[Pe mici sau mari ecrane] Irina Enea: Existenta platformelor de streaming parca da o mai mare efervescenta industriei cinematografice

Pentru Irina Enea, producator Febra Film, experienta cinematografului este de neegalat, poate si pentru ca s-a indragostit de el de mica, de cand in sala se intra fara popcorn sau nachos. In acelasi timp, streamingul este o varianta de consum plauzibila, adaptata omului modern, dar si o sansa in plus pentru creatori de a-si produce filmele. Provocarea consta in gasirea echilibrului intre cele doua:

Imi lipseste acel „hai la un film”. Iubesc filmul vazut in cinema. Dar as fi cea mai mare ipocrita daca nu as recunoaste ca imi este tare drag si la indemana sa stiu ca exista platformele de streaming.

Pe plan local, Irina vede o generatie noua, mai creativa si mai inclinata spre o legatura mai puternica cu publicul, axata pe emotie.

(Filmmakerii) vor ca publicul sa rezoneze cu ceea ce este proiectat pe ecran, vor sa iti ramana in suflet, sa te imbogateasca sufleteste, sa te deschida spre nou.

Primele amintiri la cinema

Fac parte din generatia „Lantul amintirilor”, „Sfantul” si „Liceenii” la cinema. Primele amintiri se impart intre filmele vizionate in copilarie la Cinema „Munca” si cele de la Cinema „Arta”. Locuiam in apropierea ambelor iar mersul la cinema era cea mai mare bucurie: stiam exact zilele cand se schimba programul si orele de difuzare. Mergeam la film in fiecare saptamana aproape, o data cu parintii si o data la matineu, sambata, singura, cu banii ficsi de bilet in mana.

Atunci ai mei se ocupau de treburile gospodaresti si mai mult ii incurcam. Bafta mea! Mergeam la orice film, si asa nu aveai prea multe de ales. Dar cel mai mult iubeam filmele la „gradina” cinema. Asa am vazut „Lemonade Joe” si mi s-a parut cel mai tare film: era o parodie western cehoslovaca, proiectata in aer liber, seara tarziu iar la maxim 9 ani cat aveam nu puteai sa bati aceasta combinatie!

Nu exista popcorn si nici nachos, pentru cei care nu isi pot imagina asta (e drept, mai gaseai cate un cornet de seminte - „de floare sau de bostan, doua la leu, baetiii, doua la leeeeu!”).

In liceu, early ‘90s pentru mine, mersul la film era cea mai buna alternativa la orele plictisitoare. Cate doi, cate trei sau cu clasa. Cinema Patria, Scala sau Studio, pe bd. Magheru toate, erau preferatele. Saptamanal cu siguranta, din banii de alocatie. Popcorn se gasea doar la unele sali de cinema. Nachos inca nu.

Obiceiurile tale de consumat filme

Azi lucrurile stau cu totul altfel pentru mine. De 10 ani nu am ratat niciun film de copii la cinema, in toate variantele – dublat, nedublat, 2D, 3D, 4Dx. Am uitat ceva?

Altfel, la filme am ajuns la cinema mai degraba la evenimente, premiere si avanpremiere, sau la festivaluri. Streamingul este cea mai mare inventie pentru parinti! Din farmecul vietii de parinte – orice lung metraj poate fi vazut pe „episoade”, minim doua pentru mine. Cat, unde, cum? Cat apuc pana adorm subit, din pat, pe canapea, la masa de bucatarie, oriunde. De pe laptop. Pe care ai grija sa il ai mereu incarcat.

Cinema vs streaming

Pentru mine, nimic nu se compara cu experienta unui film vazut pe ecranul de cinema. Simti si traiesti filmul cu totul altfel. Chiar si un film la care lucrezi de luni de zile si crezi ca il stii pe din-afara si pe dinauntrul lui, capata noi valente odata proiectat pe un ecran de cinema. Si noi probleme uneori.

Din pacate, si nu neaparat, de partea cealalta, streamingul este perfect adaptat ritmului din zilele noastre. Nu iti mai construiesti program in jurul mersului la film, ci strecori filmul in programul tau, acolo unde ramane loc. Important este sa te bucuri de moment.

Streamingul exista si este dorit, provocarea cea mai mare este cresterea si pastrarea interesului si pentru experientele in cinema.

Probabil ca privesc foarte subiectiv, dar existenta platformelor de streaming parca da o mai mare efervescenta industriei cinematografice. Ai o sansa (sau mai multe!) in plus sa faci ca filmul tau sa ajunga la public, ai mai multe parghii si mai putine restrictionari, limitari – asta motiveaza si ajuta mult in dezvoltarea de produse cinematografice.

Ce isi doreste publicul vs ce vrea artistul sa transmita

Simplist (dar si realist) privind, suntem unde am fost mereu – exista un virus care nu tine cont de sex, rasa sau religie. Te atinge si nu mai poti face nimic. Virusul de filmmaker. Daca artistul vrea sa transmita ceva prin intermediul unui film, o va face, cu conditia, desigur, sa gaseasca si mijloacele de a produce acel film. Exista filme cu o mana de spectatori si filme care arunca box office-urile in aer, filme de care nu vei sti niciodata ca au existat si filme care fac istorie. In between... este vorba de alegeri. Si de karma, baby.

Directii pe plan local

Pe plan local as zice ca se simte din ce in ce mai puternic un suflu nou, cel al filmmakerilor extraordinar de creativi care vor sa transmita mai mult decat povesti pentru care trebuie sa citesti sinopsisul si 2-3 recenzii ca sa intelegi „ce-a vrut sa zica poetul” dupa ce vezi filmul.

Vor sa transmita emotie, vor ca publicul sa rezoneze cu ceea ce este proiectat pe ecran (sau vizibil pe laptop), vor sa iti ramana in suflet, sa te imbogateasca sufleteste, sa te deschida spre nou.

Nu sunt un fan al filmelor facute doar de dragul de a face un produs artistic, super artistic, atat de artistic incat nimeni nu il intelege, dar toata lumea il aplauda de teama de a nu fi judecat.

Nostalgica sau deschisa la nou?

Sunt o nostalgica deschisa la nou. Nu ma pot opune la nou, instinctiv. Imi lipseste acel „hai la un film”. Iubesc filmul vazut in cinema. Dar as fi cea mai mare ipocrita daca nu as recunoaste ca imi este tare drag si la indemana sa stiu ca exista platformele de streaming.

Ca in orice alt lucru pe lumea asta, este vorba de echilibru. Si acesta se dobandeste doar „din mers” de cele mai multe ori.