Un tramvai din București, gazdă a poeziei în luna septembrie

Un tramvai din București, gazdă a poeziei în luna septembrie

Organizația nonguvernamentală Arta nu Mușcă, în parteneriat cu Primăria Capitalei și Societatea de Transport București - STB SA, le oferă bucureștenilor ocazia de a citi și de a asculta poezie într-un tramvai de pe linia 1, în perioada 10 septembrie -1 octombrie.

„Poezia nu mușcă”! Chiar în anul în care România sărbătorește Cartea, „Tramvaiul Poeziei” va rescrie mersul călătorilor din Capitală în luna septembrie. Ei se vor bucura de cărți de poezie și muzică jazz. Simultan, va avea loc și un concurs de poezie pentru tinerii poeți și vor fi organizate lecturi performative în spații alternative, cu scopul de a aduce poezia mai aproape de publicul larg, de a le oferi trecătorilor accesul la lectură și de a contribui la coeziunea locuitorilor Capitalei.

 

„Spațiile publice merită experimentate și poetic, de aceea mi-am propus să aduc poezia mai aproape de publicul larg, într-un mod inedit, artistic și educativ. În 2019, nu e romantic, e necesar să luăm parte la poezia orașului și să găsim frumusețea în forme alternative.”, declară cu entuziasm Loredana Munteanu, fondatoare a organizației nonguvernamentale Arta nu Mușcă.

 

Cei care vor urca în Tramvaiul Poeziei, în perioada 10 septembrie - 1 octombrie 2019, vor avea ocazia să citească poeme de autori români clasici și contemporani. Special pentru ei, în mijlocul de transport va fi amenajată o bibliotecă interactivă.

 

„STB susține poezia, dar și actul cultural, în general. Suntem bucuroși că, prin eforturile societății civile, le putem oferi călătorilor mici bucurii și câteva momente plăcute în drumurile lor către serviciu, către școală, către casă sau spre altă destinație. STB face eforturi pentru creșterea calității serviciilor oferite publicului și în curând vom prezenta noi facilități și oferte care dovedesc atașamentul nostru față de călători”, spune Andrei Creci, directorul general al STB SA.

 

În cadrul aceluiași proiect, va avea loc și un concurs de poezie destinat tinerilor poeți, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Aceștia sunt invitați să se înscrie în concurs cu trei poezii, în perioada 10-20 septembrie, pe site-ul artanumusca.ro. Juriul, din care fac parte Iv Cel Naiv, Iulian Tănase și Cătălina Matei, va alege 10 finaliști pentru a participa la un curs de scriere creativă. În finală, talentul tinerilor poeți va fi provocat pentru a crea un poem pe tema „Salvează poezia orașului!”, iar poemul câștigător va fi pictat pe peretele unei clădiri aflate în centrul Bucureștiului. De asemenea, toate poemele selectate și povestea proiectului Tramvaiul poeziei vor fi adunate într-o carte care va fi lansată la Târgul Internațional Gaudeamus.

 

„Poate că viața mea ar fi avut un altfel de curs dacă m-aș fi întâlnit la momentul potrivit cu un concurs de poezie. Poate că aș fi ajuns să scriu fără să mai fac o buclă de ani de zile în care am crezut ca vreau sa devin inginer. Poate că nu m-aș mai fi întrebat ce a vrut să zică poetul din simplul motiv că aș fi știu exact ce am vrut să zic. Dar voi sigur puteți să-l înlocuiți pe urâciosul ăsta de poate cu pot și să ne scrieți câteva versuri din poezia orașului ăsta nesuferit de frumos, admirabil de urât. Cred că e datoria oricui simte poezie să o dea mai departe”, le transmite Iv Cel Naiv tinerilor.

 

Proiectul Tramvaiul Poeziei își propune să aducă lectura și poezia mai aproape de public, în contextul în care 69% dintre români și 46% dintre bucureșteni declarau că nu au citit nicio carte și doar 9% afirmau că citesc aproape zilnic, potrivit Barometrului de consum cultural dat publicității în 2018.

Organizația nonguvernamentală Arta nu Mușcă este cunoscută pentru inițierea unor proiectele culturale precum “Festivalul de muzică clasică de la metrou”.

Proiectul „Tramvaiul Poeziei” este co-finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național, în parteneriat cu STB și Primăria Capitalei.

Parteneri: Editurile Tracus Arte, Max Blecher, Vorpal, Humanitas, Paralela 45, Printado, Atelier Blossom Floral Design, Aqua Carpatica
Parteneri media: Radio Guerrilla, Agerpres, Newsweek, Revista Avantaje, IQall, Iqads, AdPlayers, Blitz, Verbs Describe Us
Partener de comunicare : PiArt Vision

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related