mai bune orchestre din lume ale momentului. Rundfunkchor Berlin are în jur de 60 de concerte pe stagiune și este deținătoarea a trei Premii Grammy. Varietatea excepțională a repertoriului său, la fel și bucuria experimentării recomandă corul ca partener al unor orchestre internaționale, sub conducerea unor dirijori de top, precum Sir Simon Rattle, Kirill Petrenko, Christian Thielemann, Yannick Nézet-Séguin sau Vladimir Jurowski. Corul este partenerul permanent al Berliner Philharmoniker, precum și al Deutsches Symphonie-Orchester și Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin. 

În reprezentația în premieră a operei ”Femeia fără umbră”, de R. Strauss, Corul Radiodifuziunii din Berlin este dirijat de Benjamin Goodson. Distribuția include, de asemenea, Corul de copii al Radiodifuziunii Române, dirijat de Răzvan Rădos.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related