[Pictorimea bună] Dominic Vîrtosu: Din experiență am observat că fiecare lucrare își găsește, cu timpul, publicul său

Cu una dintre primele lucrări vândute, Dominic Vîrtosu a scandalizat facultatea de arte din Leipzig - și i-a plăcut. Adusă în România, cumpărătorul a apărut imediat, iar momentan e expusă într-o sală de conferință din ASE. E vorba de un peisaj alpin încadrat de picioarele unei vaci mov, în care mai multe avioane bombardează un sat idilic în timp ce în prim plan se desfășoară o fetiță - și o marmotă. 

Imaginea vă așteaptă mai jos. Până acolo, aflați despre Dominic că a lucrat în televiziune și publicitate până să se ocupe full-time de artă.

A fi pictor este o meserie. E important de subliniat acest lucru. Atelierul meu este locul în care îmi fac munca; trebuie să muncesc indiferent dacă am succes în acel moment sau nu – de altfel, e de preferat să nu mă gândesc la acest aspect în timp ce lucrez.

Dominic are în majoritate cumpărători români și din Statele Unite. Pe mulți colecționari îi cunoaște personal; de obicei, cu cei interesați de procesul creativ și de poveștile din spatele picturilor se creează relații pe termen lung. Iar acestea joacă un rol într-unul din cele două tipuri de succes ale unui artist: cel comercial/cultural, unde contribuie și piața de artă, conjuncturile favorabile, călătoriile sau norocul. Dar nici primul tip de succes nu e neapărat simplu: să realizezi o lucrare de care ești cu adevărat mulțumit. 

În timp ce pregătește o expoziție la Rotterdam în toamnă și una în București anul viitor, Dominic ne-a vorbit despre evoluția stilului propriu, răbdare, promovare și popularitate.  

Cum ai început cu pictura?

Am fost incurajat să desenez și să pictez de când eram copil. Părinții mei s-au prins foarte devreme că îmi plăcea să măzgălesc pe orice suprafețe așa că mă lăsau lângă bibliotecă înarmat cu o mână de carioci – mi-am făcut de lucru pe operele marilor clasici, am colorat Seneca și Dante și am desenat mașinuțe și peisaje pe toată mobila din lemn masiv.

M-am simțit mereu atras de exprimarea plastică pentru că îmi permitea să aduc în realitate viziunile grandioase ale copilăriei – îmi plăcea să îmi imaginez peisaje, scene urbane cu multe personaje. Această dorință exuberantă pentru vizual se reflectă în felul în care arată atelierul meu din prezent: o harababură colorată de picturi, fiecare cu universul său fabulos.

Dintre primele lucrări

Pe la final de liceu aveam doi buni prieteni: Andi și Grigore. Cu ei petreceam cel mai mult timp și îmi erau foarte dragi. Am făcut câte un portret al fiecăruia dintre ei – mi se pare că au ieșit destul de bine și reflectă starea acelor zile.

Andi, ulei pe carton, 50x50cm, 2002:

Grigore, ulei pe carton 70x50cm, 2002:

Stilul tău. Temele care te inspiră

Lucrările mele sunt, în general, figurative – forme, obiecte și personaje din universul familiar al realității care ne înconjoară sunt recognoscibile în pânzele mele. Stilul pictural care m-a interesat a variat. Am fost fascinat de hiperrealism o perioadă bună de timp – concepeam pentru pânzele mele scene de acțiune fantastice și le lucram cu mare precizie și răbdare. Inițial am definit acest stil drept realism fantastic.

Am trecut treptat la lucrări mai gestuale, în care mă interesau peisajele și lumea vegetală, folosind un stil care s-ar putea numi expresionist contemporan (gesturi puternice, culori intense, tușă împăstată).

Memory Empty, 160x150cm, ulei pe panza, 2009:

Secret Harmony, 120x100cm, ulei pe panza, 2019:

Primele lucrări vândute

Eram în Germania la facultatea de arte din Leipzig în 2011 și pictam un tablou uriaș (cea mai mare dintre lucrările mele de până atunci). Compoziția era fantastică – tot tabloul era încadrat de picioarele și corpul unei vaci mov imense. Între picioarele vacii se desfășura un peisaj alpin clasic austriac în care am pictat avioane de vânătoare care bombardau un sat idilic.

În prim plan, o copilă inocentă stătea sub ugerul vacii care împroșca lapte. Am lucrat cu mult entuziasm și răbdare la acea compoziție – niciodată nu mai avusesem atâta răbdare – și s-a văzut – straturile erau impecabil făcute, peisajul strălucea. Era scăldat într-un mov-violet profund pe lumină de apus - am vrut să fie un statement politic – bineînțeles, apărea și o marmotă în prim-plan.

War of Milk, 190x230cm, ulei pe panza, 2011 (colectie particulara):

Cei de la școala din Germania au fost scandalizați – mi-a plăcut asta. Apoi am adus pictura în România și și-a găsit imediat cumpărător. Este expusă, pentru moment, într-una dintre sălile de conferințe ale Academiei de Studii Economice din București.

O altă lucrare de care sunt foarte mândru și care și-a găsit rapid colecționar este "Fly with Guilt", din 2011, care s-a manifestat inițial sub forma unei senzații într-un vis: acel vis al căderii din care ne trezim în ultima clipă.

Am asociat imaginea cu ideea zborului căci reflectam, pe vremea aceea, la natura condiției umane: omul care, în ciuda tuturor dificultăților și a finalului tragic, alege să zboare. Apoi am lucrat un montaj video din multe personaje care cădeau/pluteau/zburau și am transformat acel montaj într-o pictură de care sunt, și astăzi, mândru.

Fly with Guilt, 200x200cm, ulei pe panza, 2011:

Recent, un prieten colecționar m-a rugat să creez o lucrare cu tema “fericire” pentru o colecție pe care o construiește; m-am apucat de treabă și am pictat “Looking for Happiness”. Lucrarea are dimensiuni impozante (187x200cm) și e structurată pe mai multe planuri narative care se leagă într-o compoziție unitară.

Am ținut să păstrez aspectul pictural al tușei, iar culoarea vibrează puternic pe toată suprafața pânzei. Într-o poveste care amintește de ideea biblică a lui Noe, oamenii sunt indiferenți, în timp ce animalele sunt supuse, iar plaja (aproape) pustie se contopește cu cerul și poartă semnul “Obey this Sign” ca un middle finger ridicat acelui celebru “pursuit of happiness” american.                   

Looking for Happiness, 187x200cm, ulei pe panza, 2019:

Lucrările în "circulație". Promovare

Eu am crescut cu Facebook foarte mult, acum am trecut cu precădere pe Instagram. Ambele platforme sunt vizuale și permit o expunere destul de bună – am o mulțime de fani care abia așteaptă să vadă ce am mai pictat. Mulți clienți au venit direct de pe Facebook și Insta.

Adevărata social media pentru mine rămâne relația curator – artist – galerist: aceasta permite un feedback autentic bazat pe expertiza reală a unor oameni specializați. Am lucrat intens și mi-am construit o rețea de prieteni și cunoștințe (profesioniști din domeniul artistic) cărora le arăt regulat ceea ce lucrez. E bine să ai în jur persoane de încredere.

Lucrări preferate

A face pictură este, pentru mine, un proces de reînnoire și de învățare continuă. Nu mă mai regăsesc în ceea ce am făcut acum 10 ani întrucât nu mai sunt același om. Mă uit la tot ce am pictat, și, în unele cazuri, stau și mă întreb cum de am avut atâta răbdare.

Picturile mele sunt precum bornele kilometrice pe un drum fără întoarcere – ele marchează un anumit moment de dezvoltare a caracterului și a stilului; reflectă anumite stări și trăiri ale acelei perioade.

Popularitatea lucrărilor este independentă de preferințele mele; de multe ori cele populare au coincis cu gustul meu, iar în unele cazuri au fost exact opusul. Din experiență am observat că fiecare lucrare își găsește, cu timpul, publicul său.

Cumpărătorii

Am numeroși colecționari în România – publicul de aici iubește culorile mele și felul liber în care mă exprim prin pictură. Pe majoritatea îi cunosc personal și discutăm direct întrucât sunt interesați să afle și cum se desfașoară creația și să mențină o legatură apropiată pe termen lung. O bună parte dintre colecționari sunt din Statele Unite și au cumpărat online printr-o platformă de vânzări.

Fiecare relație este unică și se calibrează în funcție de necesitățile cumpărătorului: există persoane care vor doar să aibă obiectul “pictură” și atunci relația rămâne destul de simplă și, pe de altă parte, există relații de durată și profunde care merg dincolo de schimbul simplu și se transformă în prietenie.

Cum ai descrie meseria (sic) de pictor în România?

A fi pictor este o meserie. E important de subliniat acest lucru. Atelierul meu este locul în care îmi fac munca; trebuie să muncesc indiferent dacă am succes în acel moment sau nu – de altfel, e de preferat să nu mă gândesc la acest aspect în timp ce lucrez.

Ador să vorbesc despre conceptul de "succes"; în calitate de artist, am cel puțin două tipuri de succes atunci când lucrez: primul (și unul foarte important) este atunci când reușesc să realizez o lucrare de care sunt cu adevărat mulțumit – un succes profesional, intim, o victorie în munca pictorului.

Al doilea este succesul comercial/cultural, determinat și de capacitatea artistului de a produce lucrări de calitate în mod susținut (adică în cantitate) pentru o perioadă lunga de timp – artistul își arată forța creatoare prin această mișcare de creație continuă și prolifică. Legat de acesta: nu este în întregime sub controlul artistului. Mecanica pieței de artă, conjuncturi culturale și economice favorabile, călătorii, amiciții și cunoștințe, întâmplări, noroc etc. toate contribuie la crearea de oportunități pentru "succes".

Misiunea mea de pictor este să am lucrări bune de arătat și să creez pe cât posibil conjuncturi favorabile pentru a le arăta.

Pictori preferați

Am dintotdeauna mult respect și admirație pentru Van Gogh – un clasic universal al picturii; l-am studiat cu atenție în toate muzeele în care i-am zărit lucrările, dar abia prin catalogul în două volume care conține toate operele sale am înțeles munca colosală pe care a făcut-o.

Un artist adevărat, implacabil, s-a reîntors la același subiect până la saturație: știam marile capodopere, însă nu văzusem miile de lucrări care au dus la aceste rezultate minunate – pentru mine este un exemplu de putere și forță de muncă. Să nu ne uităm numai la rezultat, ci să știm că fiecare vârf glorios (din orice domeniu, cred) are în spate ani de muncă și practică asiduă: folosesc acest gând ca să mă motivez.

Un maestru al picturii românești și un exemplu pentru mine este Florin Ciubotaru – mi-a fost profesor la UNARTE pe vremea când studiam pictura. Prin exemplul său m-a învățat ce înseamnă meseria de pictor: puterea de asumare și autodeterminare asupra direcției de urmat în creație, dar și în viață.

Mentorul meu Dragoș Botezat care mi-a ghidat pașii în etapele pregătitoare dinainte de facultate a fost și rămâne o referință pentru mine.

Un prieten bun pe care îl admir este Zoltan Bela, un pictor al cărui entuziasm și vivacitate sunt exemple pentru mine – conceptul din spatele creațiilor lui ține de istoria personală și de raportul la peisajele urbane privite printr-o lentilă care ne apropie și ne transpune. Apreciez munca și stăruința de care dă dovadă precum și disciplina puternică a meseriei.

Pictura contemporană românească are multe nume care merită menționate – Victor Fota, spre exemplu, este un maestru al detaliului și îi admir determinarea și răbdarea în maniera de a lucra; Liviu Mihai este un alt artist teribil de interesant care folosește o gamă de culori atent alese pentru a crea secvențe de memorie personală în pictură.

Proiecte în desfășurare. Planuri mai departe

Am luat obiceiul de a lucra în cicluri de lucrări - adică serii de picturi pe aceeași temă. În acest moment lucrez cu o galerie din Rotterdam și pregătesc o expoziție pentru luna septembrie cu conceptul "Secret Garden", în care voi expune cu precădere lucrări mari cu subiecte din natură – peisaje intime și exotice cu plante și umbre colorate puternic.

În paralel pregătesc o serie de lucrări bazate pe ideea "Merry Go-Round" care, pentru mine, au un caracter misterios – la intersecția dintre ludic și fantastic.

At the beach, 100x100cm, ulei pe panza, 2018:

Morning Shadows, 100x100cm, ulei pe panza, 2019:

Vreau să am această serie gata pentru o expoziție la București anul viitor.