FC Farul Constanta - Peste si Undita

FC Farul Constanta - Peste si Undita

Sportul romanesc pierde enorm de mult timp si energie in discutii absolut inutile despre ce este rau, dezastruos, despre ce ne lipseste, etc. Se trag semnale de alarma peste semnale de alarma – cele mai multe inutile pentru ca lucrurile sunt stiute si ras-stiute.

De mult prea multe ori, in loc sa se accepte realitatea, se discuta despre ce fac altii care au o realitate mai buna si, eventual, despre ce s-ar face daca realitatea noastra ar fi alta.

Pentru a putea gandi outside the box, trebuie sa intelegi foarte bine care este cutia – care este realitatea actuala. Si sa o accepti.

80% din locuitorii judetului Constanta considera ca FC Farul este echipa fanion a judetului (sursa: Exact Research, decembrie 2018),

  

Daca un brand vrea sa cucereasca Dobrogea, FC Farul Constanta poate fi un pilon important

Doar ca, in anul de gratie 2019, Constanta nu are practic stadion. Indiferent cate cuvinte si ce fel de cuvinte am folosi pentru a descrie aceasta situatie, in esenta totul se rezuma la faptul ca Constanta nu are un stadion decent si doar cateva mii de oameni pot veni la meciuri – in conditii cam naspa.

Degeaba ai un scor de 80%, daca oamenii nu pot veni la meciuri, nici nu vor afla cine sunt sponsorii.

Si atunci, ce faci cand nu ai practic stadion, dar trebuie sa atragi parteneri pentru clubul tau?

In niciun caz nu pierzi timpul tot discutand despre stadion. Nu il ai si gata.  

Odata asumata situatia, iti dai seama ca nu ai alta sansa decat sa iesi de pe stadion, sa rupi paradigmele si sa scoti clubul in comunitate. Sa duci bannerele cu sponsorii acolo unde vor fi vazute de-alungul unui an de 2-300 000 de oameni, nu de 20-30 000.

Cum faci aceasta? Colaborand cu autoritatile - foarte faina deschiderea aratata de Primarul Constantei si de catre Presedintele Consiliului Judetean – si inovand modul in care autoritatile sustin un club sportiv: ii ofera finantare, dar si instrumente pentru a putea atrage parteneri.

Panouri dedicate in sensurile giratorii (giratorii care vor fi vopsite in alb&albastru), reclame in autobuze (ecrane digitale si hangere), football cages personalizate amplasate in comunitate.

Datorita noului model de sustinere, FC Farul Constanta poate sa vina proactiv in calea potentialilor sponsori si sa le ofere in pachetul de sponsorizare expunere de calitate in comunitatea constanteana (si in randul turistilor care vin la Marea Neagra). Brandingul la stadion ramane (si ajuta mai ales in cazul meciurilor televizate), dar abordarea inovatoare asigura expunere permanenta & acolo unde sunt fanii clubului.

Clubul primeste de la autoritati peste (finantare) si undita (pentru a putea pescui singur).

Si aici vine urmatorul avantaj al acestui model inovativ de a face lucrurile: pentru a putea beneficia de sprijinul primit, clubul este obligat sa isi gandeasca profesionist partea de marketing si vanzari. Sa implementeze o structura care cu siguranta va avea impact pe termen lung pentru ca poate realiza si alte proiecte in paralel.

Una dintre primele decizii pe care le-am luat in urma cu 7 luni a fost cea legata de filosofia agentiei, de lucrurile in care credem. Printre acestea se distinge clar dorinta de a nu lasa lucrurile pe care nu le putem face sa stea in calea lucrurilor pe care le putem face. Mi s-a parut atat de importanta incat am pus-o mare pe peretele agentiei – cine nu isi asuma acest mod de a gandi nu poate face echipa cu noi.

La Constanta am gasit super deschidere si rezultatele incep sa se vada. Ceea ce este foarte fain.

_______________________
 Lorand Balint Boti este Managing Director Publicis Sport and Entertainment si are o experienta de peste 19 ani in industria de marketing si comunicare romaneasca

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Oameni

Sectiune



Branded


Related