[Filmul de peste Prut] Eugen Damaschin (MILK Films): Filmul nu este o industrie în Moldova, ci seamănă mai mult cu un ONG martir și entuziast

Undeva, departe de acest colț de pământ dintre Prut, Dunăre și Carpați, se alocă sume generoase pentru producerea de film. Dar cum se face un film într-o țară în care nici statul, nici companiile nu au o deschidere prea mare spre industria filmului? Așa am ajuns să ne întrebăm cum produc filme și în Republica Moldova. Și am aflat. Despre industria filmului de peste Prut, sau lipsa acesteia, ne-a vorbit Eugen Damaschin, regizor basarabean și fondatorul MILK films.

Am pornit de la trei curiozități: din ce surse este produs un film local, cum este promovat și dacă se face promovare prin film, în contextul Republicii Moldova. Iar Eugen ne-a potolit curiozitatea pe deplin. Chiar ne-a dat mult mai mult - o imagine de ansamblu care descrie tare minuțios cum stau lucrurile pe acolo.

Industria filmului în Republica Moldova

Filmul nu este o industrie în Moldova, ci seamănă mai mult cu un ONG martir și entuziast. Din cauza lipsei cinematografelor și a unor platforme de monetizare online, filmul nu este rentabil și se menține doar pe subvenții din partea proiectelor sau a statului. Efectul negativ central este faptul că specialiștii din domeniu nu investesc în dezvoltare și nu simt presiunea concurenței, iar asta scade calitatea serviciilor lor.

Un exemplu simplu, avem doar două-trei persoane care fac location scouting, același număr pe casting și decor, doar un singur rental house, nu avem niciun 1AD profesionist. Unde nu există industrie, nu există nici concurență, iar asta scade din calitatea serviciilor, oamenii se relaxează și nu mai cresc. Asta e problema centrală.

Pe plan mai filosofic, e interesant să fii artist într-o țară care de 30 de ani trece doar prin „momente istorice, decisive, cruciale și de tranziție”. Asta inspiră, uneori prin dramă, alteori prin absurditate, dar în orice caz inspiră. 

Sursele de finanțare

În Moldova există doar câteva surse de finanțare stabile, pe care să le poți integra într-o strategie de finanțare a unui proiect. Este vorba de concursurile anuale organizate de CNC-ul moldovenesc și donatorii externi. În fiecare an, aceste instituții organizează call-uri, nu doar pentru filme, ci pentru tot ceea ce înseamnă produs media.

Finanțările private nu sunt o „normalitate”, ci mai degrabă o excepție. Rareori se întâmplă ca cineva să scoată din propriul buzunar bani pentru film și chiar și atunci o face cu o notă de binefacere. Nici prin gând să-i treacă că aceasta ar putea fi o investiție care ulterior să-i aducă profit.

Despre susținerea statului

Uneori mi se pare că Statele Unite sau Uniunea Europeană sunt mai cointeresate în susținerea industriei cinematografice moldovenești decât Republica Moldova. Totul se rezumă la fonduri, cu care se organizează workshop-uri, cursuri, internship-uri.

Dacă e să vorbim doar despre statul Republica Moldova, atunci cifra se rezumă la 250 de mii de euro. Un buget mic. Conducerea țării nici nu ne ajută, nici nu ne încurcă. Senzația care persistă este de parcă cineva a apăsat pe butonul „Pauză” în timpul vizionării unui film interesant și mai departe nu știi ce se va întâmpla, va fi reluat filmul sau va fi scos televizorul din priză. Spun asta pentru că există multe situații legate de film în care statul își afișează indiferența.

În primul rând, pentru că CNC-ul Moldovenesc nu are o strategie clară. Decizia de a finanța sau nu un proiect se află în mâinile unui grup de oameni care fac parte din comisia de selecție a CNC-ului și care nu au nicio tangență cu filmul. Spre exemplu, în acest an, din comisie au făcut parte un poet, un producător TV, un critic de teatru și nu mai țin minte cine. Și pe umerii acestor membri se lasă decizia finală.

Mai exista și legea Cash Rebate-ului, care a fost votată în parlament și care s-a împotmolit nu se știe prin care holuri ale guvernului. Este o lege care ne-ar permite să facem parteneriate și să aducem fonduri din afara țării, pentru că oferă avantaje clare pentru investitori. Dar, din păcate, într-o discuție privată cu unul dintre membrii noului guvern, am înțeles că statul are alte priorități la moment, iar „filmul va aștepta”.

Companii: fonduri, product placement

Nu există nicio implicare, nemaivorbind de deschidere din partea companiilor. Poate ar exista o deschidere dacă ar exista filme care să permită includerea instrumentului de product placement. Mai mult, trebuie să cunoști cum să integrezi product placementul în istoria filmului, astfel încât acesta să funcționeze nu doar la nivel de bifă, că o companie X a dat o sumă de bani și de asta i-am băgat produsul într-o scenă, care nu are nicio legătură cu istoria.

Product placementul trebuie să vândă, de asta el și există, la noi însă, nimeni nu poate asigura aceste vânzări și de aceea revin la ceea ce am scris mai sus despre fonduri private și despre cum companiile percep asta ca o binefacere.

Un alt aspect. Pentru a plasa un produs trebuie să convingi agentul economic că ai public. Ceea ce este greu de făcut din motiv că nu avem cinematografe și pentru că nu există o analiză a puterii de cumpărare a online-ului din Moldova.

Strategii de promovare. Local vs. internațional

În mare parte nu există nicio strategie. Publicul este abordat direct. „Am făcut un film, vino să-l vezi”. Punct. Eu de mult timp încerc să obțin informații despre puterea de cumpărare pe online a cetățenilor din RM. Nimeni nu poate să-mi dea o cifră sau un număr de oameni care dețin carduri bancare sau care au procurat măcar ceva vreodată online.

Online-ul este calea directă către spectator, pentru că în țara noastră sunt doar câteva cinematografe, iar acelea sunt private și arată doar producții din afară, în mare parte americane.

Focusul promovării depinde de tematica abordată. Filmul Beautiful Corruption este promovat intens în Moldova, dar este foarte apreciat și în Europa de Est, fiind nominalizat la festivale și la premii precum Nika Awards. Avem același trecut, rădăcinile corupției sunt sovietice și subiectul este foarte cunoscut oamenilor din aceste țări.

Dacă e să vorbim despre documentarul Moldova 89-91, acesta este actual mai mult pe plan local, pentru că povestește despre formarea Moldovei ca stat independent, respectiv e promovat mai mult la nivel local. Focusul depinde de tematică. Nu aleg tematici ca să mă promovez în afară sau pe local. 

Festivalurile de film

Festivalurile au două sensuri: ori să te arăți ca un bun specialist și să te lași vânat de către cei mai mari și mai grei, ori să-i atragi pe cei mai mari și mai grei la tine în țară și să produci aici pentru ei. Din motiv că nu avem cinematografe, totul se oprește la festivaluri.

Vine anul festivalier, atunci filmul se plimbă prin festivale și este analizat din perspectiva calității sale. După care se adună laurii și laudele, anume asta caută producătorii, pentru că în lume sunt atâtea festivaluri unde oricum cineva se va găsi să vorbească de bine despre produsul tău.

Percepția publicului local asupra filmului

În Moldova, punctul de referință în aprecierea oricărui produs este unul extern. Dacă cineva din afară a zis că ai făcut ceva bine, cei din țară încep să te observe. Acestea sunt regulile de joc într-o țară mică. Publicul local percepe produsul autohton ca și ciocolatele Bucuria. Parcă ți-s dragi, dar când te duci în vizită la cineva, cumperi Rafaelo.