[Rezolvam in DTP] Stefan Matei (Geometry Global): Multe intepaturi au trecut catre digital, iar ATL-ul incepe sa recunoasca - „hai ma, ca nu-s chiar monstri astia din DTP"

Stefan Matei, DTP la Geometry, ne-a zis de la inceput ca nu prea are timp de interviuri, munca de DTP senior ocupandu-i tot spatiul. Dar printre “feedbece”, amanari si urgente, a reusit sa iasa putin din camera masinilor din agentie, pentru a ne mai povesti ce fac oamenii astia acolo, pe langa a asculta tone de muzica. Si cam fac.

Daca te gandesti ca Stefan are un background solid la Graffiti BBDO, unde a luat un Grand Effie cu o campanie Pepsi, ca a stat nopti pentru lansarea iPhone in Romania, cam intelegi profilul.

Stefan ne spune si cum dinamica DTP-ului in agentie s-a schimbat odata cu trecerea dinspre print spre online, care se reflecta si in necesarul propriu de tool-uri, abordari, invataminte: 

Am invatat basics de editare video, after effects pentru ca asa mai vin unele materiale de pe afara. De voie, de nevoie, le-am facut. Greu, pentru ca tutorialele de pe Google nu intra in „productive hours".

Pentru ca DTP nu exista in DEX

Si iata cum ajungem la intrebarea pe care multi accounti nu si-o pun, iar multi creativi cred ca stiu raspunsul. Ce face DTP-ul? The Unknown Wizard, the place where the magic happens.

Unii ar spune ca nimic, luam ceva din creatie si il facem pdf sau tiff - si gata. Altii ar spune ca este departamentul unde se pun diacritice. Sau departamentul unde le este stricat vizualul frumos colorat si stralucitor. Si da, si nu. DTP este departamentul care se asigura si ia toate masurile pentru ca ceea ce ajunge la consumator sa arate, tehnic, impecabil.

Imaginile folosite trebuie sa aiba calitatea cea mai buna pentru suportul oferit, textele trebuie asezate de o asa maniera incat sa nu fie intre pagini, sa nu se taie la marginea paginii sau sa nu se nimereasca pe indoitura unei cutii, trebuie sa ocupe un spatiu prestabilit, dar sa fie si lizibil. DTP-ul trebuie sa fie la curent cu cele mai noi cerinte legale legate de dimensiunea minima a textului (vezi medicamente, disclaimers sau atentionari).

Si, intr-un final, culoarea. Marul discordiei intre art si DTP. Tiparul, obiectul de baza al DTP-istului, lucreaza cu un model de culoare standard (CMYK), total diferit de ceea ce vedem pe monitoare, TV sau orice cu ecran (RGB). Un mod de culoare cu o gama de culori mult mai redusa decat RGB. De aceea, de multe ori, vizualul super colorat, foarte atractiv din creatie poate sfarsi prin a fi o imagine banala, stearsa in ziar...

Si mi-am mai adus aminte o definitie pierduta in negura accountilor pentru DTP-ist – arogant sensibil, enervant de dulce. Pe stilul can't love them, can't hate them?

Instrumentele muncii

Suita Adobe este sfanta, iar constanta informare despre noile tehnologii este de nelipsit. Iti pot face treaba mult mai usoara sau, cel putin, mai rapida. Am avut cateva deplasari in tari straine pentru a putea continua o lucrare, tehnologia in caz fiind necunoscuta aici.

Revenind, Photoshop, Illustrator si inDesign sunt indispensabile. De la redactare text la retouching photo, animatii pentru site sau editare video. Si multe alte programele care chiar nu stiu ce fac, probabil ca-s bune pe partea de online. Parte pe care sunt fortat sa o invat; printul pierde teren, iar online-ul are nevoie de alte atribute, complementare sau chiar noi.

Si de la aceasta nevoie de online, s-a schimbat si dinamica DTP-ului in agentie. Multe intepaturi au trecut catre accountii de digital, iar ATL-ul incepe sa recunoasca - „hai ma, ca nu-s chiar monstri astia din DTP". Probabil ca asa suntem vazuti, am auzit de multe ori treaba cu „ma asteptam sa fie mai rau".

Intr-adevar, apar conflicte dar eu le consider puerile, venite probabil din diverse frustrari. De ambele parti (Client Service – DTP) in masura egala. Eu ca, dupa un tur de forta urgent, trebuie sa reincarc fisierele dupa 10 zile ca a expirat linkul, ei ca nu inteleg de ce dureaza o ora sa pui o virgula sau sa inlocuiesti un cuvant.

De la primul contact la primul job

Tipografie, am inceput facand un leaflet de garantie la o marca de pantofi sport. Sa vad ceva tastat si desenat pe un PC in mana mea peste cateva ore, ceva facut de mine cu mana mea, priceless.

Am intrat in DTP la pragul dintre secole, fara sa stiu ceva. Stiam doar ca am 20 si ceva de ani si ca-mi place sa fac in Paint diversi Beavis & Buttheads si sa colorez destul de stangaci fotografii alb-negru. Eram cel mai fericit, mirosea a hartie tiparita proaspat, a carte noua.

Nu pot spune cand sau cum am invatat, au trecut anii, si chiar in timp ce va scriu mailul, imi dau seama ca formatarea textului in Outlook este chineza pentru mine. „Insert number" machete de presa? Hmm, cu toate elementele, 1-2 ore. Tabel xls? Err, nu ma pricep.

Pasii nu cred ca mai sunt aceiasi pe care i-am urmat eu, tipografie si apoi agentie. Cu tehnologia din ziua de astazi, iei contact cu genul de soft cerut in grafica de mic. Nu it trebuie facultate, doar rabdare, atentie la detalii (sic) si dorinta de a lucra in domeniul acesta.

Unde se invata meseria asta?

Am auzit povesti cum ca ar exista niste cursuri de DTP, dar nu am putut purta o discutie cu un absolvent al unui astfel de curs. Le inveti din joaca initial, iar apoi te gandesti ca poti face un ban cinstit din joaca asta. Un ochi creativ te ajuta foarte mult, la mine nu a fost cazul, pe mine m-a ajutat ochiul tehnic. Foarte multi art directors de azi au pornit din DTP. Multi, foarte buni.

Facultatea (engleza - germana) m-a pregatit pentru a preda limbi straine. Licenta pe care am pregatit-o luandu-mi o luna de concediu fara plata la tipografia unde am luat contact prima oara cu DTP-ul, facand o eticheta cu „warnings when washing".

Workflow, dificultati, lupte de culise

In general, DTP-istii sunt oameni deschisi care sunt in contact permanent cam cu toate departamentele.

Complimentele si luptele merg mana in mana, de obicei cu departamentul Client Service. Unde totul este atat de urgent ca ne miram ca lumea inca mai exista. Dar sunt, in aceeasi masura, si cel mai probabil sa „explodeze" din te miri ce. Dar dupa orice furtuna, soarele iese cand jobul este dus la capat si iese totul bine. We're all bestest (sic) friends again.

Cea mai mare piedica este tehnologia care evolueaza mai rapid decat este dispus angajatorul sa upgradeze computerele din dotare. Apoi, timpul liber pentru a invata tot felul de noi minunatii, pentru ca se cer si nu are cine sa le faca. Am invatat basics de editare video, after effects pentru ca asa mai vin unele materiale de pe afara. De voie, de nevoie, le-am facut. Greu, pentru ca tutorialele de pe Google nu intra in „productive hours".

Zile si nopti pentru cel mai lung proiect

Lansarea iPhone in Romania. Weekend, ore tarzii, dar cu totul meritat. A fost un proiect la care am lucrat cu drag pentru ca am crezut in el. Plus o super echipa.

Tipar de pus in rama

Lansarea Q7 si o campanie ciudata legata de un telefon mobil.

Nu eram implicat direct, dar am vazut agitatie in departamentul productie si am sarit in ajutor. Nebunie curata, unul dezmembra seturi de manichiura, unul indoia cutii, unul rula invitatii si le introducea in cutia de manichiura, altul lega o fundita iar utimul introducea toate acestea in cutia ansamblata anterior.

La sfarsit, a ramas un morman de forfecute, unghiere si pile de unghii. Si 7 oameni, de la productie la client service, cu rasete si voie buna dupa sudoare si stres.

Ce ar merge schimbat

Nu as schimba nimic din fasa, as da un roll-back catre romantic age-ul publicitatii romanesti. Vremurile in care exista un schedule si stiai ca ai de facut ceva vineri de la pranz si sa fie gata miercuri la ora 17.

Dupa 2008 sunt toate urgente, mega urgente, acum, lucrare venita vineri la 18.30 cu deadline luni la 10 – ca ai suficient 3 zile etc. Si aici mai apare o mini-lupta cu domnisoarele care cer ceva asap. Asap ca asa au auzit ele, „nu inseamna urgent-urgent".

Pe ce muzica lucrezi cel mai bine?

Oho, e in functie de lucrare, de ora, de deadline. Am avut un pliant pentru o banca trezita tarziu – am ascultat  Pantera si Slayer, dar sunt cazuri rare. In general, pentru lucrari care prezinta monotonie ascult ceva invers, sa ma tina treaz. Au fost zile in care nu era muzica, era un post de stiri, altele in care ascultam bucharesttraffic sau motorbike. Sau pentru lucrari super easy care ma duc ca gandul la anii de inceput, anii 2000, mai ascult un Depeche sau N&D.

Am avut un coleg de la care bubuiau rave-parties, iar un altul avea un rock list de nu se repetau melodiile o saptamana intreaga. Sunt si momente in care linistea este cea mai buna; totusi, scap pe acolo si o Rapsodia Romana sau un Romeo si Julieta.