[Pe mici sau mari ecrane] Radu Potcoava: Acum 30-40 de ani, aveam alta dispozitie in a acumula stari

Pentru Radu Potcoava ("Happy End", "Vara s-a sfarsit", scurtmetrajele "Ma cheama Costin" si "Miss Miss Sueño") reclamele, trailerele, popcornul si reactiile celorlalti spectatori au farmecul lor in sala de cinema. El considera ca spectatorul de astazi are alta dispozitie in a acumula stari, ceea ce face ca succesul filmelor sa fie masurate dupa gradul in care te tin conectat la poveste, fara sa mai ofere acele ragazuri de contemplare, cum se intampla acum 30-40 de ani.

Radu spune ca dusmania public-artist, foarte intalnita si in cinema-ul romanesc, e complet neproductiva, in conditiile in care publicul de cinema se subtiaza pe zi ce trece si publicul de film, la fel. Iar festivalurile de film nu sunt straine de problema.

[...] fiecare regizor este liber sa faca ce vrea si sa isi faca anumite calcule legate de festivaluri etc. Pentru ca, de multe ori si complet nejustificat, ceea ce vrea publicul se cam bate cap in cap cu ce vor festivalurile.

In viitor, Radu vede o industrie inclinata tot mai mult catre streaming, mersul la cinema asemanat cu mersul la opera, festivalurile de film vor fi mai nisate; in termeni de productii, avem deja astazi premisele unor produse noi, de tipul show-urilor interactive.

Primele amintiri la cinema

Imi amintesc cozile de la Favorit, cinematograful cartierului meu, atunci cand aparea un nou film din seria Margelatu (cam ala era Avengers-ul generatiei mele), cum plecam 15-20 de copii, intre 5 si 8-9 ani, cu bani de bilet si inca vreo 3-4 lei de bomboane. Asa am vazut Margelatele toate, Star Wars-urile, filmele alea cu karate gen Sora 13 etc. Ah, si mai tin minte o seara la Cinemateca si un film pe care nu prea l-am inteles atunci: "Gustul mierii".

Obiceiurile tale de consumat filme  

Mult cinema in Bucuresti. Si mai multe filme in cinema la festivalurile la care am ocazia sa merg cu filmele mele. Online, vad doar filmele pe care nu am cum sa le vad in cinema - dubiosenii, filme vechi pe care vreau sa le revad etc.

Cinema-ul – experienta sociala

Cinema-ul e o experienta, nu doar un mod de a consuma un produs numit film. Cam asta e diferenta majora. Pentru mine, totul are un farmec in sala: inclusiv reclamele, inclusiv trailerele noilor filme, inclusiv popcornul, inclusiv reactiile celorlalti.

Si inca ceva: cinema-ul e o chestie sociala. Te intalnesti cu prieteni, vedeti un film impreuna, alaturi de alti oameni care cumva cauta aceeasi experienta ca voi. Nimic din toate astea nu se compara cu vizionarea unui film acasa, indiferent cat de buna e copia sau cat de performant e sistemul tau de redare. E altceva.

Cinema vs. streaming

Sunt produse diferite pentru segmente diferite. E normal sa existe departajari. Si daca nu intra filmele Netflix la Cannes, in ce fel ar impacta asta cífrele lor? Vor fi mai putini oameni care le vor vedea? Nu cred. E publicitate, si sunt cativa baieti destepti care incearca sa tina focul viu, sa alimenteze toata aceasta dezbatere si sa capitalizeze din punct de vedere al marketing-ului si PR-ului. Convenient enough.

Altfel, cinema-ul e una, TV-ul (si, implicit, Emmy) e alta - si aici trebuie sa constientizam faptul ca vechea televiziune e pe duca, nu mai sta nimeni sa se organizeze astfel incat sa fie la ora X in fata TV-ului sa vada nu stiu ce episod din ceva, iar platformele de streaming propun un cu totul alt gen de produs. Daca ar fi sa aleg doar intre Oscar si Emmy, as zice Emmy, pentru ca in mod evident asta e directia in care se indreapta televiziunea - catre online si streaming.

Raportarea la filme

Obiceiurile de consum s-au schimbat. Timpii de decizie in achizitie, la fel. Filmul e un produs. Felul in care producem film s-a schimbat fata de cum era, sa zicem, acum 30-40 de ani. Atunci aveam rabdare cu un film de doua ore in care nu se intampla nimic jumatate din el. Ba ne mai si gandeam o zi-doua, de ce. Aveam alta dispozitie in a acumula stari.

Astazi, e povestea cea care te tine in scaun, prin poveste acumulezi starile si, daca nu e construita bine incat sa te lipeasca de ecran, pa, la revedere. Ca nu prea mai avem rabdare. Sa fiu eu sanatos cate mari filme de festivaluri (romanesti si straine) am oprit dupa zece minute...

Ce isi doreste publicul vs. ce vrea artistul sa transmita

Eu nu sunt de acord cu dusmania asta public - artist. Unul vrea altceva, altul altceva. Complet neproductiv. Cred ca aceste doua entitati trebuie sa se intalneasca. Trebuie. Publicul de cinema se subtiaza pe zi ce trece - impresia mea. Publicul de film, la fel, in detrimentul celui de seriale - suntem mult mai putin dispusi sa stam doua ore cu o poveste, cap-coada; mai bine vedem cate un episod de o ora in fiecare seara, dintr-o serie.

Daca nu fidelizam ce a mai ramas si nu incercam sa crestem numeric, daca nu ne adaptam, am pierdut.

In cinema-ul romanesc avem parca o obsesie, asta de a nu asculta ce vrea publicul sa vada. Nu e sanatos. Insa fiecare regizor este liber sa faca ce vrea si sa isi faca anumite calcule legate de festivaluri etc. Pentru ca, de multe ori si complet nejustificat, ceea ce vrea publicul se cam bate cap in cap cu ce vor festivalurile.

Fragmentarea platformelor de streaming ce ar urma

Sunt companii precum Netflix, Amazon, etc. care acum produc content. Si sunt companii traditionale, precum Disney, care au si know-how (fac filme de cand erau mama si tata in stare de super-proiect), au si content al carui re-run cred ca inca poate face bani, au si licente - si ce licente! De ce sa nu faci bani din asta? Nu stiu la ce va duce - sper sa nu se mute chiar totul pe net. 

Evoluția industriei filmului 

Vor mai aparea produse noi - uite, de exemplu treaba asta cu interactivitatea unui show probabil ca va fi speculata mai puternic. Totul va merge catre streaming, inevitabil. Mersul la cinema va fi, probabil, precum mersul la opera. Festivalurile de filme vor fi mai putine si mai nisate, niste super-evenimente in sine - o sa trebuiasca sa fii intr-adevar foarte bun ca sa supravietuiesti cu festivalul tau.

Cred ca toate aceste schimbari sunt cumva inevitabile, vorbim totusi de secolul XXI, si ele trebuie sa se regaseasca inclusiv in modul in care spunem o poveste pe ecran. Nu plangeti, va fi tot arta, numai ca merita o haina mai slim si niste adidasi mai smecheri un pic.