Vlad Petre, Managing Director Saatchi & Saatchi + The Geeks, nu vede o evolutie in organizarea pitchurilor din Romania, decat la nivel de limbaj. Dincolo de cuvinte ca ”transformare”, care sunt pe buzele tuturor, situatia a ramas la fel: pitch-uri bine gandite si pitch-uri prost organizate. Schimbarea poate veni, insa, si depinde de agentii: de felul in care ele proveaza modul in care sunt organizate pitch-urile si de felul in care explica refuzul participarii.
Primul instinct, cel antreprenorial, este sa te bagi in toate, dar dupa ce incepi sa calculezi costurile si efortul pe care il investesti, esti brusc mult mai cumpatat si incepi sa cantaresti mai bine. O participare echilibrata si realista in pitch-uri are un impact minunat in tot business-ul agentiei.
Despre pitchuri ideale, realitate si cum ar putea fi parcursa distanta dintre ele, in randurile ce urmeaza:
Schimbari in organizarea pitchurilor
Desi suntem intr-o perioada in care cuvintele de pe buzele tuturor sunt „schimbare si transformare", eu cred ca felul in care sunt organizate pitch-urile a ramas la fel. Adica asa cum erau si inainte de acesti 3 ani pitch-uri bine gandite si pitch-uri prost organizate, asa e si acum intr-o egala masura si cred ca asa va fi tot timpul.
Cred ca schimbarea poate veni in principal din felul in care noi (agentiile) alegem sa provocam modul in care sunt organizate pitch-urile. Din felul in care explici de ce refuzi participarea sau de ce nu e in folosul lor sa procedeze in felul in care o fac. Tine de noi sa fortam schimbarea. Tine de noi sa popularizam in randul clientilor, de cate ori avem ocazia, initiative de tipul „Ghidul de pitch" sau sa le explicam si sa repetam pana ni se usuca gura, care sunt bunele practici. Alta cale nu e.
Conditiile in care participati
Avem niste principii foarte clare in alegerea pitch-urilor. In primul trebuie sa intelegem plus valoarea pe care o poate aduce clientul respectiv in ecosistemul agentiei. Apoi daca trecem de pasul asta, trebuie sa ne fie foarte clare sansele pe care le avem sa castigam pitch-ul respectiv. Scoringul asta e dat de foarte multi factori (numar de agentii invitate, transparenta cu privire la cine sunt acestea, deschiderea pentru intalnire live de debriefing, cat de clar este felul in care va fi luata decizia, cerintele din pitch suprapuse peste timpul alocat etc).
Ce pot spune este ca de cand aplicam acest rationament si ne tinem strict de el, am refuzat mult mai multe pitch-uri vs. cele pe care le-am acceptat. Primul instinct, cel antreprenorial, este sa te bagi in toate, dar dupa ce incepi sa calculezi costurile si efortul pe care il investesti, esti brusc mult mai cumpatat si incepi sa cantaresti mai bine. O participare echilibrata si realista in pitch-uri are un impact minunat in tot business-ul agentiei. De la atmosfera in echipa pana la work-ul pe care il faci pe clientii agentiei.
Probleme
Am depasit de foarte mult timp varsta frustrarilor legate de pitch-uri. In plus, norocul meu este ca sunt intr-o agentie cu oameni seniori in mare parte care, de asemenea, au trecut prin toate si e greu sa ne mai frustram. Am invatat sa ne punem in pozitia clientilor si sa le dam circumstante atenuante.
Cred ca asta e cheia. Suntem si mai relaxati cu asta pentru ca asa cum spuneam mai sus alegem destul de atent pitch-urile in care participam si probabil ca daca selectia e facuta riguros si pe criterii corecte atunci riscul experientelor neplacute in proces e mai mic.
Partea buna
Te provoaca sa fii mai bun. Sa inovezi, sa cauti solutii si perspective noi de succes pentru clientul respectiv. Produsul agentiei a avut de castigat foarte mult din fiecare pitch la care am participat. Indiferent daca am pierdut sau daca am castigat.
Pitchuri recente
Din pacate nu o sa pot sa raspund din pricina NDA-urilor semnate.
Ghidul de Pitch. Urmari
Eu cred ca a schimbat foarte mult. E un instrument care va ajuta in masura in care va fi folosit. Iar asta tine de noi, agentiile. Trebuie popularizat obsesiv, trimis la cat mai multi clienti. Trebui sa fie in folderul acela - „Documente utile" - cu shortcut pe desktop.
De ce e nevoie de o noua varianta
E nevoie de un numar nelimitat de variante. E nevoie sa il facem mai bun incontinuu. Sa il printam diferit. Sa ii punem funde rosii. Orice ca sa ajunga sa fie citit de cat mai multi clienti. Abia atunci se vor vedea beneficiile.
Obstacole de implementare
Faptul ca nu ajunge sa fie citit de suficient de multi clienti. 99% din clientii la care am trimis mi-au multumit pentru el, iar imbunatatirile in organizarea pitchurilor respective s-a vazut. Deci isi face treaba daca ajunge sa fie folosit.
Efectele unor pitchuri "ca la carte"
Daca toate pitchurile ar fi organizate „ca la carte", atunci toti clientii din Romania ar avea agentia potrivita pentru proiectele si brandurile lor. Totul ar merge struna si ar zbura fluturasi roz si petale de trandafiri peste toata industria asta a noastra.