Ca să ajungi din Botoșani în Alexandria trebuie să schimbi cel puțin trei trenuri și drumul durează cel puțin 12 ore. Asta, dacă ai noroc și reușești să schimbi trenul în Roșiori în doar cele 7 minute pe care le ai la dispoziție. Cumva, asta nu m-a oprit ca în 3 din cele 4 veri din liceu să-mi fac bagajele pentru Alexandria, unde, timp de o săptămână, se întâmpla festivalul Ideo Ideis.
Mai mult decât un festival de teatru tânăr la care puteai participa cu trupa, Ideo Ideis însemna o serie de întâlniri deschizătoare de minți care au rămas cu mine până astăzi. Îmi amintesc încă cum i-am povestit unui prieten că m-am simțit după primul an în care am fost la Ideo Ideis: de parcă fusesem băgată la mașina de spălat și ieșisem de acolo curată.
Asta și pentru că, în fiecare an, festivalul ne propunea câte o temă de gândire pe care o dezbăteam în cadrul atelierelor, dar și în nopțile târzii și înstelate până la refuz.
"Din 2016, de când am început oficial să fac comunicare la IDEO IDEIS în echipă cu Bogdan Theodor Olteanu, ne-am dat seama de nevoia de a avea la fiecare ediție o temă de discuție, ca să gândim campanii dinamice și care să aibă un mai mare folos decât acela de a ști oamenii când și ce se întâmplă la acest festival.
În felul acesta am ales câte o virtute pe an, pe care ne-am dat voie s-o sucim pe toate părțile, iar prima a fost empatia, care ne-ar servi tuturor. După Facem și noi niște empatie? (2016), au urmat spiritul critic - Pe tine cine te minte? (2017) și perseverența - Tu cât ai dat cu fail? (2018). Virtuțile sunt interconectate și le aducem în discuție mereu printr-o întrebare, pentru că nu credem în certitudini, și nu credem în lecții pe care să le dăm altora, ci într-un proces de învățare perpetuă spre a fi mai buni", ne-a spus Karin Budrugeac, PR Manager.
Festivalul împlinește anul acesta 14 ani, așa că e deja de aceeași vârstă cu unii dintre adolescenții care îi vor călca pragul. În anul în care ar trebui să-și scoată buletin, Ideo Ideis e despre responsabilitatea în mediul online.
Hate speech-ul, trolling-ul, fake news-urile sunt pentru mediul online ce sunt plasticul, industria minieră și pesticidele pentru mediul înconjurător. Distrug calitatea aerului pe care îl respirăm în aceste medii și, în timp, își lasă amprenta asupra sănătății noastre.
Că adolescenții „stau toată ziua pe net” e fapt intrat deja în conștiința noastră populară. Dar cât de mulți sunt conștienți despre responsabilitatea care vine la pachet cu libertățile acestui mediu? Festivalul le-a aruncat o întrebare: Care e un lucru care te deranjează la mediul online, fără de care ar fi un mediu mai curat și mai safe pentru noi toți?
Așa a ieșit videoul campaniei de comunicare de anul acesta, în care adolescenții vorbesc despre fenomene precum trolling, bullying sau ipocrizia de a te prezenta altfel în online decât cine ești în offline.
"Ideea să cooptăm adolescenții în campanie a venit cumva de la sine. Pentru că ne interesează foarte mult să știm ce gândesc liceenii și ce nevoi au ca să le putem oferi experiențe cât mai relevante.
Videourile pentru campania de comunicare au fost un test, în care am lansat un apel și am cerut storyuri video despre ce comportamente online au observat tinerii și li se par nocive pentru ei și pentru ceilalți. Ne-am bucurat mult să primim opinii atât de directe și diferite și probabil vom continua și pe mai departe cu co-crearea, este un drum natural de comunicare", adauga Karin Budrugeac.
Pentru ca tema de dezbatere propusă în acest an să ajungă la cât mai mulți adolescenți, au invitat-o să ia parte la campanie pe Magdyz, o voce curajoasă a YouTube-ului românesc, care a vorbit în trecut despre suicid, revenge porn și relații toxice. Ea a abordat tema din perspectiva de creator a unui conținut urmărit de sute de mii de oameni, situație în care responsabilitatea în online devine chiar mai evidentă.
"Din punctul de vedere al unui creator de conținut, responsabilitatea în mediul online este extrem de importantă. Comunitatea ta înseamnă oameni care te urmăresc și care te admiră și care au foarte mare încredere în ceea ce tu le prezinți.
De multe ori poate nu ne dăm seama și facem niște glume nepotrivite care ar putea afecta foarte tare o anumită categorie de oameni și, pe lângă că acei oameni vor înceta să te mai urmărească, vor simți și că nu sunt suficient de buni pentru societate deoarece, noi, creatorii de conținut avem o putere uriașă asupra unei comunități de câteva sute de mii de oameni. Dar dacă tu le oferi principiul de responsabilitate oamenilor care te urmăresc, poate mulți dintre ei vor ține cont și vor avea curajul sa fie responsabili", ne-a spus Magda.
Pentru că am simțit pe propria mea piele soarele de august din Alexandria și, cu asta, magia festivalului aș spune că dacă e un loc care îi va convinge pe adolescenți să aibă curajul să fie responsabili și să se gândească de două ori înainte de a posta ceva pe net, acela e cu siguranță Ideo Ideis, între 6 și 12 august.