Să ridice mâna aceia care și-au petrecut nopțile de facultate plănuind în detaliu cel-mai-tare-proiect cu care să dea lovitura alături de cei mai buni prieteni, dar care n-a depășit niciodată stadiul de idee. E ok, suntem toți împreună în asta. Mai puțin cei de la Asociația Antistatic – un grup de prieteni care, după terminarea facultății, au rămas împreună și au pus pe roate – la propriu – Galeria Mobilă, o formă de a duce arta și în afara centrului Bucureștiului, încât ea să fie relevantă pentru cât mai mulți oameni.
Anul acesta au lansat o provocare Bucureștiului și locuitorilor săi sub numele de „Portrete de cartier”. Printr-un proces de cunoaștere care îi are în centru pe rezidenți, vor să schițeze identitățile culturale ale cartierelor bucureștene, să le dea câte o voce artistică și s-o facă să răsune în tot orașul. Au început cu Străulești, urmează Calea Călărașilor și orice alt cartier bucureștean care le va deschide, curios, ușa.
Gândul din spatele Asociației Antistatic
În primul rând, suntem prieteni buni. Ne place să petrecem timp împreună și, invariabil, să discutam despre ce vrem, ce ne place, ce se întâmplă, să ne luăm unii de alții. Am fost colegi de grupă sau de an la UNArte, secția de grafică. În trei ani plus încă doi am stat împreună aproape zi de zi și am desenat, pictat, învățat și criticat împreună.
Gândul asociației a apărut imediat după terminarea facultății. Să ne țină împreună și să ne determine să ne mișcăm, să facem ce ne place. Ne doream și ne dorim să facem artă relevantă, nu doar hip, nu degeaba, să însemne ceva, să fie adevărat, din ce în ce mai bună, în context, să ne miște, să miște. Grupul nu e unul omogen și este permeabil. Primim prieteni talentați.
După nume, suntem Eduard Bălaș, Cristina Cociș, Petru Dumbrăvician, Theodor Grigoraș, Ana Olar, Maria-Livia Onete, Denisa Popescu, Paula Tudor Cămîrzan.
De la simplu gând la asociație cu acte în regulă
Înființarea asociației a fost un chin. Am ajuns inclusiv să ne reprezentăm singuri în instanță. Funny story. Înainte de a fi Asociația Antistatic cu acte, am fost Asociația Antistatic fără acte, când ne-am și avântat în prima expoziție de grup – numele expoziției a fost Antistatic. La început o glumă, o traducere proprie, din care s-a nascut un credo: cel al mișcării de mai multe feluri.
Suntem foarte diferiți, dar există ceva uman care ne unește și ceva artistic care ne potențează. Unii mai curajoși, alții mai ascunși; unii care și-au găsit stilul, alții care și-l caută; dar toți curioși.
Galeria Mobilă, Anexa Antistatic și Art pop-up stores
La mare discutam despre cum ne-ar plăcea să organizăm expoziții în tot felul de locuri. În București am pus ochii pe camionul celor de la Urboteca, care se întâmpla să staționeze în drumul nostru. Așa s-a născut ideea Galeriei Mobile. Am aplicat-o rapid și ne-am înscris la Noaptea Galeriilor din 2017.
A fost prima ieșire în lume, în afara atelierului de la facultate. Și a ieșit bine. Ne-a plouat groaznic, dar cine a apucat să ne vadă a părut bucuros, așa că am continuat. Ne-am încântat de ideea de a avea un spațiu de expoziții flexibil, mobil, pe roți, să putem merge oriunde, să arătăm ce lucrăm și celor care, poate, nu s-ar mișca la o expoziție în oraș.Un spațiu care să nu sperie, ci să invite la descoperit, la pus mâna, la întrebat.
Vrem să creștem conceptul mai departe. Căutăm un partener care să ne ajute să ne facem propriul nostru spațiu expozițional pe roți. Camionul e ideal fiindcă ne dă posibilitatea să ducem Galeria Mobilă în locuri nebănuite. Planul este să participăm cu expoziții de grup și la câteva evenimente în afara țării în 2020. Inclusiv în afara camionului.
Anexa Antistatic este mult visatul atelier, închiriat de o parte din membrii asociației, unde își fac de cap zi de zi, pictând, colând, modelând sau făcând ce vor ei; și unde avem întâlniri ca în vremurile facultății, dar mai libere și mai lucrative. Sunt acum în atelier Theodor Grigoraș, Ana Olar și Maria Onete, plus minus oaspeți.
Am început să organizăm pop-up stores în care punem spre vânzare, pe bază de donații, lucrări, crochiuri, printuri de artă etc. Asta pentru a ne sprijini și motiva. Aproape niciodată nu se spune, dar realitatea este că toate materialele de artă sunt foarte scumpe, de la pânze la culori.
„Portrete de cartier” – o provocare pentru București
Credem că mulți bucureșteni simt nevoia pe care am simțit-o și noi. Trăim în orașul ăsta mare, plin cu oameni de toate felurile. Uneori îl îndrăgim, de multe ori îl vorbim de rău. Cert este că nu îl cunoaștem cu adevărat, nu știm ce putem face să devină al nostru.
La nivelul cartierelor nu știm cum e. Au cartierele ceva identitar diferit? Cei care locuiesc în cartiere se gândesc la asta? Și, dacă se gândesc, vorbesc, îi ascultă cineva? În afară de centru și câteva zone în care se întâmplă evenimente ce se petrece? Cine suntem, ce putem face împreună?
Pentru noi a pornit din conceptul Galeriei Mobile. Ne gândeam cum să ajungem la un public nou, prin locuri nebăgate în seamă. Ne doream reacții sincere și spontane la ce știm noi să facem din partea oamenilor de toate felurile, nu doar din partea publicului consumator de artă. Si, cum Bucureștiul are nevoie să fie cunoscut și să se cunoască, am zis hai să provocăm Bucureștiul și el să ne provoace pe noi.
Pentru a ajunge la o identitate de cartier este o cale lungă, dar sigur începe printr-o etapă de cunoaștere. De aici și numele dat proiectului. Portretul este un instrument de cunoaștere. Când faci portretul cuiva încerci să pătrunzi dincolo de primul strat, să prinzi ceva din sufletul omului, să vezi sau să simți ce îl animă.
Aveam la facultate exercițiul ăsta: studiu de 5 minute, 10 minute, 2 ore, o zi, 2 zile. Și se întâmpla ceva în proces. Începeai să înțelegi. În cele lungi aveai întotdeauna un moment în care spuneai: gata, nu mai am ce sa scot de aici. Dar insistai și mai descopereai ceva. Și, dacă modelul era atent, și unii erau, ajungeau să se cunoască și ei mai bine.
Aplicând exercițiul pe un cartier sau altul găsim elementele care îi unesc sau care ar putea să ii unească pe oameni, să contribuie la construirea unor micro comunități. Valoarea conturării unei identității comune stă în realizarea responsabilităților pe care le ai în comunitate – nu mai e vorba doar despre casa ta, curtea ta, ci este și strada ta și cartierul tău. Și când sunt și ale tale îți pasă. Le vrei curate, frumoase, îngrijite, vesele.
Desfășurarea de forțe în cartierul Străulești
În Străulești am ajuns pe la mijlocul lunii martie pentru prima dată, datorită partenerului nostru de proiect, ATU (Asociația pentru Tranziție Urbană), care își propune niște obiective ambițioase de planificare urbană participativă în zona Bucureștii Noi prin proiectul Urboteca. Cercetarea a durat până la mijloc de mai, inclusiv atelierele cu publicul.
Toată etapa de cercetare a fost intensă. Am bătut drumul până în Străulești de câteva ori pe săptămână, împreună, pe rând. Primul contact a fost cu strada, foarte importantă în Străulești, este printre puținele locuri de socializare care există. Oamenii își scot scaunele la stradă, își urmăresc copiii cum se joaca pe stradă, se împrietenesc pe stradă, află ce se întâmplă pe stradă de pe stradă.
Cartierul are o geometrie surprinzătoare. Terminalul multinodal este chiar acolo și este impresionant de modern și de gol.
Locuitorii Străuleștiului au amintiri proaspete despre un cartier plin de glod, dar cumva romantic, liber, la margine de București, cu lac, cu bază sportivă, cu loc de hoinărit prin livezi, cu grădini în mijlocul drumului. Mai sunt și cele mai puțin romantice despre gradul de pericol, taximetriști care refuză să te ducă acolo, oameni cu săbii și cuțite (n-am văzut).
Unde era înainte vatra satului este acum biserica din 16 februarie. Vatra satului s-a împărțit între micile magazine de la colț de stradă, unde oamenii schimbă bârfe și se mai sparg semințe, și curțile oamenilor, cu garduri înalte, de unde răzbat semne de viață sau fum de grătare.
E un amestec de rural cu urban. Un cartier îmbătrânit, dar în proces de schimbare. E foarte verde. Oamenii au grădini. Te cucerește prin asta.
Un cartier în care nu se întâmplă nimic. Până când...
În cartier nu se întâmplă nimic special, nu sunt evenimente, nu sunt parcuri. Oamenii sunt dornici să povestească, sunt nevorbiți, neîntrebați, în așteptarea deciziilor autorităților pentru o problemă sau alta, neimplicați. Sunt și excepții, oameni mutați de curând în cartier, conștienți că au o răspundere să se implice în dezvoltarea comunității.
Aici l-am cunoscut pe domnul Mihail Cristea, liderul grupului de inițiativă civică Bucureștii Noi. Ne-a ajutat enorm să înțelegem dinamica locului și îi mulțumim și aici.
Pe oameni i-am invitat să picteze pe un zid mobil. Așa l-am numit. Iar copiii și adolescenții nu s-au mai dezlipit de noi mai multe zile. Ne-am ales cu o lucrare minunată de artă contemporană, încărcată de energie tânără și de un soi de furie.
Apoi, ne-am instalat cu Galeria Mobilă la colțul străzii și în curtea Școlii gimnaziale nr. 184 și i-am zgândărit să ne spună poveștile cartierului. I-am învățat bazele ilustrației și așa am aflat despre alergătorul de cursă lungă din Străulești, un domn în vârstă care aleargă în fiecare zi; despre o piatră mare în jurul căreia se întâlnesc și povestesc; despre mici peripeții din cartier și alte povești.
I-am invitat și la o masă mare în curtea bisericii din 16 februarie, le-am gătit și le-am pus la dispoziție o față de masă lungă pe care au scris și au desenat despre cartier și vecini.
Am documentat atelierele. Puteți să le vedeți, împreună cu lucrările noastre, în albumul Portret de Străulești. În total, am implicat în activități peste 200 de oameni din cartier. Reacțiile au fost surprinzătoare. Oamenii chiar vor să povestească despre ei (dar adulții nu prea vor să deseneze, se lasă greu).
Una din reacțiile des întâlnite a fost cea de refuz al identității de Străulești. Nu suntem în Străulești, suntem în Bucureștii Noi. Nu, nu, Străulești începe mai încolo. În același timp am fost invitați să revenim în comunitate, să lăsăm și niște semne (vom avea câteva intervenții murale, sperăm).
Expoziția „Portret de Străulești”
În urma cercetării și a atelierelor am avut o scurtă perioadă de creație, în care cei 8 artiști (Ana Olar, Eduard Bălaș, Maria Onete, Theodor Grigoraș, Petru Dumbrăvician, Cristina Cociș, Ileana Zirra, Denisa Popescu, Paula Cămîrzan) au transpus ce au simțit și înțeles din cartier, fiecare prin mijloace proprii. Parte din lucrările lor, împreună cu o parte din lucrările realizate cu locuitorii din Străulești, au alcătuit baza expoziției. În total, aproximativ 25 de lucrări.
Vernisajul avut loc în cartier pe 8 iunie. Expoziția a fost mutată apoi în centru, la Street Delivery. Estimăm un număr de aproximativ 600 de vizitatori ai expoziției. Poate fi văzută în continuare online, în același album.
Cartierul se oglindește cel mai bine în imagini și în vorbele oamenilor din Străulești:
Străuleștiul e liniștit, cu oameni de treabă. Nu mai e ce a fost! Dacă veneați înainte era mult noroi. Aici dorm și mănânc, strada e singurul loc în care ne vedem - ne scoatem scaunele la stradă și vorbim despre tot. Sigur că ne ajutăm între noi! Ne cunoaștem: vecinul ăla, vecinul ălălalt, domnul inginer de pe Golovița. N-au copiii parc unde să se joace, îi lăsăm pe stradă, dar sunt din ce în ce mai multe mașini. Mi-e frică să nu se aglomereze.
În continuare: Calea Călărașilor
Planul este să ieșim cu următorul portret în centru, în octombrie, poate chiar la Noaptea Galeriilor 2019.
Avem multe gânduri despre cum să facem mai bine. Începând cu perioada de documentare, în care vom merge mai organizat, pe baza unui ghid de întrebări pentru oameni. Vom fi mai prezenți pe străzi, pentru schițe și fotografii, și mai prezenți în biblioteci pentru a avea și contextul istoric al cartierului.
Ne gândim la o variantă prin care să găsim și să implicăm și artiști care locuiesc în cartier; oameni cu perspective diferite. Pentru expoziție ne dorim să avem acces la un spațiu poate mai generos. Sau s-o mutăm în urma vernisajului într-o galerie unde să poată fi văzută mai mult timp.
Multe, multe idei pentru mai departe
Vrem să atingem cât mai multe cartiere/zone. Visăm la o expoziție mare, după 8-10 cartiere, un început de portret colectiv al Bucureștiului, la implicarea artiștilor locali din fiecare cartier explorat, la evenimente adiacente, la ateliere recurente pentru locuitorii cartierelor, la murale frumoase, specifice fiecărui cartier în parte.
Vrem să cunoaștem cât mai mulți oameni pe care îi interesează subiectul și să găsim soluții să ne unim forțele.
În acest moment, proiectul Portrete de cartier este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat în parteneriat cu ATU (Asociația pentru Tranziție Urbană) și cuprinde cele două cartiere.
Pentru a ne extinde să explorăm mai multe cartiere vom încerca să obținem o nouă finanțare pentru 2020 și parteneriate strategice cu entități culturale sau comerciale interesate de subiectele atinse prin proiect (cartiere, comunități, identitate, București).
