[Din spatele camerei] Mihai Marius Apopei: Singurul inconvenient al nostru este faptul ca trebuie sa ne trezim dimineata

Daca site-ul lui Mihai Marius Apopei ar fi o televiziune sau macar un canal de YouTube, cred ca nu te-ai plictisi. Ai de scrollat pe el de la “Da, mama, sunt beata” al Deliei pana la reclame in tari arabe, Rusia sau scurtmetraje din vremea facultatii cu nume inspirate din filme SF.

 “Ajungi sa filmezi un proiect si sa nu mai apuci sa ai grija de el dupa. Colorizarea, proces important, ajunge pe un plan secundar. Te trezesti in scurt timp la alta filmare, in alta tara, de unde nu ai cum sa mai mentii controlul produsului final”

Incepem astazi sa rasfoim prin arhivele catorva din DOP-ii de la noi, oamenii care capteaza imaginea beton in clipuri, spoturi si filme, fara de care, clientul nu prea ar mai avea cui sa ceara cadrele alea HD, lux. Directors of photography, cinematographer, oameni care duc steady-ul de 50 de kile in spate, spuneti-le cum doriti. Pentru ca ei vorbesc mai mult prin imagini, am zis ca n-ar fi rau sa-i vedem si in cuvinte. Primul, asadar, Mihai Marius Apopei. Aaand... action!

Cine-a pus camera-n drum...

La inceput a fost fotografia. Aparatul de fotografiat point and shoot pe film cumparat de ai mei din Bucuresti. Clasa a 6-a. Vremuri frumoase. Poze cu mine, varul meu, si fetele de pe pietonalul Unirii, Botosani. Un an mai tarziu, vecinul de vizavi a venit din America cu un aparat digital de 2 mega pixeli. Il imprumutam de 7 ori pe saptamana pana mi l-a lasat de tot.

Mai tarziu, i-am convins pe ai mei sa-mi cumpere un aparat foto digital cu 10x Zoom optic. Atunci am apasat pentru prima data butonul REC, singurul buton rosu. Ceva s-a intamplat atunci si doi ani mai tarziu eram student la UNATC. Facultatea de film impreuna workshop-uri precum Aristoteles Workshop, Istanbul Express si multe altele, creeaza un combo ideal in pregatirea profesionala si nu numai.

Sculele unui Director of Photography. Preferinte personale

Da. Echipamentul este foarte important. Si foarte scump. Da. De asta suntem noi, DOP-ii, sa cheltuim si sa economisim. Azi producatorul ti-e prieten, ii trimiti un mail, maine nu-ti mai zambeste. Scoti o lumina de pe lista si, paradoxal, incepe usor a se lumina la față. De-a lungul unui proiect, intre producaor si DOP se incheaga acest dans care poate fi placut ochiului daca-l poti observa sau neplacut urechii oricat l-ai ignora.

Personal, prefer camerele de la producatorul ARRI. Versatile. Material usor de manipulat. Setari simple si la obiect. Adevaratele bijuterii sunt lentilele. Ca orice bijuterie ce se respecta sunt si pretioase. Lentilele anamorfice, preferatele mele si a celorlalti 85% dintre operatori, aduc imaginii o senzatie cinematografica foarte “pleasant to the eye”. Lentilele sunt cele care te ajuta, poate cel mai mult, sa conferi personalitate fiecarui cadru.

Iubesc lentile precum: Zeiss Super Speed, Cooke Anamorphic, Hawlk V-Plus Anamorphic, Master Anamorphic, Leica Summicron, Lomo Anamorphic. Aaa...ma mai folosesc si de un exponometru si colorimetru personal pentru un control mai bun al luminii la fiecare cadru. Si ele sunt scumpe.

Cum e cu munca in echipa?

Depinde iarasi mult de proiect. Colaborarea cu regizorul este indeajuns incat sa nu ajung la masa agentiei sau a clientului. Cand ajung pe acolo, este pentru acea cafea mai buna pe care o gasesc la acea masa. Totusi atunci cand se intampla, este mai mult pentru extra lamuriri ce tin si de spectrul tehnic. Sunt proiecte ce ma implica mai mult in colaborarea cu agentia si de acolo, poate cel mai dese sunt discutiile cu copy-ul.

Regizori preferati

Regizori, o specie interesanta. Am invatat mult de la ei si le multumesc pe aceasta cale. Victor Dragomir este regizorul cu care am pus de niste filme bune in facultate si apoi am facut primele noastre reclame. N-am sa uit niciodata primul nostru unguent farmaceutic filmat. Si in scurt timp reclama la Lexus, ce nu e de gasit nicaieri :)

Din afara, Paul Thomas Anderson, Christopher Nolan, Terrence Malick nu cred ca mai au nevoie de prezentare.

Regizori de reclame: Ali Ali, Maghed Nassar si Mohamed El Zayat. Ce au in comun acesti oameni: Curaj si Umor. Ce lipseste din campaniile comerciale autohtone: Curajul si Umorul.

Proiecte de vis

In Romania am niste proiecte recente unde a mers totul cum trebuie. Am valsat, as putea spune. Campaniile Orange de iarna si GOT, si o serie de spoturi Enel, care, impreuna cu regizorul Sam, agentia si intreaga echipa am reusit sa aducem imagini frumoase pe ecranele televizoarelor romanilor. Alte proiecte interesante s-au intamplat in Egipt si UK, unde pentru a filma o zi cu Mohamed Salah au trebuit 3 zile de pregatire inainte.

In paralel, incerc din rasputeri sa-mi pastrez feed-ul de instagram ( marrmarius) proaspat cu fotografii facute pe film de 35mm. Si mai greu de updatat este site-ul personal cu proiecte ce-mi plac unde in sectiunea Photos sa pot oferi o experienta vizuala prin fotografii hi-res facute pe film.

Proiectele de film apar timide in viata noastra ajung sa se materializeze cu greu. Ele sunt si vor fi mereu prioritare spoturilor. Dar asta e o alta discutie.

Se poate calitate cu bani putini?

Raspunsul este da. Se poate. Dar sunt atat de multe "dar"-uri incat, intelept ar fi, sa renunti la idee. Imi vine in minte un clip la Fanta, cred, facut de unul dintre regizorii mei preferati, unde erau inserate in proportie de 10-20% niste cadre filmate cu telefonul sau sport-cam. Integrate bine in idee si montaj, au functionat superb si sustineau ideea.

In zona de hi-concept, poti filma un spot cu telefonul si sa fie primit bine de un anumit target, ce intelege asta. Dar, vezi aici, premium brands vor premium image; si, clar, au la ce se raporta cand exista o intreaga cultura a "imaginii premium" oferite de acele camere scumpe cu lentile si mai scumpe.

Autopromo

As putea spune ca e cea mai slaba veriga a mea cand vine vorba de promovarea in lumea virtuala (retea de socializare 1, retea de socializare 2 etc ). In cazul meu a functionat vorba "gura lumii". Asta duce cumva la o selectie foarte organica a oamenilor cu care ajungi sa lucrezi. Si da. Am multi prieteni pe mapamond.

Ce cred, insa, este ca un mediu virtual sustenabil, poate aduce proiecte intr-o zona estetica pe care ti-o doresti mai mult. Si de asta ma chinui aici cu un website, un Vimeo, un Instagram, un alt Instagram, un Facebook. Doamne ajuta!

Sa fii DOP, cu bune si cu rele

Meseria de DOP este, poate una din cele mai frumoase meserii existente. Am ajuns la vorba unui mare DOP, Cristopher Doyle, cu care am apucat sa inchin niste sticle de vin la un festival de film dedicat celor cu camera-n spate, Camerimage, ca singurul inconvenient al nostru este faptul ca trebuie sa ne trezim dimineata.

In schimb, cum se prezinta lumea in 2019, viteza cu care circula informatia impune un ritm alert mai tuturor proiectelor comerciale. Ajungi sa filmezi un proiect si sa nu mai apuci sa ai grija de el dupa. Colorizarea, proces important, ajunge pe un plan secundar.

Te trezesti in scurt timp la alta filmare, in alta tara, de unde nu ai cum sa mai mentii controlul produsului final. Dar, incet, ajungi sa iti gasesti un workflow in care sa integrezi si acest proces minutios.

In cautare de sange tanar

UNATC-ul este o scoala buna de operatori. In fiecare generatie se gasesc cativa care au un cuvant de spus. Apar noi platforme media unde contentul video este la el acasa. Noile generatii inteleg mai bine ce se intampla si viziunea lor devine importanta. Loc pentru DOP tineri este. Oameni sa vada asta, mai putini.

Un sfat, doua, trei pentru cine se apuca de filmat

Pasiune, devotament si multe fotografii. Cand ajungi sa iubesti lumina intr-o incapere cu fereastra, de-a lungul unei zile, esti unul de-al nostru.