[Obsesii part-time] Andreea Popescu (Kaleidoscope Proximity): Pe la 19 ani am pornit o relație de lungă durată cu voluntariatul

Pasiunea Andreei Popescu, Account Manager Kaleidoscope Proximity, pe care o adăugăm colecției noastre este civismul. Poate părea ciudat, dar nu și în România, unde civismul se tot învață. În ultimii ani, din ce în ce mai bine. E o ieșire din zona de confort, spune Andreea, descoperirea unor comunități care se coagulează în jurul unor idei, o ”muncă” susținută de înțelegere a unor lucruri poate nu la fel de familiare ca meniul de băuturi la juma’ de preț din Control, marțea.

 Partea bună, totuși, e că toate ieșirile astea din zona de confort mă ajută să-mi resetez un pic impresiile și aștepările idealiste.

 Despre bulă și poluri opuse, FOMO, activism, civism și comunicare, povestește Andreea mai jos:

În marcom

Spre deosebire de alți cunoscuți care au înțeles devreme ce vor să facă mai departe cu viața lor profesională, eu m-am lăsat prinsă de bunăvoie și nesilită de nimeni în haosul tuturor posibilităților. Doar porneam la drum cu o foaie albă-n buzunar, gata să fie mâzgălită doar cu ce voiam eu.

Mi-au trebuit 4 ani de liceu economic ca să-mi dau seama că mai degrabă aș servi o viață-ntreagă bere în Niște Domni și Fiii decât să fac bilanțuri contabile.

Jumătate din timpul petrecut apoi în FJSC (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării) mi-am spus că jurnalismul o să-mi vindece sindromul curiozității cronice, iar spiritul justițiar din mine o să se manifeste în cel mai constructiv mod cu putință. Ceea ce probabil ar fi fost adevărat dacă anumite circumstanțe nu m-ar fi făcut să renunț între timp.

Toată treaba cu publicitatea a început în momentul în care m-am înscris ca voluntar în ONGS-ul Advice Students, încă din facultate. Instinctul inițial de ”Why not?” m-a condus încet-încet unde am ajuns în prezent. Acolo am învățat să scriu primul brief, să coordonez echipe și proiecte, să obțin sponsorizări și să mă obișnuiesc cu interacțiuni diverse cu oameni la fel de diverși. Tot prin Advice Students am reușit să obțin și primul job full-time de Jr. Account Executive într-o mică agenție de digital.

De atunci și până acum, vreo 6 ani mai târziu, am rămas în continuare în acest love/hate relationship cu publicitatea, cam singurul gen de relație care încă mă provoacă din punct de vedere profesional.

Context & inspirație

Pasiunea asta cu industria comunicării a plecat tot de prin facultate și cel mai probabil catalizatorul a fost faptul că ieșeam foarte mult, îmi plăcea să cunosc persoane noi, să văd locuri diferite, să experimentez cât mai mult.

M-au pasionat întotdeauna comunitățile care se creează în jurul unor idei sau al unor locuri anume. Așa că pe la 19 ani am pornit altă relație de lungă durată, de data asta cu voluntariatul, care practic îmi oferea cam tot ce căutam eu la momentul respectiv: conexiuni, evenimente, oameni noi, petreceri, muncă ”pe degeaba”, dar care-mi aducea o super satisfacție.

Ce a urmat

Timp de vreo 2 ani jumate am fost membră într-un ONG numit Even’thor care se ocupa cu organizări de evenimente, de la festivaluri de teatru și film până la concertele mari din București. Prin intermediul lor am reușit să particip la tot felul de happening-uri din oraș pe care altfel nu mi le-aș fi permis ca studentă cu covrigu-n mână la 8:00 dimineața.

Tot ca voluntar am ajutat pentru scurt timp și în organizarea unei ediții Noaptea Devoratorilor de Publicitate, am scris o lună la Vice și am făcut recenzii de film la o publicație online care se ocupa de maparea evenimentelor și a locațiilor cul din București. În paralel m-am înscris și-n Advice Students unde m-am jucat de-a publicitatea naivă vreo 4 ani.

Pe scurt, la momentul respectiv cred că pasiunea pentru comunicare s-a manifestat prin toate aceste voluntariate/internship-uri pe care le-am făcut și care, într-un fel sau altul, m-au făcut să-mi dau seama că asta vreau să fac și pe viitor. Eventual și-n schimbul unui salariu.

Transformări

După tot acest timp nu cred că pasiunea pentru comunicare s-a transformat în ceva diferit, mai degrabă a fuzionat cu un alt subiect care-mi consumă gândurile, uneori într-un mod uneori frustrant: zona de activism/civism. Așa am început să mă responsabilizez puțin câte puțin și să-mi dau seama că cele două, comunicarea și inițiativele sociale/colective, ar trebui să fie codependente. Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa. Nu mereu, cel puțin.

Planul pe termen lung e să-mi întind antenele și să migrez către sectorul inițiativelor nonguvernamentale sau către proiecte care să genereze schimbări politice, sociale, de mediu șamd. Momentan să spunem că sunt într-un proces de scanare a ”pieței” și încerc să-mi dau seama ce ar presupune toată nebunia asta. Știu că trebuie să mă pregătesc psihic înainte de Ziua Z, așa că-mi aloc puțin mai mult timp decât în cazul unei decizii de zi cu zi.

Timp & efort

Tot vorbeam mai devreme de spiritul meu justițiar căruia nu i-am găsit până acum o ocupație, așa că iată – interesul pentru activism și civism îl țin ocupat pentru moment. Nu pot cuantifica exact cât timp investesc în asta, dar încerc să citesc cât mai mult, să mă țin la curent cu ce se întâmplă și să verific întotdeauna informațiile care ajung la mine. Dacă stau să mă gândesc bine, tot procesul ăsta este, de fapt, cel mai greu și frustrant. E o ”muncă” susținută de înțelegere a unor lucruri care poate nu-ți sunt la fel de familiare ca meniul de băuturi la juma’ de preț din Control, marțea.

Cu toate astea, răsplata efortului depus, fie că vorbim de observarea voturilor sau ajutorul concret oferit unei cauze, e de infinit de ori mai mare decât toate frustrările acumulate până în acel punct.

De ce e nevoie 

Din păcate, și spun asta pentru că procesul de autoeducare îmi pare mai dificil decât orice școală sau curs pe care-l poți urma, implică mult lucru cu sinele. Trebuie să te motivezi constant, să îți dedici timp, să fii dispus să înțelegi anumite procese și să îți dai seama că oricât de mici ar fi pașii pe care îi urmezi, la un anumit nivel ei fac diferența.

Momente în care ai vrut să renunți

Mai degrabă au fost momente în care obosisem psihic și voiam să fac o pauză de la tot ce se întâmpla la momentul respectiv. Fiind destul de interesată de ce se întâmplă pe plan politic și de ce contribuții poate aduce societatea civilă în îmbunătățirea sistemului, e cam greu să zic ”Gata, săptămâna asta nu s-a-ntâmplat nimic, phew!” pentru că mereu apare câte ceva și intervine FOMO-ul.

Motivația pornește din faptul că odată la ceva timp, nu atât de des pe cât mi-aș dori, pare că se întrevăd semne bune, atât la nivel general, cât și în urma unor acțiuni punctuale pe care fiecare dintre noi le poate face, vezi Referendumul pentru Familie, alegerile europarlamentare șamd. Cu atât mai mult cu cât din zona asta politică se cascadează o mulțime de repercusiuni asupra sectoarelor culturale, educaționale, medicale etc., iar consecințele sunt resimțite cel mai mult de angajați și beneficiarii acestor servicii.

Descoperiri

Am descoperit că în bula în care trăiesc sunt înconjurată cât de cât de oameni care manifestă un interes pentru activism și civism, chiar dacă fiecare acționează în felul sau în ritmul lui. Important e că există preocuparea asta și că majoritatea au o minte suficient de deschisă încât să fie selectivi cu informațiile primite.

Pe parcurs am avut supriza să descopăr și să interacționez cu oameni care se aflau la polul opus față de mine și, recunosc, a fost un șoc să observ că lucrurile pe care eu pun preț pentru alții poate că nu înseamnă nimic. Partea bună, totuși, e că toate ieșirile astea din zona de confort mă ajută să-mi resetez un pic impresiile și aștepările idealiste.

Punctul de intersecție

Atât comunicarea, cât și pasiunea pentru schimbare manifestată prin activism/civism au un punct comun esențial, zic eu: lucrul cu oamenii. Iar dac-ar fi să analizăm un pic mai mult asemănările am vedea că ambele domenii necesită aproximativ același skill set: capacitatea de a vorbi oamenilor pe limba lor, de a scoate în evidență elementele importante pentru ei și de a educa masele. Doar că, evident, nu peste noapte.

Și pentru că din păcate ziua are doar 24 de ore, recunosc că printre mail-uri, meeting-uri și ieșiri în oraș îmi fac timp să mă informez despre diverse subiecte, să particip la tot felul de evenimente și, acolo unde găsesc oportunitatea, să contribui cum și cât pot.