Un nou sezon de proiecții în aer liber: Cinemobilul va ajunge în orașe din toată țara

Un nou sezon de proiecții în aer liber: Cinemobilul va ajunge în orașe din toată țara

Cinemobilul, cea mai accesibilă caravană de film din România, și-a început drumurile prin țară, oferind experiența unui cinematograf în aer liber locuitorilor din regiuni diferite alte țării, care nu au în mod obișnuit posibilitatea vizionării de filme în aer liber. Cea de-a cincea ediție a caravanei Cinemobilul se va extinde până în luna noiembrie. Intrarea la evenimente este liberă.

După o serie de proiecții de film organizate în 4 sate din proximitatea Clujului: Aghireșu, Răchițele, Frata, Dragu, în cadrul TIFF - Festivalul Internațional de Film Transilvania, la care au participat peste 600 de copii, prima oprire a caravanei Cinemobilul a fost la Tulcea, unde în parteneriat cu Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, Cinemobilul a susținut programul educativ al festivalului, la care au participat aproximativ 700 de copii din clasele primare. Programul de filme a inclus animații și documentare educative din Franța și SUA, precum: Vulpoiul cel Mare și Rău sau Ferma Sălbatică. Tot în cadrul Pelicam, Cinemobilul a proiectat documentare de mediu în aer liber pentru 1,600 de tulceni, în parcuri sau spații emblematice ale orașului, precum și pe malul Lacului Ciuperca, în premieră națională.

Cu sprijinul Kaufland Romania, Cinemobilul va ajunge în următoarele luni în orașe din toată țara, având ca obiectiv accesibilizarea experiențelor cinematografice la nivel național. Peste 5,000 de persoane din orașele Tulcea, Constanța, Năvodari, Brăila și Galați au vizionat săptămâna trecută, 24-28 iunie, filme de animație și comedie în aer liber, producții cinematografice din ultimii 2 ani, potrivite pentru întreaga familie: animația Berzele / Storks și Viața secretă a animalelor / The Secret Life of Pets. Evenimentele cinematografice au avut loc în parcările magazinelor Kaufland din aceste orașe.

Următoarea oprire a caravanei Cinemobilul după Carei (2 iulie), este la Satu Mare (3 iulie), Sighetu Marmației (4 iulie) și Baia Mare (5 iulie). Proiecțiile de film vor începe la ora 21:00 și se vor desfășura în parcările magazinelor Kaufland din aceste orașe. 

Localitățile care vor fi vizitate de Cinemobilul în luna iulie sunt: Oradea (8 iulie), Arad (9 iulie), Timișoara (10 iulie), Lugoj (11 iulie), Deva (12 iulie), Bistrița (15 iulie), Gherla (16 iulie), Turda (17 iulie), Alba-Iulia (22 iulie), Orăștie (23 iulie), Caransebeș (24 iulie) Reșița (25 iulie), Hunedoara (26 iulie), Tîrgu Mureș (29 iulie), Reghin (30 iulie), Gheorgheni (31 iulie).

Cinemobilul Caravana Cinematografică este un proiect organizat de Asociația Cinemobilul, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și al Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

Susținut de: Kaufland Romania.
Parteneri media: Radio România Cultural, Hotnews, Agerpres, Cinemagia, IQads.
Parteneri media locali: Radio Cluj

 

Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related