Radu Muntean crede că distincția între vizionarea unui film împreună cu o audiență la cinema și experiența intimă a vizionarii de acasă a unui film se va face în funcție de categoriile de vârstă, tinerii și cei care depășesc 55-60 de ani fiind înclinați spre experiența socială, iar categoria de mijloc către experiența personală a streamingului.
Tocmai de asta serviciile de streaming și-au făcut bine (a se citi obsesiv) temele și au un portofoliu de filme/seriale pentru fiecare nișă: copii, adolescenți, mame, tineri, corporatiști, pensionari, dar și o delimitare în ceea ce privește genurile, incluzand aici și filmele de autor, precum "The Ballad of Buster Scruggs al fratilor Coen", realizat pentru Netflix.
Radu își păstrează optimismul pentru viitorul acestei categorii, dar punctează că dezvoltarea ei trebuie să implice un grad mai mic de intervenție a producătorului în execuția filmelor.
La cinema. Amintiri și prezent
Când eram mic mergeam cu bunicul meu la film, pe bulevard sau la Sala Palatului. Îmi aduc aminte că am văzut Star Wars în premieră națională, după ce am stat la coadă peste trei ore, iar înainte de asta, un SF japonez oarecum asemănător cu filmul lui Lucas, tradus la noi "Mesaj din spațiu". Plus, Rocky-uri și alte filme americane, care mai treceau de cenzură și erau difuzate, mai ales în copii pirat.
Dacă m-au influențat sau nu, habar n-am. Dar spectacolul în sine, al vizionării în sala de cinema, m-a fascinat atunci și recunosc că mă fascinează și acum, atunci cînd am ocazia să merg la cinema. Tot mai rar, din păcate, din două motive.
Oferta de filme bune e foarte săracă și nu mă pot adapta la coabitarea cu spectatorii care vorbesc în timpul filmului sau răspund la mesaje pe telefon. Prefer să văd filmele care mă interesează, la mine acasă, împreună cu familia sau singur. Am un proiector, un ecran destul de mare și o cameră antifonată, cu alte cuvinte o mică sală de cinema unde eu sunt curatorul repertoriului.
Cinema vs. streaming
Să subestimezi astăzi streamingul e ca și cum ai ignora existența mașinii electrice. Experiența vizionării filmelor s-a schimbat, sau, mai bine zis, s-a diversificat. În viitorul apropiat (pe termen mediu și lung nu mă hazardez la ipoteze), vor continua să existe filme care se vor viziona cu precădere sau cu prioritate, pe ecrane mari și foarte multe care vor fi destinate exclusiv streaming-ului online.
Sistemul de multiplexuri, cuplate cu centre comerciale și de divertisment, va continua să aibă succes, mai ales pentru publicul tânăr. E un pachet comercial tentant pentru un adolescent: shopping, film, pizza, biliard. Și cînd zic film, zic ecrane mari, 3D, sunet dolby din enșpe difuzoare, tot tacîmul. Mai ales pentru blockbustere și în general, pentru filme destinate adolescenților, rețeta asta va continua să funcționeze.
În rest, pentru cei trecuți de 25 de ani, care încep să aibă treabă, serviciu, copii, responsabilități, ieșirile la cinema vor fi cu totul ocazionale. Streamingul va fi de bază.
Se mai ivește o oportunitate pentru cinema, la capătul celălalt al liniei vieții, după 55-60 de ani, când oamenii au mult timp liber și încep să-și dorească să iasă din casă mai des. Deja se întâmplă asta, în majoritatea țărilor din Europa de Vest și oarecum SUA.
Publicul țintă al filmelor de autor este, pentru orice distribuitor de gen, compus din pensionari. Asta e, dacă vreți, șansa pe care filmele de autor o au ca să fie difuzate în cinematografe, în țările în care există rețele de cinematografe de autor. La noi, încă nu.
Inspirație: din analytics
Evident, serviciile de streaming sunt companii comerciale și sunt interesate, cum e și normal, de profit, nu neapărat de încurajarea actului cultural. Cu toate astea, dacă te uiți pe Netflix, catalogul e construit cu o grijă obsesivă pentru targetare și nișare. Ai filme și seriale pentru copii, adolescenți, mame, tineri de condiție medie, corporatiști, pensionari. Nu mai vorbesc de genuri consacrate.
Sunt sigur că și nișa asta, a filmului de artă, o să se dezvolte. Atât cât cere piața, adică nu prea mult, dar suficient cât să existe acolo, o ofertă consistentă.
Să nu uităm că frații Coen au lansat anul trecut un film în exclusivitate pe Netflix, iar Peter Bogdanovich a pus cap la cap filmul neterminat al lui Orson Welles, lansat la pachet cu un making of, cel puțin la fel de interesant.
Pronosticuri. Libertatea cineastului
Eu sunt relativ optimist. Filme de autor se vor cumpăra și se vor produce. Singura diferență va fi probabil că gradul de libertate al autorilor va avea oarecum de suferit. Producătorul american, fie el de studio sau de serviciu de streaming, se va implica în procesul creativ. Cît de mult și cât de deschiși o să fim noi la asta, rămîne de văzut.
Ca spectator, sunt mai mult decît mulțumit că serviciile de streaming se dezvoltă. Am putut să văd filmul fraților Coen în momentul în care a fost lansat, împreună cu toată lumea interesată.
Ca cineast, sunt optimist ponderat. Se deschid în mod clar noi oportunități pentru producția de film, dar nu știu încă în ce măsură mă voi putea adapta la colaborarea, să-i zicem așa, cu un producător de tip "hands on". Rămîne de văzut.
Două lucruri sunt clare. Eu nu voi putea face filme măsurate cu focus group-uri; în același timp, dacă producătorii vor avea nevoie ca această nișă de film de autor să existe și să intereseze, vor trebui să lase un anumit grad de libertate creatorilor.