[CIVIC 5D în haine noi] Mihai Onțanu propune 3 direcţii grafice nuanţate pentru Honda Civic, plecând de la atributul sportivitate

[CIVIC 5D în haine noi] Mihai Onțanu propune 3 direcţii grafice nuanţate pentru Honda Civic, plecând de la atributul sportivitate

Când era mic, Mihai Onțanu (Art Director) lua la mână revistele auto și reproducea prin desen fiecare model în parte, rezultând o suită de caiete pline, pe care sperăm că a păstrat-o până azi. A studiat și vioara, dar în cele din urmă, desenul a ieșit câștigător, iar Mihai s-a îndreptat, la facultate, spre designul de produs.

E fan Honda în viața de zi cu zi (conduce chiar noul model Honda Civic 5D) și ne spune că n-ar fi putut sta deoparte de CIVIC 5D Design Challenge. I-ar plăcea mult să-și vadă opera pe un Civic, lucru deloc imposibil. A înscris 3 propuneri axate pe sportivitatea mașinii -  "Speed Hunter" are focus pe agresivitate (printr-un design cu unghiuri ascuțite și culori îndrăznețe care "aprind" mașina), "Limitless" mizează pe eleganță, iar cu "Speed Maker" a plecat de la ideea de viteză.

Vom afla foarte curând (marți, pe 16 iulie) care sunt cele 3 designuri câștigatoare din competiție, subiectele unui photoshooting tematic și poate chiar prototipurile unei ediții speciale Honda Civic 5D. Până atunci, jurații încă se decid, iar publicul încă votează. Iar publicul care încă nu s-a apucat de vot să nu mai aștepte: aveți peste 150 de opțiuni.  

 

Despre tine

Îmi place să desenez de când mă știu. Obișnuiam să iau revistele auto la rând și încercam să reproduc prin desen fiecare model în parte. Strânsesem caiete întregi cu mașini desenate.

Cu arta am făcut cunoștință încă din școala generală, mai exact cu muzica. Studiam vioara, dar cu timpul, preferam oricând să țin în mână creionul în locul arcușului. Și așa am ajuns să urmez facultatea de design de produs. O provocare pentru mine, dar și o dorință împlinită. În prezent sunt Art Director, fac asta de 8 ani și îmi place.

 

CIVIC 5D Design Challenge. Prima impresie 

“Pune-ți amprenta pe designul noului Civic m-a convins din prima. Sunt fan Honda, așa că nu a fost nevoie de ceva mai mult ca să mă motiveze. Și trebuie să recunosc, mi-ar plăcea să îmi văd “opera” pe un Civic. Să pot contribui cu ceva la imaginea acestui model legendar.

 

Abordarea briefului

Când spui Honda, spui design sportiv, spectaculos, îndrăzneț și elegant. Spui tehnologie și performanță. Iar toate acestea la un loc îi oferă noului Civic o personalitate puternică, agresivă.

De aici am plecat în propunerile mele; am încercat să pun în valoare formele mașinii jucându-mă cu grafica pe liniile de design ale acesteia. Mi-a plăcut și faptul că brieful a fost destul de permisiv, oferind astfel libertatea să fii cât mai creativ.

Pasionații de Civic apreciază în primul rând performanțele mașinii, dar și designul sportiv al acesteia. De aceea, în conceptul “Speed Hunter”, care este și favoritul meu dintre propuneri, am încercat să aduc cât mai multă sportivitate și agresivitate asupra mașinii, atât prin formele de design cu unghiuri ascuțite, care dau senzația de viteză, cât și prin culoare, cu acele nuanțe de orange la bază, care practic „aprind” mașina, și porțiunile negre care accentuează personalitatea puternică a acesteia.

Următoarele două înscrieri sunt “Limitless” și “Speed Maker”. Dacă la prima, m-am dus pe ideea de combinație între eleganță și sportivitate, dorind să sugerez faptul că atât prin designul său îndrăzneț cât și prin performanța sa, noul Civic redefinește limitele, la a doua m-am axat strict pe viteză și sportivitate, încercând astfel să scot în evidență personalitatea puternică, unică a mașinii.

 

Îți plac mașinile? Conduci? Personalitatea ta în trafic

Îmi plac mult mașinile și, mai ales, nivelul la care s-a ajuns din punct de vedere tehnologic. În trafic sunt imprevizibil, depinde de starea pe care o am. Uneori mai relaxat, alteori mai agresiv.

Cert este că mi-am dorit o mașină cu personalitate puternică, diferită și spectaculoasă, care să mă reprezinte în trafic. Îmi place să conduc, îmi place viteza :) Și, de când conduc noul model Civic 5D, îmi place și mai mult.

 

Către jurați și către public

Atât pentru jurați, cât și pentru publicul care poate vota, am următorul mesaj: Enjoy the power of dreams ;)

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Branduri

Oameni

Pozitii

Sectiune



Branded


Related